Acolo unde nu sta nimeni

Acolo unde nu sta nimeni

Mi-am ales un loc la care mă întorc ori de câte ori în celelate nu mă simt bine. Ajung acolo întotdeauna seara, la amurg, când soarele se freacă de lună într-o împleticire care pare eternă. Cobor din mașină desculță și pășesc pe un traseu format din 3 trepte de piatră, o poartă mare și grea și o alee fină ca lama cuțitului de tăiat carnea.

O treaptă, încă una, plus o suită de scânduri care tremură sub fiecare pas. Una dintre cheile din morman cunoaște cuvitele magice și face ca ușa să se deschidă. Intru, îmi șterg tălpile de praf și caut buimacă întrerupătorul, ascun sub o căpiță de pulovere bătrăne pe care le-am aliniat cu timpul într-un cuier și mai bătrân.

Dintr-un sus înalt se dezmorțește o geană de lumină timidă și uimită de oaspeți. În celălalt colț al încăperii e biroul aliniat într-o ordine milităroasă, cu 4 caiete îngrămădite între ele, câteva reviste subțiri și multe pixuri pitite-ntr-o cană de lut. E firg, jenant de frig. Un frig adânc care miroase a ploaie, a ieri, a mâine și a gânduri care-și amintesc regrete.

Cele 7 minute de la intrare

În cele 7 minute de la intrare și până acum în mintea mea s-au derulat pe repede înainte scenarii ale unor filme care s-au întâmplat deja: joacă de copil, iubire de tată, sărut de mamă, miros de lavandă, placintă arsă la coajă și același colț din baie cu putregai care nu vrea să renunțe în lupta cu fâs-urile.

Mă uit în jur și colțurile gurii sar în sus exact ca atunci când îți auzi copilul plângând noaptea. Ca pe jar, mă trezesc că râd ca o proastă care a fost lăsată la halta din sat de Gigi tractoristul care i-a zis o glumă bună și-a înjurat-o de mă-sa. Mă întind pentru o scundă, ostenită de drum, obosită de mine.

Acolo unde nu stă nimeni e o parte din mine în care pășesc des în ultima vreme. Acolo unde oboseala e soră cu deznădejdea și unde amândouă se știu bine cu panica. Acolo unde nu stă nimeni e colțul pe care-l numesc refugiu, un raft cu praf de pe care apuc câteodată o sticlă pe care scrie Speranță.

Drumul spre pădure și dharma noastră cea de toate zilele

Drumul spre pădure

Undeva în București, într-o oază minunată ce a fost și va rămâne pentru totdeauna Satya ca precursor al Erei de Aur a Iubirii pe aceste meleaguri, o întâlnire memorabilă mi-a deschis noi orizonturi și în același timp mi-a confirmat anumite “viziuni” ce începeau a se contura în modul de a privi lumea, viața.

La o întâlnire publică având ca temă Crearea de comunități utosustenabile/intenționale în amintitul centru holistic, cel mai “spiritual” și simplu om pe care l-am întâlnit până acum mi-a deschis drumul unei linii temporale/linii de destin printr-o frază memorabilă:

“Când vei ajunge să cunoști pădurea și vei fi președintele ei, atunci poate, poate vei ajunge să fii președintele tău.”

Fraza îmi era adresată indirect mie, persoana vizată fiind unul din liderii spirituali ai țării, ce ne însoțea la masă, personaj cu instincte des afirmate de a „conduce” țara, oamenii spre ceva. Ceva destul de ambiguu și foarte cețos din punctul meu de vedere.

Anii au trecut, alegerile m-au dus către pădurea ce știam că mă cheamă de multă vreme. La poalele ei am fost devirusat de mult zgomot existențial și praf conceptual presărat peste mine în drumul prin viață. Procesul de dezvățare a început cu mare succes. Iar cuvintele singurului om pe care îl pot considera „mentor”, cu excepția tuturor celorlalți oameni, m-au urmărit precum duhul cărățeniei urmărește omul sfânt.

În brațele vieții și suflul pădurii am înțeles deplin că nu știu mai nimic, că tot ce adunasem o făcusem pentru a ajunge aici, în acest moment crucial în care pot intra în pădure și astfel într-o nouă etapă a existenței cu ochii mari cât cepele și inima cât un purice către o nouă școlire.

Te-ar putea interesa și: Focul viu al inimii învăluie planeta

Da, fiecare moment îl construiește pe celălalt. Toate clipele petrecute în oraș au fost magice, tot praful adunat și-a avut sensul, toate conceptele m-au pregătit să întâlnesc VIAȚA. Și un etern mulțumesc rostesc acum pentru toate clipele și toți oamenii care m-au condus aici.

Cât despre fiorii pe care îi ai când cobori din Pomul Cunoașterii pentru a păși pe câmpiile Vieții, ei sunt greu de descris în cuvinte. Doar inima îi poate zugrăvi prin razele ei înfloritoare.

Fiecare își are menirea, darma și flacăra vieții: și matematicianul și tâmplarul și prostituata și șamanul și guvernantul și inventatorul zăpăcit. Și cu toții una comună: să refacem grădina paradisiacă ce a fost cândva Pământul și este menit să redevină. Iar pentru asta este obligatoriu fără nici un fel de discuție sau polemică filozofică să ne plecăm în fața VIEȚII.

Drumul spre rai trece prin iad. La Roșia Montană sub semnul Curcubeului

Drumul spre rai trece prin iad

Ați fost vreodată în iad? Eu da. De mai multe ori. Și mama mia câte am mai învățat acolo și în ce fel m-am zbenguit.

Drumul spre rai trece prin iad. La propriu și ca evoluție individuală și tehnic la nivel planetar. Ca să te racordezi la energia pură a Pămîntului și implicit cu straturile vibraționale mai înalte, e musai să treci prin iad, mai ales dacă e să deschizi cîmpuri colective mari.

La Roșia Montană în această gură de rai, am întâlnit cel mai profund iad. Exterior și interior. E firesc. Gâlceava creată aici a fost imensă, energia în unele locuri erau abisal de întunecate.

Într-un câmp auriu vedeai în anumite zone toată spaima lăcomiei, distrugerii, corupției, energia blestemului aurului, ură între oameni, case distruse, familii destrămate, drame peste drame și o dispută națională cu multă tensiune canalizată către acel loc. Corna prin excelență cel mai jos loc vibrațional, cel mai distrus sat.

Și în el a început să înflorească puternic Raiul. Prin Corna mai ales s-a curățit unul din cele mai mari blesteme aruncate peste țara aceasta. A fost cea mai grea curățire pentru mine. Am fost la un pas să îmi pierd ființa, să mă spulber în milioane de particule. Da firește că știam că nu o să fie așa.

Altfel nu aș fi fost îndrumat aici unde mi-am dat masteratul în treburi magice, primind ca dar una din cele mai frumoase recompense posibile în această lume. O explozie a inimii. Și acum mă pregătesc firește de doctorat în magia iubirii. Curățirile s-au încheiat pentru mine. Deplina manifestare și zborul extatic prin materie începe.

În acest moment situația este alta în Rosia Montană. Câmpuri mari au fost curățite. În munte mai este durere, dar ceva larg s-a deschis aici și în Apuseni și pentru întreaga țară. Roșia e pe listele de aderare la patrimoniul Unesco, oamenii mult mai lini, viața strălucește, gustul apei s-a schimbat enorm calitativ, seceta a dispărut, plouă foarte mult și foarte multe evenimente fericite sunt pe cale a se întâmpla. Blestemul aurului s-a transformat în binecuvântarea aurului.

Câmpul auriu de aici e fabulos și el include și focul de care Părintele Arsenie Boca vorbea. El abia s-a aprins puternic și se expandează de la clipă la clipă și cuprinde nu doar țara, ci mult din planetă.

Apusenii de aici sunt epicentrul unui vortex imens ce începe în Olimp și cuprinde toți Balcanii. E o dinamică fantastică creată ce se amplifică de la zi la zi.

Și în toată ecuația asta a fost necesară prezența iadului și contribuția lui. Cele două lumi în realitate una sunt, doar că încă mai e multă suferință, posomorâre și lăcomie pe Pământ.

Căci ele sunt iadul. Și când te trezești dintr-un vis, îți dai seama că om fiind ești una cu Pământul și toți oamenii. Și iad și rai și de atunci începe marea călătorie, marea compasiune, marea iubire pentru toate ființele Pământului, pentru toate aspectele tale.

De aceea la ceremoniile zilnice ale Întrupării Țării Bucuriei ne cerem în primă fază iertare cu mâna pe inimă în numele tuturor oamenilor care există și au existat de când există viață pe Pământ.

Și binele și răul se disipă și contrariile se unesc. Libertatea se ivește, morala dispare cu tot cu matricea (matca) generată de ea și Pomul Vieții răsare.

Un Nou Cer și un Nou Pământ s-au ivit și ele se împletesc sub numele de Țara Bucuriei. Și această realitate planează deasupra noastră și pas cu pas, clipă după clipă, zi după zi ea se întrupează din ce în ce mai puternic în diferite colțuri ale țării, ale planetei sub binecuvântarea curcubeelor.

PS. Și cum să nu ceri uneori sprijin conștient de ceea ce împlinești, de ceea ce este de făcut. Până acum am fost rezervat. De ieri și mai explicit de azi cer totalmente sprijinul fiecărei ființe din această țară și de pe această planetă să participe, să sprijine, să se implice.

Fiindcă urmează să manifestăm Raiul pentru întreg Pământul și sunt binevenite toate inimile deschise și conștiințele înalte și toate resursele posibile: milioane și milioane de lei, brațe pline de energie, invenții, pământuri, păduri.

Și bucuria noastră de a trăi și astfel a sfinți tot.

Focul viu al inimii învăluie planeta

Focul viu al inimii învăluie planeta

Se aprind inimile, se aprind ca niciodată. Cântecul iubirii răsună din ce în ce mai vibrant pătrunzând în carne, în materie, în structura carbonului pentru a-l înflori într-o altă frevență. Se aprind inimile și valuri de cristalin redefinesc realitatea Pământului.

Valuri din ce în ce mai mari. Din ce în ce mai mari ce pe unii îi înalță în extaz, iar pe alții îi aruncă în cele mai profunde chinuri ale transformării și renașterii pentru ca și ei să guste apoi din Cupa Gralului.

2022 este anul celui mai mare salt și deopotrivă adânciri în inefabila energie ce curge prin inimă și o numim iubire. Copilul etern își regăsește spațiu sacru în viețile multor oameni ce au fost șlefuiți de viață în nenumărate feluri.

Scriu aceste rânduri după mai mult de o săptămână de activare a câmpului inimii, activare ce a crescut imens de două trei zile și de la clipă la clipă e mai puternică.

La nivel planetar azi s-a creat câmp pentru o ceremonie specială numită „Ignite the one heart fire” consacrat calendarului maias care afirmă că intrăm acum în era Inimii și începutul celui de-al noulea val de evoluție care va conduce umanitatea către cel mai înalt nivel de conștiință.

Ceea ce afirmă calendarul maias are corespondență în astrologia europeană prin tranzitul Nodului Nord în Leu care lșa fel vorbește despre aprinderea Soarelui interior, a inimii înălțate și nu doar a plexului solar cum afirmă unii astrologi.

Dincolo de metafore și de înțelesurile limitate ale iubirii

Vă invit să pășiți dincolo de metafore și de înțelesurile limitate ale iubirii și să acordați atenție centrului inimii ce este poarta către energia iubirii ce străjuiește toate Universurile, le animă și le ține unite într-un ritm comun. Orice am face să ne amintim de INIMĂ. Să ne plasăm atenția cât mai des în inimă. Să ținem des mâinile pe inimă. S

ă facem vocalize din inimă, realmente să cântăm din inimă. Să respirăm în inimă, să ne dăruim cu toate inimii. Și foarte multe se vor schimba într-un ritm uluitor, chiar dacă vom avea trepidații și vom intra în cele mai bizare carusele ale vieții. Inima, să mizăm totul pe inimă.

Se aprind inimile și ele înconjoară cu FOC VIU Pământul. Este momentul momentului din evoluția planetară și este clipa clipelor pentru a merge cu VALUL de iubire ce se revarsă asupra noastră.

Suntem realmente invitați să facem un salt ontologic prin a lăsa Îngerul Iubirii să se întrupeze în noi și astfel să trecem la etapa de a crea prin iubire, mai exact a ne deschide inima către o inteligență mai subtilă ce are puterea de a genera o realitate înalt vibrațională și evenimente pe măsură.

Abundența, creativitatea, bucuria, frumusețea mereu curgătoare, perfecta sincronizare, senzația de deplină lejeritate și deopotrivă de dispariție a gravității și uniune cu Pământul, toate vor deveni pas cu pas datele permanente ale realității noastre exterioare, fiindcă din interior lumina iubirii va străluci cu putere.

Un Nou Cer și un nou Pământ se vor ivi treptat prin alegerea noastră de a lăsa cântecul iubirii să răsune în noi.

Treceți dincolo de aceste cuvinte și amintiți-vă cât mai des de inimă, trăiți cât mai mult acolo. Pentru voi și pentru întreaga planetă. E maxima noastră responsabilitate și destinul ce îl avem de împlinit.

Se aprind inimile, se aprind ca niciodată. Cântecul iubirii răsună din ce în ce mai vibrant pătrunzând în carne, în materie, în structura carbonului pentru a-l înflori într-o altă frecvență. Se aprind inimile și valuri de cristalin redefinesc realitatea Pământului. Valuri din ce în ce mai mari. Din ce în ce mai mari ce pe unii îi înalță în extaz, iar pe alții îi aruncă în cele mai profunde chinuri ale transformării și renașterii pentru ca și ei să guste din Cupa Gralului.

Bine am ajuns în Era Iubirii.

Hora Soarelui și a Vieții. De Sânziene și Solstițiu

Hora Soarelui și a Vieții

De Solstițiu și Sânziene curge spre noi și din noi poate cea mai diafană și puternică energie a anului, generată atât de apogeul drumului Soarelui către emisfera nordică pe 21 iunie anul acesta, când ziua este cea mai lungă din an, dar mai ales precedată de alinierea Soare > Pământ > Centrul galactic (reprezentat de “gaura neagră” Sagitarius A) în jurul datei 18 iunie ce bombardează pământul cu cele mai înalte energii din întreg anul.

Alinierea din jurul datei de 18 iunie se resimte mai multe zile înainte și după și este de foarte puțină vreme conștientizată de omenire și resimțită din totdeauna, dar asociată prin contaminare cu energia Solstițiului. Ea vorbește despre identitatea noastră galactică și de alinierea cu cel mai intim centru al nostru. Atunci curg cele mai intense energii către Pământ și tot atunci ne putem resimți cel mai intens ESENȚA/RĂDĂCINILE galactice în manifestare.

u e nimic mistic aici. Cu picioarele bine înfipte în Pământ a venit vremea să privim spre Soare și apoi spre Galaxie pentru a ne integra în imensa noastră casă, pentru a ne redobândi conștiința galactică, ce implică o anumită expansiune și un mod mult mai larg de a privi și de a simți.

Solstițiu de vară ne deschide poarta către cea mai blândă și diafană energie a zodiacului. Cea a femininului curgător și născător de viață sugerat de zodia Racului. Apa limpede și cristalin curgătoare. Femininul în splenoarea lui.

Știm prea bine că unii serbează atât Solstițiu de vară și Sânzienele distinct deși ele au fost cândva una și aceeași sărbătoare. Dar nu-i bai. E minunat că suntem aplecați asupra acestei sărbătoriri a Vieții. Iar acum nici măcar 100 de ani Sânzienele erau serbate 12 zile. Cu mare sfințenie.
Noi suntem mai modești și o să invităm doar 5 zile. De pe 20 pe 25 să celebrăm aceste momente CRUCIALE ale anului printr-o Horă a Soarelui și a Vieții.

Cum ne vom învârti în Horă?

În primul și în primul rând ne vom deschide cu adevărat INIMILE prin împărtășire, bucurie și mici jocuri menite să amplifice “lumina inimii”.
Vom călători către unele locuri simple și sacre: Piatra Corbului, un templu închinat străbunilor de lângă Detunata, Tăul Inimii.
Vom culege plante de leac ce frumos au răsărit în această perioadă a anului.

Vom respira din simplitatea Vieții și a Soarelui, vom cânta, vom dansa și vom crea cercuri, cercuri de bucurie și iubire.

Și ca să fie totul tot, vom vorbi punctual despre o viziune practică de protejare și dezvoltare armonioasă a Apusenilor a căror poartă de intrare este Roșia Monană. Anumite forțe politice mondiale au decis să se intre cu bocancii în cea mai mare INIMĂ a planetei pentru ceea ce se află în sol și nu numai. Iar noi avem BUCURIA, DESTINUL și MISIA să oprim aceste decizii aberanto-halucinante.

Alături de cei care doresc și doresc să se implice în această zidire vom călători și spre o zonă unde se va înălța satul Inima de Smarald.
Pregătiți-vă inimile și straiele pentru sărbătoare, pentru o minunată Horă închinată Soarelui și Vieții pe care o vom face și la modul cel mai fizic pe muzica planetei, a inimilor și a instrumentelor muzicale ce ne vor însoți.

Iar niște dealii practice sunt mai mult decât necesare.
Programul va fi creat în funcție de noi și curgerea fiecărei zile, vizitele către împrejurimi urmând a le face când vom fi mai mulți veniți.

Există două variante de cazare: cu cortul sau la pensiunile și oamenii din Roșia ce primesc cazare. Iar pe cei ce doresc să stea în Roșia îi rugăm să ne contacteze pentru a facilita acest lucru.

Hrana nostră cea de toate zilele ar fi ideal să o savurăm împreună în bucuria comuniunii. Ideal este să aducă fiecare ce dorește să mânânce și să împărtășească cu alții. O hrană cât mai iubitoare și cu vibrații înalte.

Sărbătoarea Luminii. Luna Nouă în Săgetător

Sărbătoarea Luminii

I. Luna nouă în Săgetător de pe 18 decembrie ce presupune alinierea pe aceeași axă a Pâmântului, Lunii, Soarelui și Centrului Galactic, considerat a fi și de astronomi Sagittarius A, reprezintă unul dintre cele mai importante momente “astrale” ale vieții noastre ce poate fi considerat de departe Diamantul dinamicii cosmice ce reflectă transformarea noastră și alinierea cu Pulsul Vieții și ce vrea el a ne hărăzi întru creșterea noastră a tuturor.

Dacă suntem familiarizați cu întrepătrunderea dintre Macrocosmos și Microcosmos, putem vedea că această aliniere în exterior cu sursele de vitalitate și energie: Soare, Lună, Centrul Galaxiei, presupune și o aliniere în interior cu sursa Vieții ce ne animă, o deschidere către a gusta din grația Ființei, dar și un moment extraordinar menit să ne ofere foarte multe “insight-uri” și informații despre menirea și condiția noastră.

Astrologia nu vorbește despre fatalisme, ci ne sugerează posibilitatea de a accesa anumite potențiale fractalice. Nu e nici un pic un pic de defetism aici, ci doar o fereastră deschisă către a înțelege ritmurile pline de vibrație ale cosmosului și implicit posibilitatea de a “profita” de ele.

Luna nouă din Săgetător are puterea unei eclipse, iar darurile ce ne sunt aduse urmează a fi integrate în următoarele luni și poate ani. Ea vine cu puterea sintezei unor experiențe acumulate în ultimii 30 de ani, ceea ce este fabulos.

Însă pentru a putea îmbrățișa “oferta” astrală și a transformării colective din ultimile trei decenii este de dorit să fim într-o stare de dezgolire totală. Precum pruncii, să avem bucuria de a nu ști nimic, lăsându-ne ghidați de Voia Vieții. Starea de a fi paharul gol, demn de a fi umplut și împlinit, este starea ideală.

Luna nouă ne cere să vibrăm în ecuația smereniei și a plecăciunii pentru a-i primi și percepe Grația și Mărinimia. Da, vine Moș Crăciun cu daruri imense, iar noi suntem invitați să le putem primi prin a FI receptivitate absolută.
II. În 1987, mai exact pe 16 & 17 august a avut loc Convergența Armonică, primul eveniment spiritual mondial sincronizat desfășurat în mai multe locații cheie ale planetei.

Convergența Armonică a avut rolul de a deschide o nouă etapă de evoluție în istoria omenirii prin activarea unei linii temporale ce permitea evoluția pe frecvențe înalte a întregii umanități. La modul metaforic se poate spune că evenimentul Convergența Armonică a avut principala intenție ca întreaga umanitate să aibă iarăși acces la “focul celest”.

Configurația astrală a momentului confirmă intenția Convergenței. Soarele, Marte, Mercur, Venus se aflau într-o conjuncție strânsă în focul solar al Leului, Uranus și Saturn (mai ales Saturn) în focul galactic al Săgetătorului, Jupiter și Nodul Nord în focul noilor începuturi specifice Berbeclui. O piramidă regală de foc.

