McCann Erikson sau epic fail cu Mega Image

Aceasta este reclama despre care facem vorbire astazi. Mi-e greu sa inteleg cum, McCann, o agentie cu experienta care nu mai are nevoie de nici o prezentare, poate avea niste directori de creatie atat de idioti  si atat de slab pregatiti.

Oare in toata agentia nu lucreaza nici o femeie? Sau alea care lucreaza mananca doar la restaurant si habar nu au ca pentru piure nu se folosesc never ever cartofi rosii!?

Sa zicem ca le-a scapat, desi este inadmisibil, repet, la o agentie de calibrul lor. Dar clientul? In tot  grupul Delhaize nu exista nici macar o singura femeie care gateste? In grupul venit la prezentare, cand si-au dat accceptul pentru reclama asta cretina, chiar nimeni nu a observat greseala?

O minima decenta si un gram de bun simt imi spun ca directorul de creatie ar fi putut si ar fi trebuit sa dea un banal search pe Google sau si mai simplu, sa o sune pe mama domniei sale si a o intrebe: Mamica, la piureul de cartofi se pun cartofi albi sau cartofi rosii?

cartofi-unt

Scurte de luni

Imi plac maxim aia care in metrou fiind, se așează pe un scaun și pe cel de langa al lor, își  pun o punga, o geanta, orice altceva. Cand vrei să te așezi, le ceri lor voie și astfel, în marinimia lor, iți permit asta prin eliberarea scaunului. Priceless.

Tot atat de mult imi plac aia de la benzinarii, care dupa alimentare, uită mașina la pompă si se apuca de cumparături. Proștii pot sa aștepte.

Pe același principiu s-a ghidat si boul card se afla ieri într-o benzinarie din minunatul București, in zona de aspirat. Statea si lustruia jantele unui Seat prapadit, blocand aatfel accesul la unul dintre aspiratoare pe care dealtfel nici nu il folosea.

Dupa un monolog presarat cu dulcele jargon romanesc, monolog pe care l-am susținut cu brio pentru ca boul nu scotea un cuvant, in sfârșit a eliberat locul. Greu cu educatia.

Cum sa distrugi un tanar

Poate nu-i cel mai inspirat titlu, dar nu stiu cum sa-i zic altfel.

Mergeam cu metroul intr-o dimineata. Pe la Muncii, urca un bosorog(nu va inflamati, o sa vedeti de ce ii zic asa), insotit de o pustoaica, nu mai mare de 13 ani. Mosul, genul ala scarbos, bosorog comunist si gretos, o impinge pe fata si se aseaza el pe scaun. Fata avea in spate ditamai cutia de violoncel, mai mare decat ea si un ghiozdan ce parea foarte greu. La un moment dat, fata, timida rau, i-a cerut probabil niste bani mosului carte s-a dovedit a fi bunicul ei. Cu mare scarba, a scos ala 5 lei si i-a dat. Fetita a vrut sa isi ridice ghiozdanul de jos si sa bage banii, dar nu prea avea echilibru din cauza violoncelului din spate.

Atunci, mosul a ridicat ghiozdanul si i l-a aruncat in brate literalmente. Se uita deja o gramada de lume la bietul copil. Abia atunci m-am uitat mai atenta la ea: slabuta, plina de cosuri, cu ochelari, imbracata prea copilaresc pentru anii ei, cu un ghiozdan cu buline, tot aiurea in raport cu varsta si cu o expresie de teama si tristete pe fata, cum rara mi-a fost dat sa vad. Se vedea clar ca daca nu cumva era crescuta de bunici, atunci sigur traia intr-o teroare de zile mari la cat era de incordata si nu indraznea sa ridice nici ochii din pamant.

Pe loc mi-a venit in minte o colega din scoala generala, Steluta, crescuta tot asa, de niste bunici despotici. Imi amintesc perfect serbarile de sfarsit de an, cand noi toti dansam, alergam, radeam ,iar pe ea o obligau bunicii sa ne cante la vioara in continuu ca sa ne arate ce nepoata talentata au. Si nu o sa uit niciodata lacrimile care i se innodau in barba cand ne vedea pe noi dansand.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *