Cristina Spatar a divortat ! DECLARATII-SOC ale fostului sot IN EXCLUSIVITATE !

Cristina Spatar a divortat ! DECLARATII-SOC ale fostului sot IN EXCLUSIVITATE !

Cu singuranță, acum mulți se întreabă cum se va face partajul, mai ales că Spătar nu mai are apartamentul dinaintea căsătoriei și nu a apucat să-și achiziționeze unul nou așa cum avea în plan, iar Alin are majoritatea bunurilor puse sub sechestru pâna la soluționarea dosarului în care este anchetat. Conform surselor noastre, cei doi sunt nevoiți să locuiască împreună încă 30 de zile în casa de la Cernica, conform procedurilor juridice în cazul divorțului de comun acord, timp în care vor stabili, cine și unde va locui și cum vor împărți custodia copiilor. Aceleași surse ne-au declarat că zilele acestea, Alin va face demersuri ca mama copiilor lui să aibă unde să locuiască, iar Albert și Aida să beneficieze de tot confortul de până acum.

Iata ce a declarat Alin presei:

„Cristina nu iartă, nu mi-a iertat nici greșelile pe care nu le-am făcut…Eu mi-am dorit să ofer copiilor o familie, în ciuda faptului că noi nu ne mai înțelegeam, considerând că merită acest compromis. Lucru destul de greu de realizat când unul dintre noi nu poate trăi fără presă și fără părerea celorlați (…).Din punctul meu de vedere, o căsnicie în care nu mai poți să zâmbești, nu își mai are rostul. Timpul ne va demonstra cu siguranță cine a greșit”, a spus omul de afaceri.

citeste mai mult aici

loading...

Forum Auto Romania

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 
Hai si tu pe:
[ X ]