IATA CUM A CASTIGAT PSD ALEGERILE ! NOUL CUTREMUR care zguduie Romania din temelii !

IATA CUM A CASTIGAT PSD ALEGERILE ! NOUL CUTREMUR care zguduie Romania din temelii !

Rezultatele alegerilor parlamentare care au avut loc duminică au arătat că scrutinul din 11 decembrie a spulberat un mit. După ce percepţia generală şi scrutinele care au avut loc până acum în România au demonstrat că PSD avea priză la un electorat predominant din mediul rural şi cu studii medii, profilul alegătorilor care au optat pentru social-democraţi s-a modificat în ultimul timp, astfel că duminică aproape 50% dintre cei care au mers la urne în oraşe au pus ştampila pe lista PSD. Procentul este mai mult decât dublu faţă de cel obţinut în mediul urban de cei de la PNL (23,4%) şi zdrobitor raportat la celelalte formaţiuni care abia au reuşit să obţină peste 5%. În ceea ce priveşte împărţirea voturilor pe niveluri de educaţie, PSD i-a devansat pe liberali şi la categoria celor cu studii superioare, clasându-se pe primul loc în preferinţele acestora, cu 26,8% şi obţinând cu două procente mai mult faţă de PNL (24,4%). Singura categorie la care liberalii au reuşit să smulgă mai multe voturi a fost cea a studenţilor, care au votat PNL în proporţie de 31,1%, faţă de PSD – 28,2%. În ceea ce priveşte USR-ul, formaţiunea lui Nicuşor Dan a obţinut cele mai bune rezultate în Bucureşti (26,7%), în rândul persoanelor cu studii superioare (22,3%), dar şi printre tinerii cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani şi studenţi (aproximativ 17%).

Alegerile parlamentare din 11 decembrie au venit cu câteva surprize legate de profilul alegătorilor care au optat pentru PSD, partid cunoscut pentru electoratul său consacrat din mediul rural şi din categoria celor cu studii medii. Datele furnizate de IRES arată duminică 49,3% dintre cei care au mers la urne în mediul urban au ales să voteze cu social-democraţii, mai mult decât dublu faţă de cei care au optat pentru PNL – 23,4%.
În ceea ce priveşte opţiunea de vot a tinerilor din categoria de vârstă 25-34 de ani, procentele sunt extrem de apropiate, liberalii reuşind, totuşi, să smulgă ceva mai multe voturi – 28,9%, faţă de 28,5% cât a primit PSD. Discrepanţa nu este foarte mare nici în ceea ce priveşte partidul lui Nicuşor Dan, USR obţinând un procent de 17,9%. Situaţia este similară cu cea întregistrată în rândul studenţilor, categorie câştigată de această dată de PNL (31,1%), liberalii fiind urmaţi de PSD (28,2%) şi de USR de pe poziţia a treia, cu un procentaj bun de 17,9%.
Lucrurile rămân, însă, în tiparul consacrat la categoria 55+, acolo unde social-democraţii domină cu peste 50% din opţiuni, PNL reuşind să obţină doar 17, 3% din sufragii. Şi pensionarii au decis în favoarea social-democraţilor, 60% dintre aceştia optând pentru partidul lui Liviu Dragnea. Aşa cum era de aşteptat, USR a smuls puţine voturi din acest segment electoral, doar 5,3%.
În plus, atât în rândul celor angajaţi, cât şi al şomerilor, tot PSD-ul s-a clasat pe prima poziţie. 35,8% dintre cei care au un loc de muncă au pus ştampila pe lista social-democraţilor, în vreme ce 46,9% dintre şomeri au considerat că PSD poate să-i ajute să obţină un loc de muncă, motiv pentru care au şi ales acest partid. Liberalii au obţinut 25,1% din sufragii în categoria celor angajaţi, urmaţi de USR cu 14%, î vreme ce alegătorii care s-au declarat şomeri au votat cu PNL în proporţie de 24,7% lăsând formaţiunea condusă de Nicuşor Dan pe locul al treilea (7,6%).
În Bucureşti, partidele s-au păstrat, în mare parte, în limitele scorurilor obţinute în alegerile locale, victoria fiind tot a PSD-ului, care a obţinut 35,3% din sufragii, urmat de USR, cu un scor bun, asemănător celui de la locale, de 26,7%, PNL-ul clasându-se pe poziţia a treia, cu 14,5%.
VOT ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ
25-34 de ani
PSD – 28,5%
PNL – 28,9%
ALDE – 6%
USR – 17.9%
PMP – 5,2%
UDMR – 6,5%
55-64 de ani
PSD – 54%
PNL – 17,3%
ALDE – 6,3%
USR – 5,3%
PMP – 4,4%
UDMR – 6,4%
VOT ÎN FUNCŢIE DE OCUPAŢIE
Angajat
PSD – 35,8%
PNL – 25,1%
ALDE – 6,3%
USR – 14%
PMP – 4,8
UDMR – 6,5%
Student
PSD – 28,2%
PNL – 31,1%
ALDE – 7,5%
USR – 17,9%
PMP – 3,6%
UDMR – 5,8%
Şomer
PSD – 46,9%
PNL – 24,7%
ALDE – 6,9%
USR – 7,6%
PMP – 4,7%
UDMR – 4,7%
Pensionar
PSD – 60%
PNL – 14%
ALDE – 5,8%
USR – 3,5%
PMP – 3,6%
UDMR – 7%
VOT ÎN FUNCŢIE DE LOCALITATE
Bucureşti
PSD – 35,3%
PNL – 14,5%
ALDE – 7,4%
USR – 26,7%
PMP – 7%
UDMR – 0,2%
Urban
PSD – 49,3%
PNL – 23,4%
ALDE – 5,7%
USR – 5,2%
PMP – 4,6%
UDMR – 4,4%
Rural
PSD – 53,2%
PNL – 23,5%
ALDE – 6,5%
USR – 2,7%
PMP – 5%
UDMR – 4%
VOT ÎN FUNCŢIE DE NIVELUL DE EDUCAŢIE
Cel mult 10 clase
PSD – 59,6%
PNL – 18,1%
ALDE – 4,2%
USR – 1,8%
PMP – 2,9%
UDMR – 8,8%
Liceu
PSD – 46,4%
PNL – 22,2%
ALDE – 6,8%
USR – 6,6%
PMP – 4,8%
UDMR – 6,6%
Învăţământ superior
PSD – 26,8%
PNL – 24,4%
ALDE – 8%
USR – 22,3%
PMP – 5,2%
UDMR – 4,1%
loading...

Forum Auto Romania

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 
Hai si tu pe:
[ X ]