Convergența Armonică a atins prin magnitudinea evenimentului inimile a milioane de oameni și data de 16-17 august a însemnat începutul unei transformări colective prin asumarea și interiorizarea informațiilor păstrate în tradițiile spirituale importante sau adaptate prezentului de anumiți pionieri în ceea ce privește (re)cunoașterea potențialului uman, lărgirea conștiinței și pășirea pe drumul întregirii tuturor inteligențelor ce caraterizează natura umană.

2012 a fost un moment profețit de Convergența Armonică ca fiind un an de turnură în evoluția omenirii ceea ce este pe jumătate adevărat. La modul cel mai obiectiv anul 2017 este anul în care omenirea intră într-o nouă fază evolutivă împlinind unul din “menirile” istoricului eveniment din august 1987.

Prin 2 evenimente astrale, 2017 se asemeneană foarte mult cu datele Convergenței Astrale din 1987 și îi oferă continuitate în marea spirală a evoluției.

La momentul eclipsei din 21 august Soarele, Luna, Marte și Nodul Nord se aflau într-o conjuncție strânsă în Leu trimițând către Pământ noi coduri solare, Saturn în Săgetător cu puterea de a-i împuternici cu înalte energii galactice pe cei pregătiți să le integreze și să le asimileze, iar Uranus în Berbec, toate desemnând iarăși o piramidă regală în semnele de foc.

Următorul eveniment astral ce vine în continuitatea și amplificarea eclipsei de Soare din 21 august, este luna nouă din Săgetător ce este perfect aliniată cu Sagittarius A, centrul galaxiei, moment astral ce reface piramida regală din semnele de foc (cu un orb mai mare, e drept).

Luna nouă din 18 decembrie este într-o conjuncție strânsă cu planeta Saturn, ce la câteva zile părăsește triumfal zodia Săgetătorului pentru a începe o nouă poveste de 29-30 de ani și odată cu acest moment își oferă toate darurile celor deschiși și pregătiți să le primească.

Dincolo de evoluția fiecăruia, acest eveniment astral ce îl are pe Saturn vedetă ne oferă darul sintezei unor experiențe colective derulate în ultimii 30 de ani.

Începând cu Convergența Armonică au fost aduse progresiv în conștiința umanității mai toate sistemele spirituale ale omenirii, create metode noi de auto-cunoaștere și dezvoltare personală într-un avânt nemaîntâlnit în ultimii mii de ani. Vrând nevrând, am devenit Cobaii unui experiment de reamintire a cine suntem cu adevărat.

Iar în laboratorul reamintirii au avut loc și accidente, derapaje, atitudini extreme sau infantile, absolut toate fiind parte din dinamica unui evoluții de care aveam cu toții mare, mare nevoie.

Pe lângă darurile imense răsărite odată cu deschiderea către Universul Spiritual și expansiunea conștiinței, către noi au început să planeze pentru a ne seduce și poate a ne testa și tot felul de himere și povești spirituale copilărești sau terifiante. E firesc.

Ieșiți dintr-o beznă a conștiinței și simțirii, pentru a ajunge la maturitate a fost necesar să înghițim și gogoși spirituale și să mimăm profunzimea când abia puteam rosti cîteva cuvinte cuprinse de fiorul autenticității și înrădăcinării în măreția și nemărginirea spiritului.

Trăim de câțiva ani atât o expansiune a discursului spiritual, cât și o inflație lesne de înțeles. Iar pe acest fond Saturn aflat la final de tranzit în Săgetător (unul din promotorii spiritualității) se bucură nespus să facă ordine și să ne ofere darul sintezei și a maturității spirituale

. Sprijinit de un Mercur retrograd tot în Săgetător, prin această lună nouă, Saturn ne invită ca în lunile viitoare să simplificăm la maximum tot discursul spiritual și mai ales să îl umanizăm canalizându-l strict către a înțelege natura umană și secretele ei ce ni se relevă prin înțelegerea și activarea inteligențelor ce rezidă în corpul uman.

(Vezi creierul abdominal, cel al inimii, al medullei oblongata, a creierelor craniene, inteligența coloanei vertebrale, măduvei oaselor și a căror activare ne oferă posibilitatea de a ne conecta cu octave mai înalte ale Ființei/ Conștiinței Universale/ Spiritului)

La 3 zile după Luna Nouă, Saturn intră în Capricorn și deschide un nou capitol în istoria omenirii și implicit a gestionării darurilor saturniene ce au darul de a rescrie structura întregii societăți.

Intrând în Capricorn Saturn ne solicită imperativ să manifestăm maturitatea spirituală obținută după 30 de ani de pregătire, ani ce prin dinamica și accelerarea evenimentelor pot fi cu lejeritate considerați a fi secole

. Da, am trăit în ultimile decenii experiența a ceea ce înainte de 87 se petrecea în sute de ani (vezi mult discutata accelerare a timpului).

Iar din 21 decembrie suntem invitați să aplicăm tot ceea ce am învățat, să inițiem proiecte extrem de pragmatice și pe termen lung sinonime cu a ne scrie în trupul și realitatea Pământului propriile Opera Magna.

În această maturitate și cutezanță constă mult așteptata naștere a noilor structuri sociale (vezi conjuncția Saturn Pluton din Capricorn ce va urma) menite să ghideze treptat întreaga omenire către o eră a armoniei, păcii, prosperității, iubirii.

În același timp Saturn în următorii ani poate orchestra tot feul de evenimente “teribile” care au atât rolul rolul de a ne forța dezmorțirea și participarea la manifestarea Noii Lumi, dar și de a arăta în ochii tuturor cât de penibile sunt vechile instituții.

Pe acest fond, la nivel politic și instituțional, e posibil să apară derapajul către forme semidictatoriale o evidentă și periculoasă îngrădire libertății și anularea unor fundamente ale democrației.

Cu scopul de a ne dezmorți și canaliza energia constructiv în folosul tuturor. În nici un caz Saturn nu va fi blând și cuminte.

Odată cu Luna Nouă darurile lui Saturn, Cronos, Moș Crăciun încep să curgă peste noi în cascadă. Daruri excepționale, daruri ce ne cutremură odată ce conștientizăm că a venit linia temporală a manifestării măiestriei conținute în simplitatea ființei umane.

III. Sincron cu aceste implicații saturniene ce au menirea de a ne sprijini să facem saltul dintr-un timp al rătăcirii și destrămării într-un timp calitativ al zidirii capodoperelor și a celebrării măreției Ființei, luna nouă de pe 18 reprezintă prin alinierea cu Sagittarius A o Sărbătoare a Luminii.

Perfecta aliniere a Pământului cu cele trei surse de lumină (Luna, Soare, Centrul Galaxiei) se întâmplă foarte rar și ea vine să întărească credințele despre anul 2017 ca an al unor noi începuturi și a unui salt imens în conștiință.

Dacă ai șansa să poți observa de-a lungul anilor dansul lunilor noi și pline, a eclipselor, poți observa o anumită muzică, acordare și perfectă sincronizare a aștrilor cerești. Și chiar poți afirma că nu există întâmplări și coincidențe. Ci armonie pură.

Într-un anumit fel, dacă ne-am raporta la sursa de energie ce alimentează Galaxia noastră, ziua de 18 (gradul 27 din Săgetător) ar putea avea însemnătatea unei zile de An Nou mai mult decât multe alte zile. Însă în realitate timpul curge în spirală fără a presupune finalitatea a ceva.

