DE CE TREBUIE să mânânci ZILNIC un castravete murat ?

DE CE TREBUIE să mânânci ZILNIC un castravete murat ?

Psihologii de la Universitatea din Maryland, Statele Unite, au realizat un studiu, a cărui concluzii au fost publicate în revista ştiinţifică Psychiatry Research, care arată că murăturile şi diverse alimente sau băuturi fermentate contribuie la menţinerea stării de sănătate mintală.

Murăturile sunt alimente fermentate, deci conţin probiotice, bacterii bune care ajută la menţinerea tranzitului intestinal. Mai departe, acest aspect contribuie, spun psihologii de la Universitatea din Maryland, Statele Unite, la ameliorarea simptomelor de anxietate.

Murăturile, dar nu numai, ajută la reducerea nivelului de stres şi pot chiar să întărească sistemul imunitar.

Concluziile cercetătorilor se bazează pe răspunsurile a 710 persoane, care au completat un chestionar ce cuprindea întrebări legate de consumul, pe o perioadă de 30 de zile, a diverse alimente şi băuturi fermentate, printre care castraveţi muraţi, varză şi alte legume murate, vin, bere, cidru, iaurt, kefir, brânzeturi etc.

Specialiştii au constatat că există o strânsă legătură între consumul de alimente bogate în probiotice şi nivelul de anxietate resimţit. În cazul subiecţilor care, la începutul experimentului, prezentau o stare anxioasă, s-a observat o reducere a anxietăţii la finalul cercetării, ca urmare a consumului de murături şi alte alimente fermentate. Totodată, participanţii au devenit mai optimişti, mai puţin nervoşi şi mai… îndrăzneţi.

Deşi cercetatorii nu au o explicaţie clară asupra acestui fenomen, este posibil ca microbiomul – populaţia de microorganisme şi bacterii care trăiesc în mod natural în intestine – să fie implicat în această ecuaţie.

Studii efectuate anterior pe animale de laborator au relevat că sistemul digestiv sănătos, în special bacteriile bune care populează intestinele, poate avea un impact semnificativ asupra stării de bine.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.