29 Februarie, Ziua Românilor de Pretutindeni

În caz că n-a aflat cineva, astăzi sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni. Cum, nu știe nimeni? Curios lucru, doar a zis la televizor. Sigur s-a zis chestia asta la televizor, iar românii de pretutindeni se uită de obicei la televizor.

De fapt ziua asta e o chestie mai nouă, la modă, care a apărut de prin 2007, odată cu intrarea românilor în UE. Și atunci nu prea aveam habar cum s-o fixăm, d-aia s-a pus pe 30 noiembrie, ziua creștinătorului de serviciu al populației care trăia pe meleagurile astea în urmă cu vreo 2000 de ani. Dar n-o sărbătorea nimeni, că românii erau ocupați să bea de mii de ani în cinstea Andreilor și Andreelor de pretutindeni. Așa că a venit un băiat cu o idee genială:

deputatul Aurelian Mihai a explicat opțiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar și Ziua Europei sau Ziua Independenței de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităților culturale specifice acestei zile.

Absolut tembel. Nici dracu’ nu știe că azi ar trebui să sărbătorim ziua tuturor românilor, că nimeni nu le-a zis. Și eu abia am aflat azi, noroc că a deschis gura Iohannis să declare ceva. D-aia se duce țara asta de rîpă. Că nu putem să stabilim o zi cu ceva însemnătate, dacă nu istorică, măcar practică. Să pice de exemplu într-o vineri, ca să se dea liber, dacă nu sîntem în stare s-o punem în 10 Mai, de exemplu. Măcar ungurii au sărbătoarea asta fixată pe 15 Martie, în cinstea zilei în care au caftit niște români la Tg. Mureș, în 1990. Cum să nu te strîngi, ca maghiar, și să nu sărbătorești asemenea bucurie? Dar cu incompetenții ăștia din parlament, sigur anul viitor vine unu’ și mută chestia asta pe 29 februarie, că noi sîntem mai săraci și nu ne permitem mai mult.

Biserica nu este ONG

Se întîmplă des să mă găsesc duminica, pe la ora 18, la volan. Şi cum ascult doar Radio România dau frecvent peste rubricuţa de morală ortodoxă de la 18.15, Farmacia de Cuvinte. Şi mă amuz de multe ori. De exemplu, ieri îl ascultam pe preot cum se plîngea că multă lume vorbeşte de rău biserica, mă scuzaţi, voiam să scriu Biserica, pentru că primeşte bani de la stat, printre altele. Despre neimpozitarea salariilor preoţilor, care creşteau în vreme ce ale păcătoşilor scădeau, sau netaxarea proprietăţilor bisericeşti n-a prea zis nimic. Apoi încheia prin a zice că „biserica nu este un ONG” şi nu poate fi tratată ca atare. Şi are dreptate, Biserica Ortodoxă Română nu este ONG, ea fiind tot timpul la guvernare. Acum îşi trăieşte anii de aur, de acumulări materiale şi, evident, spirituale.

De un mall spiritual am mai avea nevoie. Farmacii de cuvinte avem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *