Criza refugiaților sirieni explicată prostălăilor

Cu toate că nu prea explică implicarea occidentalilor în războiul civil sirian, în care i-au susținut pe rebeli și pe ăia de la ISIS, e un material excelent de demonstrat că problema refugiaților e și o problemă europeană. Mai ales că Siria a fost parte a Europei pînă de curînd. N-au trecut nici o sută de ani de cînd Siria făcea parte „pentru totdeauna” din Franța colonialistă. Un foarte bun rezumat al problemelor din Siria se poate citi aici:

After the occupation of Damascus (26 Iulie 1920 n.m.), Millerand, the French prime minister, proclaimed that Syria henceforth would be held by France: “The whole of it, and forever.”

Aron S. Klieman, Foundation of British Policy in the Arab World: The Cairo Conference of 1921 (The Johns Hopkins University Press, 1970), 51

Asta ca să nu-mi mai încing tastele despre cum tot Orientul Mijlociu a fost împărțit la mișto de către antanta franco-britanică după terminarea primului război mondial, construind inutil puncte de conflict între populațiile din zonă. N-a lipsit mult să avem o Sirie contemporană mult mai aproape de Europa, că a existat și Tratatul de la Sevres, vreo trei ani, prin care turcii ar fi fost micșorați frustrant de mult. Dacă n-ar fi existat Mustafa Kemal, butoiul de pulbere balcanic nu ar fi putut fi dezamorsat prea curînd.

sursa: wikipedia.org

Criza siriană ne cam privește, ca europeni. Sau poate se oferă din nou francejii să stăpînească iar țara aia, o mai împart de vreo 5-6 ori, să facă bine să nu facă rău, apoi să se predea.

Viața n-are buton de rewind, să pot să șterg ce-am văzut la Eurovision

S-a mai terminat încă un ieurovizion fără ca România să cîștige concursul. Pe care chiar îl merita, doar că oculta muzicală europeană nu ne lasă să aducem acest minunat eveniment planetar la Craiova sau, mai rău, la Mamaia.

Sincer, eu n-am avut nervi să mă uit la toată floarea netalentată a muzicii continetale, e posibil să fi fost și ceva chestii care meritau ascultate. Am reușit, cu greu, să mă uit la lălăiala lui Voltaj și cum stăteam eu așa aproape să adorm, mă întrebam: oare ce vînzări au avut băieții ăștia cu cel mai recent album al lor? Habar n-am cum se numește, dar nu-mi închipui să mă întîlnesc cu cineva și să-mi zică foarte serios/surescitat „băi, mi-am cumpărat cel mai nou album Voltaj și e superpizdă! L-am ascultat de cinci ori deja și nu mă mai satur de el”.

Varianta absurdă la scenariul ăsta ar fi „am piratat albumul ăsta nou al lui Voltaj și e așa faaaain!”.

Romanians are coming to wash your arses

M-am uitat și eu aseară la primul episod din epopeea „Nu ne mai faceț’ țara de rîs!”.

Tot ce pot să zic e că e mișto făcut și e pe bune. Bine, englejii cu retard mintal ar putea să tragă concluzia că toți românii/roma/gypsies/țigani (cîcat, toți au acte de identitate românești, deci români) veniți dintre poalele Carpaților ar fi așa. Și probabil că sînt mulți, cam la fel de mulți ca românii care au fost deranjați la stomac de documentar chiar înainte să-l vadă. Sigur, majoritatea românilor aflați în Marea Britanie își văd de treaba lor și muncesc pe rupte. Dar pe ei n-o să-i vedem aproape niciodată la televizor, pentru că nu-s interesanți. Ce faci, Johnule (alias Dorel) venit să ne pui faianță în baie și parchet în living? N-ai pielea închisă la culoare, ai locuit într-o casă normală în România, nu ești strident, nu asculți muzică în mașină la volum maxim și nu semeni deloc cu țiganii care cerșesc pe stradă? Ba mai mult, mai știi și engleza bine. A, nu ne interesează să-ți spunem povestea la Channel 4. Vrem persoane cu sclipici, băieți eșuați în Canada pentru că s-au crezut mai deștepți pentru că sînt români și care acum trăiesc pe străzile din Londra. Vrem oameni care n-au nimic în țara lor și cred că o casă dezafectată din Liverpool, fără acoperiș, e palat pe lîngă ce au ei în ghetoul din Baia Mare sau Cluj. Oameni cu copii în suferință, că ăștia îți vînd mai bine povestea, pentru că „Dansez pentru tine!”.

Ce-au făcut englezii la Channel 4 nici nu se compară cu ce ni se bagă pe gît de televiziunile din România de vreo 15 ani încoace. E mult peste, ca act jurnalistic. Ia uitați-vă o zi întreagă la Antena1, nu alt chiștoc de post tv, după care facem o analiză. În loc să ne tot căcăm pe noi despre ce se zice despre români prin alte țări, hai mai bine să ne interesăm mai mult despre ce se întîmplă cu românii în țara lor. Că poate ăștia nu pleacă de la prea mult bine din ghetoul ăsta de țară.