Ziua alinierii cu Centrul Galaxiei vorbește despre alinierea cu Eternul Început, cu Sursa de Energie și Lumină care face să pulseze mai toți sorii pe care îi vedem pe cer

. Raportat la lumea interioară Sărbătoarea Luminii ne oferă posibilitatea de a lăsa la nivel colectiv cea mai cristalină lumină să răsară din profunzimile ființei.

Desigur fiecare zi are lumina ei, fiecare clipă este un portal, iar acest etern adevăr nu exclude deschiderea noastră față de o realitate cosmică, dimpotrivă, prin maturitate ne autorizează să onorăm și să integrăm fluxurile energetice ce vin către noi și totodată să ne recunoaștem identitatea galactică și apartenența la o realitate macrocosmică mai mult decât vastă.

Continuând pe firul sărbătoririi luminii, în mod fericit Luna Nouă activează Cheia 11 Obscuritate, Idealism, Lumină invitându-ne cu atât mai mult să ne aliniem în următoarele luni cu grația și logica luminii.

Lumina ce este des pomenită în aceste rânduri și despre care se vorbește în multe scrieri și transmisiuni este în realitate o frecvență energetică foarte înaltă, ce vine dinspre Sagittarius A spre Soare și apoi spre planeta noastră, ce conține raze gamma, x, neutrino etc Ea, printre altele, ne ajută să ne trezim din adormirea cauzată de energia apăsătoare a Pământului ce își originea în suferința și emoțiile distructive (frică, ură, teamă, angoasă, rușine, negare, vinovăție etc) stagnante în “creierul abdominal” al omenirii din vremuri ancestrale.

Rolul ei este de a a ne împuternici (activarea plexului solar, a centrului inimii și a altor inteligențe) și de a rescrie pas cu pas întreaga realitate înconjurătoare, implicit cea a corpului fizic și a materiei specifice Pământului.

Ea nu are nici o legătură cu dualitatea Lumină vs Întuneric și nu presupune nici o luptă între nimeni și nimic, ci o invitație eternă de evolua/călători pe spirala evoluției în frecvențe mai înalte.

III. Cerurile galaxiei și cele ale inimii ne pregătesc pentru o mare Sărbătoare și în același timp ne strigă pe toți pe “numele” nostru de ființe iubitoare și simțitoare să onorăm această aliniere și zilele ce o preced sau succed.

Cum? Exact cum știe fiecare să își lumineze viața lor și a semenilor. Dăruind bucurie, iubire și preț de câteva zile, care să includă și Solstițiu de Iarnă, să facem ca viețile noastre să fie o Sărbătoare a Luminii condimentată cu multe lumânări și artificii, chiote de bucurie și hohote de râs.

Personal pe 18 invit vă invit pe cât mai mulți dintre voi ca în jurul orei 21 să lecturăm împreună cheia 11 și prin intenție să o activăm pentru întreaga umanitate la nivel de Dar și Siddhi, asumându-ne acceptarea și alchimizarea Umbrei.

Putem să organizăm un mic eveniment în casele noastre sau în spații publice și invităm prietenii și membri ai familiei de suflet și împreună să trăim mai intens activarea pe termen lung a cheii 11 la frecvențe înalte. Doar e Sărbătoarea Luminii și o aliniere cu Eternul Început al Sursei, nu?

“În marele arc rotitor al celor 64 de chei ale Genelor, fiecare cheie are o poziție exactă în relație cu cosmosul și astfel filtrează curentul cosmic de la intrarea sa în sistemul nostru planetar. A 11 Cheie a Genelor este cea care se raportează geometric la miezul galactic însuși. De aceea, din acest miez, prin al 11-lea Siddhi, emană lumina esențială.

Pe măsură ce ne deplasăm spre și dincolo de 2012, lumina pură din acest miez galactic va ajunge geometric pe planeta noastră și va începe să ne transforme rapid întregul ecosistem. Acest lucru ne va face ADN-ul să-și elibereze și el lumina lăuntrică și să catalizeze starea siddhică în mulți oameni.

Acest fenomen la rândul său va crește exponențial câmpul de frecvențe al întregii omeniri și al Gaiei înseși.” Fragment din Cheile Genelor de Richard Rudd

Luna Nouă de pe 18 (sprijinită de eclipsa din 21 august) și perioada deschisă de ea, are puterea și harul de a activa un anumit număr de ființe umane la condiția de “porți” solare și galactice (e un mod metaforic de a zice), cu rolul ulterior de a-i activa pe alții, înțelegând prin asta posibilitatea acelor ființe (după decenii de pregătire) de a recepta și distribui către întreaga planetă pachete informaționale emise dinspre centrul galactic și filtrate și adaptate condiției Pământului de Soare.

Acest salt magnific poate fi realizat doar de cei care au corpurile adaptate la frecvențe înalte (și implicit au alchimizat foarte mult din umbrele personale și colective) însă nu acest aspect este important, ci faptul că activarea acestora va genera o transformare extraordinară în toți oamenii atât prin accelerarea procesului evolutiv al întregii rase umane, cât și prin susținerea și facilitarea acestuia.

În același timp tocmai prin sinteza cerută de acest moment, mulți dintre noi vor reuși să integreze multe experiențe sprituale, să le sedimenteze și să le transmită semenilor prin filtrul simplității și al concreteții, gest ce va apăsa pe pedala de accelerație a evoluției într-un număr foarte mare de oameni.

Darurile ce vor încolți după această lună nouă și frecvența înaltă generată se vor revărsa în următoarele luni și ani peste toți oamenii și destinele întregii societăți.

Mesajul lunii noi și implicit sinteza ce suntem invitați să o facem, este completată magistral de prezența lui Marte și Jupiter în Scorpion. Mulți ar zice că e bai & vai, însă aflați în acest prag al unei posibile maturități nu putem decât să ne bucurăm.

Nu numai că Scorpionul este destul de greu de înțeles și că cele două planete sunt o sursă de șanse imense foarte bine camuflate, atât timp cât știi să le folosești energia și potențialul, însă prezența celor două planete ne ajută ca odată pentru numele Vieții, să luăm în calcul lumea UMBRELOR ca parte integrantă a evoluției și ființei noastre.

Marte și Jupiter ne oferă imensa oportunitate a alchimizării reziduurilor emoționale distructive personale, strămoșești și rasiale ce sunt stagnante în creierul/corpul emoțional.

Activarea plexului solar și ulterior al Centrului Inimii ce are puterea de a dinamiza întreaga inteligența latentă din corp, (ce ne duce la întregire, un termen mult mai sănătos, fluid și uman decât așa zisa iluminare) se poate realiza doar prin alchimizarea umbrelor ce nu mai pot fi ignorate, ascunse, ci recunoscute ca parte integrantă a noastră, îmbrățișate printr-o totală acceptare și manifestare a bândeții față de ele.

Iubirea de sine, este poibilă doar atunci când suntem pe deplin dispuși să ne vedem latura “întunecată” fără judecată, ca parte a dinamicii evolutive și moștenire oferită pentru a participa la “înălțarea” pământului pe frecvențe înalte. În corecta abordare a lumii umbrelor și totala acceptare prin blândețe a lor se află magia salturilor către octavele superioare ale Ființei.

Față în față cu propriile umbre învățăm să ne debarasăm de judecată, învățăm blândețea, apoi detașarea și deprindem lecția supremă a sincerității ce ne va ajuta ulterior să mergem deplin pe drumul individualității și activării inteligenței din medulla oblongata ce ne va înrădăcina deplin în măreția Ființei Eterne, a Sinelui mai Înalt, a Spiritului.

Începând acest sfârșit de 2017, pentru a profita deplin de valurile de energie masivă ce curg și vor curge din ce în ce mai radiant înspre noi, este vital, dacă nu am făcut-o până acum, să ne creăm o știință a modului în care ne raportăm la suferință, durere și frecvențele joase generate de ură, frică, negare, vină, angoasă, rușine etc.

Dacă până acum s-a pus un accent minor pe purificarea corpului emoțional, de acum încolo se va vorbi din ce în ce mai mult despre imperativul acestui proces pentru a putea evolua cu adevărat

Examenul de maturitate pe care suntem invitați să îl trecem constă și în a manifesta deplin respect față de zona noastră de suferință, durere și zbucium emoțional.

Aceste aspecte spinoase, nu doar fac parte din viața noastră, ele ne sunt proprii învățători și arta de a gestiona aceste trăiri mai furtunoase este sinonimă cu a învăța cu adevărat compasiunea, iubirea și curgerea prin miracolul vieții.

Fiind o fire emotivă, uneori prea emotivă, dar și înfocată, am avut enorm de învățat de la deschiderea către zona mlăștinoasă a emoțiilor și am înțeles prin aventurarea în propria-mi durere și transformare că negarea umbrelor este sinonimă cu sinuciderea spirituală.

Prin sesiuni masive de purificare emoțională accelerate de traiul în Apusenii cei auriți ce au o energie ce amplifică enorm procesul de curațire a creierului abdominal și prin anumite informații ce am fost norocos să le primesc sau să le descopăr, am sintetizat în timp un fel de artă/știință a purificării corpului emoțional ca prag eminamente necesar pentru a face saltul către deschiderea Centrului Inimii și activarea treptată a tuturor inteligențelor din corp.

Conștient că foarte multă lume înnoată în apele agitate ale emoțiilor de frecvență joasă și că suntem învățați să le reprimăm, printr-o nesănătoasă raportate doar la “lumină” și “pozitiv” (una din hibele inflației spirituale din ultimii 30 de ani) sunt mai mult decât dispus să ofer consiliere și să împărtășesc tot ceea ce am înțeles despre dinamica activării centrului Inimii ce presupune în primul și în primul rând purificarea creierului/corpului emoțional și gestionarea umbrelor. E un proces ce se realizează treptat, pas cu pas, exact după o logică saturniană ce merită tot respectul și toată atenția cuvenită.

Drumul spre lumină trece prin valea umbrelor, însă poate cel mai vibrant mesaj pe care îl putem primi despre lumea umbrelor este că la nivel individual ele vor dispărea definitiv, când întreaga frecvență a umbrelor va dispărea de pe Pământ sau Pământul se va ridica deasupra lor pentru totdeauna.

Simțind înțelesul vorbelor de mai sus, realizăm că e o diferență imensă în a fi captiv umbrelor, mai ales prin negare și refulare, și a învăța cum să gestionezi aceste frecvențe joase în folosul tuturor.

Fiindcă pentru a generaliza la nivel planetar Sărbătoarea Luminii, este obligatoriu să participăm mai întâi la alchimizarea zonelor obscure, unde da, învățăm să radiem cea mai pură lumină.

Luna nouă de pe 18 este evenimentul astral la care am meditat cel mai mult în această viață. M-a strigat de multe zile să îndrăznesc să îi înțeleg “logica” cât de cât și poate mai mult să scriu ce curge, invitând oamenii să mediteze la această aliniere și Sărbătoare a Luminii.

Sunt bucuros că rândurile au curs cum au curs, că luna nouă are un Ascendent în Capricorn vorbind despre maturitate, munți înalți de escaladat și despre un drum lung ce se așterne de pe 21 în calea planetei Saturn.

Și dând curs simetriei și continuității, reiau la final o imagine aflată la începutul acestui text. Luna nouă ne cere să vibrăm în ecuația smereniei și a plecăciunii pentru a-i primi și percepe Grația și Mărinimia. Da, vine Moș Crăciun cu daruri imense, iar noi suntem invitați să le putem primi prin a FI receptivitate absolută.

Serotonina, hormonul fericirii – Cum Crești nivelul de serotonină?

Serotonina, hormonul fericirii

Spre fericire există multe cărări și știm cu toții că ea are doza ei de relativitate. Unii înțeleg ceva prin fericire, alții altceva. Dincolo de acest subiectivism, există o anumită chimie a fericirii ce odată declanșată în corp ne influențează emoțional, psihic cu trimitere către stări mai elevate de conștiință.

Serotonina este considerată a fi hormonul fericirii. Oamenii de știință au observat că prezența ei schimbă chimia organismului și implicit starea psihică. De asemenea secreția ei poate fi stimulată de anumite alimente, atitudini, practici. Și dincolo de ceea ce am putea face practic, dincolo de consumul unor alimente sau suplimente, vreau să sugerez că serotonina este secretată cel mai mult când suntem bucuroși, când iubim și când inima noastră este însorită.

Practicile sugerate de diferite tradiții de a avea mereu un surâs în inimă, reprezintă una din cheile secreției de serotonină în organism. Din fericire există și alte metode extrem de la îndemâna tuturor despre care veți citi în articolul de mai jos.

Totul despre serotonina, hormonul fericirii

Sigur te-ai intrebat pana acum care este formula fericirii. Chiar daca nu suna foarte romantic, emotiile noastre pot fi traduse prin procese chimice la nivelul creierului. Serotonina, cunoscuta si ca hormonul fericirii, ne influenteaza direct dispozitia, somnul si multe alte functii esentiale ale organismului. Afla si tu cum sa iti sporesti starea de fericire!

Starea psihica, in stransa legatura cu nivelul de serotonina

Nu degeaba se numeste serotonina si „hormonul fericirii”. Nivelul ridicat al acestei substante implica o stare de veselie si capacitatea de a trece peste stresul zilnic. La polul opus, un nivel prea scazut de serotonina poate declansa in timp depresii si alte boli psihice, precum: anxietatea sociala, tulburarea obsesiv compulsiva, anorexia, bulimia, fobiile sau tulburarea bipolara. O persoana cu o cantitate redusa de serotonina in organism va avea dificultati in a se odihni si va pierde incet incet capacitatea de concentrare.

Serotonina influenteaza relatiile romantice

Un studiu recent realizat la Oxford arata ca serotonina influenteaza modul in care percepem romantismul si intimitatea. Participantii la studiu au fost impartiti in doua grupe, iar intr-una dintre ele nivelul de serotonina al acestora a fost crescut cu ajutorul unei bauturi bazate pe triptofan.

