Sicriul cu trupul neînsufleţit al fotbalistului Didi Prodan va fi depus pe Arena Naţională

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fotbalistului Didi Prodan va fi depus pe Arena Naţională

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a aprobat, joi, cererea familiei fostului internaţional Daniel Prodan de a depune sicriul pe Arena Naţională, au declarat reprezentanţi ai Primăriei.

Astfel, sicriul va fi depus la stadion vineri, 18 octombrie 2016, în intervalul orar 09.00-18.00, astfel încât toţi cei care l-au admirat pe fostul fotbalist să îi aducă un ultim omagiu, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Bucureşti.

“Regret nespus dispariţia bruscă şi mult prea devreme a marelui fotbalist Daniel Prodan. România a pierdut un om şi un sportiv excepţional, exponent al Generaţiei de Aur. În semn de recunoaştere a meritelor celui care a fost Daniel Prodan am făcut toate demersurile astfel încât trupul acestuia să poată fi depus la Arena Naţională, unde toţi cei care l-au iubit să-şi poată lua rămas bun. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Fostul fotbalist Daniel Prodan a încetat din viaţă în urma unui infarct, miercuri seară, la vârsta de 44 de ani. Prodan a jucat la Olimpia Satu Mare, Steaua, Atletico Madrid, Glasgow Rangers, Rocar Bucureşti, FC Naţional şi Messina. La echipa naţională, fostul fundaş a jucat 54 de meciuri. Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului internaţional, care s-a stins din viaţă sub privirile soţiei sale, Licinia, la vârsta de doar 44 de ani. Este primul component al Generaţiei de Aur care se stinge din viaţă.

 

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.