ALERTA MONDIALA ! Polul Nord se deplasează spre Europa

ALERTA MONDIALA ! Polul Nord se deplasează spre Europa
SCHIMBĂRILE CLIMATICE PROVOCATE DE ACŢIUNEA UMANĂ, CEA MAI VIZIBILĂ AMPRENTĂ A UMANITĂŢII ASUPRA NATURII, INFLUENŢEAZĂ IREVERSIBIL PLANETA.

S-a estimat demult că temperaturile în creştere la nivel global ar putea într-o bună zi să transforme radical regiunea arctică şi să determine creşterea nivelului oceanelor, care vor acoperi zonele de coastă. Noile cercetări arată însă că efectele sunt mult mai dăunătoare, influenţând chiar rotaţia Pământului în jurul propriei axe.

Într-o lucrare publicată în revista ştiinţifică „Science Advances”, se arată că topirea masivă a calotei glaciare şi redistribuţia apelor pe suprafaţa Terrei forţează Polul Nord să se deplaseze spre est în direcţia Europei continentale. Începând cu anul 2000, această mutaţie a avut loc cu o rată  de 10 centimetri pe an şi de vină este, din nou, acţiunea umană.

„Ceea ce am demonstrat în acest studiu este că topirea calotei glaciare asociată cu evaporarea rezervelor de apă continentale determină o deplasare puternică a polului”, a declarat pentru National Geographic Surendra Adhikari, specialist NASA în ştiinţa Pământului.

În Univers, toate obiectele se învârt în jurul unei axe, de la galaxii până la asteroizi. Această axă se poate înclina, însă, dacă obiectul în cauză este influenţat de forţa gravitaţiei sau de alte elemente, inclusiv de schimbarea distrubuţiei masei. Planeta Marte a cunoscut o situaţie de acest fel în urmă cu 3,5 miliarde de ani, atunci când o masivă erupţie vulcanică a determinat înclinarea axei cu 20 de grade.

Terra experimentează în prezent o schimbare axială şi ritmul acestei schimbări s-a accelerat foarte mult începând cu anul 2000. În acelaşi timp, oamenii de ştiinţă au stabilit că actuala rată de creştere a concentraţiei de carbon atmosferic este cea mai mare din ultimii 56 de milioane de ani şi ea determină o imensă redistribuţie a masei, pe măsură ce calota glaciară se topeşte. Cele două fenomene par a fi asociate şi savanţii de la NASA au creat simulări pe computer pentru a vedea dacă presupunerea lor este corectă.
Calota glaciară a Groenlandei a pierdut începând din 2003 circa 4 miliarde de tone de gheaţă, iar toată această masă imensă a ajuns în oceanul planetar.

citeste mai mult aici

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.