IATA SUSPECTII in cazul de CRIMA FARA PRECEDENT IN ROMANIA !

IATA SUSPECTII in cazul de CRIMA FARA PRECEDENT IN ROMANIA !

Suspecţii au fost arestaţi preventiv !

2 fraţi din Vişeu de Jos au fost reţinuţi 24 de ore pentru uciderea şefului de post din comună

“Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi s-a formulat propunere de arestare preventivă. Urmează să se pronunţe judecătorul de drepturi drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Adela Mociran.

Doi fraţi din Vişeu de Jos au fost reţinuţi, sâmbătă, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, aceştia fiind suspectaţi de uciderea şefului de post din comună, agentul şef Gheorghe Nistor.

Cei doi fraţi din Vişeu de Jos, reţinuţi, sâmbătă, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, transmite corespodentul MEDIAFAX.

“Principalii suspecţi în cazul omorului săvârşit în data de 4 ianuarie a.c., a cărei victimă a fost şeful de post din localitatea Vişeu de Jos, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al IPJ Maramureş transmis sâmbătă seara.

Decizia de arestare a fost luată de magistraţii Tribunalului Maramureş.

 

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.