Dupa aceea voluntarilor li s-au aratat poze cu diferite cupluri, fiind rugati sa le interpreteze. Cei cu nivelul de serotonina ridicat au clasificat cuplurile ca fiind mai romantice si intime, spre deosebire de cei care aveau un nivel normal al acestei substante in corp.

Aceasta descoperire arata faptul ca relatiile noastre cu ceilalti sunt adesea influentate de procese chimice pe care nu le putem controla.

Serotonina regleaza sistemul gastrointestinal

Conform unui studiu realizat la Universitatea din Bristol, 90% din cantitatea totala de serotonina ajunge in sistemul gastrointestinal, ajutand la buna functionare a acestuia. Aflata in celulele enterocromafine care captusesc intestinele si stomacul, serotonina se elibereaza atunci cand mancam si influenteaza contractiile care imping mancarea in tubul digestiv. De aceea, daca nu exista in cantitati suficiente, poate cauza aparitia unei boli frecvente si neplacute: sindromul de intestin iritabil.

Fericirea nu are o reteta fixa, dar nu te opreste nimeni sa ii dai un mic imbold. Iata cateva metode prin care poti creste cantitatea de serotonina din organism.

Serotonina influenteaza relatiile romantice

Un studiu recent realizat la Oxford arata ca serotonina influenteaza modul in care percepem romantismul si intimitatea. Participantii la studiu au fost impartiti in doua grupe, iar intr-una dintre ele nivelul de serotonina al acestora a fost crescut cu ajutorul unei bauturi bazate pe triptofan. Dupa aceea voluntarilor li s-au aratat poze cu diferite cupluri, fiind rugati sa le interpreteze. Cei cu nivelul de serotonina ridicat au clasificat cuplurile ca fiind mai romantice si intime, spre deosebire de cei care aveau un nivel normal al acestei substante in corp. Aceasta descoperire arata faptul ca relatiile noastre cu ceilalti sunt adesea influentate de procese chimice pe care nu le putem controla.

Serotonina regleaza sistemul gastrointestinal

Conform unui studiu realizat la Universitatea din Bristol, 90% din cantitatea totala de serotonina ajunge in sistemul gastrointestinal, ajutand la buna functionare a acestuia. Aflata in celulele enterocromafine care captusesc intestinele si stomacul, serotonina se elibereaza atunci cand mancam si influenteaza contractiile care imping mancarea in tubul digestiv. De aceea, daca nu exista in cantitati suficiente, poate cauza aparitia unei boli frecvente si neplacute: sindromul de intestin iritabil.

Cum sa cresti nivelul de serotonina

Fericirea nu are o reteta fixa, dar nu te opreste nimeni sa ii dai un mic imbold. Iata cateva metode prin care poti creste cantitatea de serotonina din organism.

Stai in soare

Razele ultraviolete au o reputatie foarte proasta, din cauza ca sunt asociate cu cancerul de piele. Totusi, prin expunerea rezonabila la acestea, este produsa vitamina D, cu multe efecte pozitive in corp, printre care fixarea calciului si producerea serotoninei.

Intensitatea luminii la care esti expusa joaca, de asemenea, un rol important in producerea hormonului fericirii. Astfel se explica si depresiile din anotimpurile reci, in care luminozitatea este redusa. Daca ai impresia ca lumina de la birou este puternica, te inseli – cea a soarelui este de 100 de ori mai intensa!

Mergi la sedinte de masaj

Masajul te face sa te simti relaxata si fericita – aceasta nu e o noutate. Acum ai si explicatia stiintifica de partea ta atunci cand incerci sa il convingi pe iubitul tau sa te rasfete cu un masaj. Mai multe studii au aratat efectele pozitive ale masajului asupra nivelului de serotonina. Unul dintre ele a fost realizat pe un grup de femei insarcinate care sufereau de depresie.

Acestea au primit doua masaje pe saptamana de la partenerii lor, timp de patru luni, iar cantitatea de serotonina a crescut cu 30%. Acelasi experiment a fost incercat si pe noii nascuti ai unor mame depresive, carora li s-au oferit 15 minute de masaj, de doua ori pe saptamana, timp de 6 saptamani. Rezultatul a fost la fel de incurajator: serotonina crescuse cu 34%.

Efortul fizic nu trebuie sa lipseasca

Poate ai mai auzit de faptul ca efortul fizic incurajeaza producerea si eliberarea serotoninei, in special in cazul antrenamentelor aerobice, precum alergatul sau mersul pe bicicleta.

Dar nu este totul chiar atat de simplu: daca te suprasoliciti sau te simti obligata in vreun fel sa faci efort, s-ar putea ca efectul neurochimic sa fie diferit. Asadar, incearca sa integrezi exercitii cardio in programul zilnic si aminteste-ti de toate beneficiile acestora pentru a te motiva in acest sens.

Aminteste-ti momente fericite

Pare prea simplu pentru a fi adevarat, nu? Studiile arata ca simpla evocare a momentelor fericite creste nivelul de serotonina din cortexul cingular anterior, o zona a creierului care controleaza atentia.

Din pacate, cand te simti nefericita, este destul de greu sa iti aduci aminte situatii placute. Aceasta este si una dintre cele mai mari probleme in cazul depresiei: bolnavii nu reusesc sa isi aminteasca faptul ca au fost vreodata fericiti, ci numai clipele triste.

Alege alimente „fericite”

In ceea ce priveste dieta, dulciurile sunt o solutie rapida pentru a te face sa te simti mai bine, dar din pacate, efectul nu dureaza (si te mai si ingrasi, pe deasupra). De aceea trebuie sa te orientezi mai degraba catre proteine, bogate in triptofan, substanta care se transforma in serotonina. Aceasta functioneaza cel mai bine daca este consumata cu o cantitate mica de carbohidrati cu eliberare lenta, cum ar fi orezul brun. De asemenea, foarte importante sunt grasimile sanatoase, asa ca nu renunta la peste, avocado, oleaginoase si uleiuri vegetale. Vestea proasta este ca nu e recomandat sa bei cafea, deoarece scade nivelul de serotonina. Daca nu poti sa renunti la cofeina, consum-o dupa ce mananci.

Cu totii ne dorim sa gasim fericirea, intr-un fel sau altul. Chiar daca aceasta depinde de o multitudine de factori, putem incerca sa ne facem traiul placut prin diferite modalitati, inclusiv prin intelegerea chimiei corpului si adoptarea unui stil de viata care sa dea organismului o stare de bine. Fara a te gandi neaparat la cresterea nivelului de serotonina, atata timp cat ai grija de tine si te si rasfeti din cand in cand, viata ta va deveni mai frumoasa.

Solutii practice cu ajutorul geobiologiei

Solutii practice cu ajutorul geobiologiei

Geobiologia este stiinta care studiaza influenta pe care o are locul asupra sanatatii fiintelor vii – oameni, animale si plante. Lucrarea cerceteaza impacul agresiunilor la care suntem in permanenta supusi, cel mai adesea fara sa o stim: poluarea electrica produsa de liniile de inalta tensiune, de numeroasele aparate electro-casnice, de telefonia mobila, poluarea chimica si sonora. Ea subliniaza rolul major pe care il au curentii telurici, cursurile de apa subterana si radiatiile ionizate asupra sanatatii.

