Când şi unde va fi înmormântat Didi Prodan ?

Când şi unde va fi înmormântat Didi Prodan ?

Născut la 23 martie 1972 în Satu Mare, Daniel Prodan a fost unul dintre cei mai mari fundaşi pe care i-a dat fotbalul românesc. Şi-a început cariera de fotbalist în oraşul natal, Satu Mare, şi a ajuns la Steaua în 1993, rămânând în Ghencea timp de trei ani, înainte să fie cumpărat de Atletico Madrid.

A mai jucat în Scoţia, la Rangers, cu care a câştigat două titluri de campion al Scoţiei, două cupe ale Scoţiei şi o cupă a Ligii, iar marele succes l-a cunoscut în tricoul naţionalei României. Membru important al Generaţiei de Aur, Daniel Prodan a strâns 54 de meciuri sub tricolor şi a participat alături de naţională la Campionatele Mondiale din 1994 şi 1998 şi la EURO 1996.

Cu Steaua a câştigat cinci titluri de campion al României, două Cupe ale României şi două Supercupe ale României, iar în România a mai jucat la FC Naţional, echipă de la care s-a retras în sezonul 2002-2003.

Fostul mare internaţional Daniel Prodan a decedat la vârsta de 44 de ani, în urma unui infarct.

“Va fi înmormântat sâmbătă în Pipera, la Cimitirul Sf. Nicolae, din câte am înţeles. Se fac demersuri să se obţină autorizaţia primăriei pentru depunerea lui mâine la Stadionul Naţional. Didi Prodan are un merit în construcţia acelui stadion. A fost alături de toată echipa care ne-am luptat ca acest oraş să aibă un stadion şi împreună am făcut lobby la UEFA ca acest oraş să găzduiască finala Cupei UEFA. Cred că doamna Firea va înţelege şi va fi de acord cu depunerea unui catafalc pentru sicriu”, a declarat Mircea Sandu.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.