Nostradamus din Balcani A PREZIS : Donald Trump, MORT si INGROPAT !

Nostradamus din Balcani A PREZIS : Donald Trump, MORT si INGROPAT !

Binecunoscuta clarvăzătoare Baba Vanga a uimit omenirea deoarece mai multe dintre previziunile ei s-au dovedit adevărate. Printre acestea se numără atentatul de la 11 septembrie 2001 și ascensiunea Statului Islamic. Acum, atenția este îndreptată către o altă previziune: ea a spus înainte de a muri că Obama va fi ultimul președinte american.

Tot Baba Vanga a fost cea care a prevăzut că Statele Unite vor fi conduse de primul președinte de culoare, însă ceea ce încă șochează este faptul că a menționat și că va fi ultimul, după cum relatează Metro.co.uk.

Baba Vanga a fost nevăzătoare, dar presupusul har al clarviziunii, de care acum puțini se mai îndoiesc, o făcea să vadă lumea într-un mod diferit de al nostru, sau mai bine spus, viitorul acesteia.

Ea a fost supranumită Nostradamus din Balcani datorită acurateții cu care a prezis anumite evenimente contemporane, majoritatea fiind catastrofe sau momente care au influențat întreaga omenire.

Clarvăzătoarea de origine bulgară a decedat în 1996 la vârsta de 85 de ani, dar înainte de a trece în lumea celor drepți, a lăsat lumii o serie de previziuni sumbre care încă mai răscolesc memoria colectivă. Întorcându-ne la situația Americii, Baba Vanga a vorbit despre grava criză economică ce a pornit din Statele Unite și de primul președinte de culoare de la care oamenii ar fi avut mari așteptări.

„Toată lumea își va pune speranța în el că o va rezolva, dar se va întâmpla exact opusul.  Va aduce țara în pragul unui conflict între statele nordice și cele sudice care va escalada”, a prevăzut Baba Vanga pe-atunci. Criza financiară într-adevăr s-a produs și mulți americani și-au pus speranța în Barack Obama, dar nu a reușit să rezolve marile probleme economice americane. În țară nu bântuie niciun conflict de proporții, cel puțin deocamdată, dar alegerile prezidențiale au arătat că societatea americană este profund divizată.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.