Autorul explica cum aceste pericole slabesc sistemul iminitar si ne influenteaza, uneori profund, echilibrul global. Lucrarea propune diverse solutii de prevenire si minimizare a acestor factori negativi, fie ei de origine naturala su datorati „progresului„.

Binecunoscuta stramosilor nostri si apoi data uitarii, geobiologia este astazi recunoscuta ca factor esential in prevenirea maladiilor cronice sau degenerative. Fiind o stiinta pluridisciplinara, ea poate deveni, in deceniile urmatoare, marele aliat al lumii medicale. A sosit timpul sa ne indreptam atentia catre veriga lipsa din domeniul sanatatii : locul unde traim.

A venit vremea sa incepem sa ne castigam painea refacand natura si respectand astfel orice forma de viata de pe planeta, inclusiv pe ceilalti oameni. Devine imperioasa nevoia de a studia legile universale ce ne guverneaza, nu ca sa le exploatam, ci ca sa ne supunem lor.

Toti am auzit de locuri insalubre, de case cancer si de sfatul bunicii sa dormi cu capul la nord. Ni s-a intamplat sa ajungem in locuri in care ne simtim bine sau unde sa ni se faca rau fara sa stim de ce. Atmosfera ni se poate parea apasatoare, electrica si invers, sa simtim ca ne-am nascut din nou in anumite locuri.

Printre scrierile lui Hipocrate figureaza si o opera magistrala Despre aer, apa si locuri. Din pacate, lucrarea sa a fost data uitarii, desi ne aminteste care sunt factorii de baza ai sanatatii : apa, aerul si… locul.

Pentru Hipocrate toate bolile care ne lovesc sunt consecintele unui mediu ostil si ale unor obiceiuri proaste. El ne atentioneaza cu privire la locurile insalubre, zonele mlastinoase, intunecoase sau umede.

Mituri din Industria de Videochat din Bucuresti!

Mituri din Industria de Videochat

Eram zilele trecute la o cafea cu doua prietene si discutam tot felul de lucruri. La un moment dat Anca ma intreaba cum e la studioul de videochat unde lucrez eu. Ii povestesc eu despre studio, dupa care ea imi spune ca ar interesa-o macar ca si experienta JOB –ul de Model de videochat.

I-am zis: „Super! O sa vezi ca e o provocare si ca nu are cum sa nu iti placa!” . Prietena noastra Lavinia a ramas putin tacuta si am intrebat-o de ce nu spune nimic despre asta. De aici a pornit articolul acesta…. Care erau miturile despre videochat pe care le auzise Lavinia? Pai sa vedem..

Dar oare videochat – ul e legal?

Ii spun: Sigur ca e legal, atat timp cat lucrezi ca si model individual, nu la cuplu.

Nu are nici o legatura cu prostitutia sau filmele porno?

Aici chiar am ramas…socata. Atunci i-am zis: Lavinia, ma asteptam de la tine sa stii ce inseamna prostitutie sau filme porno si sa stii ca NU AU LEGATURA CU UN STUDIO DE VIDEOCHAT! Activitatea asta se desfasoara de catre un model de sex feminin, care sta singura in camera si vorbeste online cu diverse persoane.

Află mai multe aici: totul despre Videochat

Dar ce job serios e asta? E mai bine sa te dezbraci decat sa gandesti?

Si aici deja m-am enervat si i-am explicat tinand cont ca eram prietene: Draga mea, asta e poate cel mai serios JOB sau poti sa o consideri afacere proprie pentru ca aici nu ai sef care sa te streseze sau sa iti faca propuneri, Modelele de videochat sunt mai inteligente poate chiar si decat tine si faptul ca uneori este ceruta si nuditate este pentru ca arata foarte bine sau sunt indragite pentru ceea ce sunt si asta tine de a te descoperi ca si femeie!

Daca se fac asa multi bani, atunci de ce nu fac toate fetele videochat?

Este simplu, pentru ca imediat ce ajung in Bucuresti, li se implementeaza faptul ca un JOB in videochat nu ar fi legal sau ca trebuie sa ai corp de fotomodel! In plus, sunt modele care vor sa ajunga oricat de departe pot financiar vorbind si la cel mai inalt nivel, ca si Model de Videochat de TOP trebuie sa iti expui si imaginea si atunci nu toate fetele sunt dispuse sa fie recunoscute la evenimentele din industria de videochat!

Ce viata poti sa mai ai dupa ce ai un JOB in videochat?

Aici am sa raspund tuturor modelelor, incepatoare sau cu experienta, care fac foarte multi bani sau care fac bani cat sa se poata intretine: Fetelor, un JOB in videochat este acea oportunitate de a avea venituri mari care sa te ajute sa iti deschizi o afacere proprie sau sa iti cumperi niste bunuri de care sa te folosesti apoi.

Este un job pe care nu este indicat sa il faci mai mult de 5 ani pentru ca e doar o rampa de lansare, nu facem cariera in videochat. In perioada de timp pe care o investiti in acest job, focusati-va pe a face bani si apoi sa va dezvoltati pe un anume segment pe care v—ati dorit mereu sa faceti cariera.

Ca si model de videochat, mereu sa iti amintesti ca nu te apuci de acest JOB ca sa iti poti cumpara haine si plati o chirie. Este vorba despre viziune!

Despre videochat – Ce înseamnă să lucrezi la un videochat?

Despre videochat

Cu totii ne dorim in job sau loc de munca pentru un salariu mare! Stim toate ca cel mai bine platit job din Bucuresti este un Job in Videochat, insa este un subiect tabu pe care nu il deschide nimeni. De aceea, nu se stie concret ce inseamna domeniu de videochat si un job in videochat si este mai simplu sa fie asociate cu altceva.

Ce este domeniul videochat sau un job in videochat mai exact?

Videochat – ul este un domeniu la fel de serios ca oricare alt domeniu, care solicita munca si rabdare, ambitie si inteligenta! Un job in videochat trebuie tratat ca oricare alt loc de munca pentru ca doar prin seriozitate poti ajunge sa faci acei „multi bani” despre care se zvoneste. Diferenta dintre munca si seriozitatea de la un job oarecare si un job in videochat este doar financiara si de stres.

Un model de videochat este o persoana de sex feminin care isi pune online in valoare calitatile de comunicare, flirt, umor, inteligenta si calitati fizice in fata unor persoane de sex masculin, adica membrii de pe site –urile de videochat. Un model de videochat are posibilitatea de a mentine atmosfera in camera fie printr-o conversatie smart, fie prin atitudine si joculete de seductie. Un model de videochat complet este cel care reuseste sa imbine aceste doua laturi!

Domeniul de Videochat are doua sectiuni: cea de Adult [care presupune atat conversatii, cat si nuditate] si sectiunea de Non-Adult [care presupune doar conversatii si un nivel al Limbii Engleze si al imaginatiei ridicat].

Cine sunt Modelele de la Videochat?

Modelele se numesc agenti! De ce? Pentru ca la un studio de videochat se doreste modele care stiu ce vor si care sunt dispuse sa colaboreze cu echipa studioului pe lunga durata.

Se pune foarte mare accent pe calitatea umana si pe comportamentul unui Model, asa ca procesul de angajare in videochat tine de dorintele unui model de videochat de a reusi!