Dovada că românii sînt un popor de ciorditori

O știți pe doamna Udrea. Singurul politician din istoria României care a fost arestat prevenetiv de două ori pentru furt din banii publici, în două dosare diferite, într-un interval de nici două săptămîni. Și totuși:

Mai multe comentarii delicioase aici. N-am mai stat să caut, dar era unul care o venera pe blondă că e curajoasă și arată bine și „bravo ei”. Adică ăștia ne-au furat de ne-au rupt și noi îi batem pe spate și-i felicităm. Și atunci de ce naiba ne mai supărăm cînd ne fac englezii neam de ciorditori? Bine, nu ne fac neam de ciorditori, doar noi credem că ne fac pentru că știm că sîntem.

Să mai amintesc și de #FreeGigi? A furat niște terenuri dar a făcut case la săraci și Steaua, deci să facem petiție pe net să-l elibereze. Nu sîntem doar niște ciorditori, dar îi și venerăm pe ăia care au dus ciordeala la un nivel premium.

Fă copii pentru maică-ta

Danezii au o problemă destul de mare, zic ei, cu rata natalității. Și cum nu vor să stea cu mîinile în sîn, privind cum li se duce de rîpă sămînța de viking, fac campanii de promovare de dat la buci pentru kinderi.

Reclama e simpatică, doar că nu cred că lipsa sexului e problema principală la daneji. Aș băga aici niște chestii docte despre tendințele societăților care au ajuns la un grad înalt de bunăstare și alte chestii relevante precum afirmația „apa e udă”.

Eventual, campania asta ar putea fi valabilă pentru români, care nici ei nu prea mai fac copii, dar nici cu sexul nu se prea omoară. Ar suna interesant „du-o la Albena și fă-i un copil pentru maică-ta/maică-sa”. Hai că sună binișor.

La daneji ar merge mai bine o chestie mai la derută: „Faceți copii, altfel or să vină musulmanii și-or să vă fută tăte femeile”. Să vezi cum sar copiii dup-aia, ca floricelele de popcorn.

Premier League 2015/16 – primele gloanțe

  • Impresionantă forma lui Manchester City. După un sezon spălăcit, în care n-a putut ține pasul cu Chelsea, acum lichidează tot ce întîlnește. Victorii pe linie și golaveraj de 10-0, nu pare s-o lase mai moale cu execuțiile prea curînd. Poate meciurile din Champions Legue să-i mai domolească pe cetățeni, eventual să-i prindă oboseala pe la șale. Doar că dintre favoritele la titlu pare să aibă lotul cel mai mobilat să țină toate cele 4 competiții cît mai mult timp. Și încă nu s-a oprit din cumpărat, transferîndu-l și pe De Bruyne pe un vagon de bani. Poate și o prestație mai bună în UCL ar fi de așteptat.
  • Chelsea e în vrie. Și nu înfrîngerea de azi cu Crystal Palace a arătat-o cel mai bine, ci mai degrabă prestația din derby-ul cu ManCity în care n-a arătat nimic. Probabil forma slabă a lui Hazard să fie una dintre cauze. Anul 3 pe banca lui Chelsea ar putea să-i fie iar fatal lui Mourinho, la fel ca în primul său mandat la Londra.
  • Pedro face deocamdată treabă bună în Anglia, chiar dacă Chelsea nu cîștigă meciuri. Are un gol și o pasă de gol în cele două partide pe care le-a început ca titular. L-a dezmorțit pînă și pe Falcao, pe care l-a cam făcut praf Van Gaal la Manchester. Totuși, îmi mențin părerea că Pedro nu va face față pe termen lung la fotbalul din Anglia.
  • Claudio Ranieri, după ce și-a dat cu mucii în fasole cu naționala Greciei, s-a întors în insulă și face deocamdată puncte bune cu Leicester, fiind neînvins în primele 4 etape. Deocamdată prinde loc de Șampion Lig.
  • Îmi pare că Manchester United e principala contracandidată a lui City la titlu. Are apărare solidă, fără gol primit pînă acum, și un joc sigur din cît am reușit să văd. Depay e o investiție sigură, doar atacul e cam ruginit, cu Rooney ca singură soluție viabilă. Nu-l văd pe Fellaini ca atacant central de rezervă. Poate Hernandez să fie totuși de ajutor. Partida de mîine cu Swansea va fi un test destul de dificil, galezii sînt și ei neînvinși și joacă bine.
  • Arsenal. Din păcate, nici sezonul ăsta nu va fi ăla cîștigător. Pînă cînd Wenger nu bagă niște lire sănătoase pe un atacant de 20+ goluri pe sezon, nu văd să vină titlul pe Emirates. Desigur, Giroud e un atacant decent, dar nu ca primă opțiune. Soluția de azi cu Walcott în locul lui francezului a fost de un haz nebun. În momentul de față pînă și Van Persie ar părea o soluție beton pentru Arsenal. Desigur, mai e și apărarea dubioasă și subțire. Practic, dacă se rupe Koscielny, ar putea să cheme niște băieți din tribună care ar face treabă la fel de bună precum Gabriel și Bellerin în meciul cu Liverpool. Mulți zic că Arsenal are un lot valoros, dar dacă te uiți pe bancă, parcă vezi deja luminile de panică pornite ca pomul de Crăciun. Dacă se întîmplă ca de obicei și se rup vreo doi-trei titulari, iar vor avea tunarii o perioadă între decembrie și februarie în care pierd tot. Ah, și mai e ratarea asta:

Jos labele de pe fumatul în localuri!

Eu nu prea sînt fumător. Pot să stau cu lunile fără să fumez și să nu transpir la gîndul că îmi trebuie să bag un cui sub nas. Și acasă nu fumez, că s-ar împuți totul. Dar, hei, cînd scap și eu în vreun local, ceea ce nu se întîmplă prea des, pot să bag un pachet de țigări în 2-3 ore. Și fac asta în special pentru că îmi place să-i trolez pe nefumătorii de lîngă mine. Ăia cu privirea aia de „nu mai pot să țin ochii deschiși că am venit într-un local de fumători și mă deranjează fumul”. Și cînd aud pe vreunul din jur că „nu mai fumaț că nu pot să respir”, îmi mai aprind una și imediat încă una. Pur și simplu am o plăcere să-i fac pe ăștia să nu se simtă bine că au venit într-un loc unde, șoc, se fumează.

Și nu mă deranjează că o să-mi pută hainele a fum după o ieșire într-un local sau cafenea. La fel cum nu mă deranjează cum îmi put hainele după un meci de fotbal sau o oră la sală. Că am mașină de spălat și obișnuiesc să fac și duș după. Apoi am curajul să folosesc și deodorant. Ceea ce ar suna chiar banal, dacă n-am trăi în cea mai nespălată țară din UE.

Dar, ce să zic, e bine că se interzice fumatul în spațiile publice. O să facem economii și mai mari la apă și săpun.

Start Again

Probabil una dintre cele mai bune reclame realizate în ultimii ani și care are ca subiect viața sportivă. Pentru că nu e doar despre sport, e despre viață. De fapt e despre rutina vieții. La fel cum și rugby-ul exemplifică cel mai bine rutina sportului prin regulile și dinamica sa. „Start Again”, în fiecare zi o iei de la capăt la fel cum după fiecare atac, reușit sau nereușit, trebuie s-o iei de la capăt. Nu poți să păcălești jocul, nu poți să te ascunzi, nu poți să tragi de timp, nu poți să fugi din fața mingii. Trebuie s-o iei de la capăt și să pui mingea în spatele adversarului.

Poate cea mai bună echipă din istoria rugby-ului joacă astăzi avîndu-l pe Richie McCaw drept căpitan. E unul dintre ultimele lui jocuri în naționala Noii Zeelande. Uitați-vă la rănile de pe picioarele sale din reclamă, apoi la rănile pe care o să le aibă pe față la finalul meciului cu Africa de Sud. Mîine se va trezi și o va lua de la capăt. Pentru încă un meci, poate cel mai important din cariera sa.

Bărbații vin de pe Marte, femeile tot de p-acolo

Numiți 10 femei mișto, trecute de 45 de ani. Numiți 10 bărbați mișto, trecuți de 45 de ani.

Apoi facem o comparație și ajungem la concluzia că femeile care erau mișto pînă în 35-40 de ani au tendința să se transforme în bărbați. Crudul adevăr, dar cam așa e. Iar tendința asta e și mai vizibilă la femeile care au avut parte de belșug în viața de pînă atunci. O să mă explic imediat. Pînă acolo, să revin puțin la chestiunea din primul rînd. Zece bărbați cunoscuți care-mi vin la întîmplare în minte.

  • George Clooney

Poza de mai sus e făcută pe vremea cînd avea pînă în 30 de ani. Nu poți să zici care dintre cele două personaje din poză sînt mai interesante. Parcă porcușorul e mai simpatic decît tipul șters cu păr bufant.

  • Brad Pitt

Cert e că Brad avea ceva în el de cînd era tinerel. Dar a acumulat multe puncte în plus odată cu trecerea anilor. Iar ochelarii îi șad cum trebuie la 51 de ani.

  • Robert Downey Jr. 

Să mai adaug ceva sau e destul de evidentă treaba? Și pot să înșir o grămadă de nume, de la clasici ca Gregory Peck, Clark Gable, Cary Grant, Humphrey Bogart, Frank Sinatra, pînă la Leonardo di Caprio, Daniel Craig sau, mai nou, Paul Rudd.

Cred că am numit mai mult de zece. Toți „au devenit bărbați” abia după ce au trecut binișor de 30-35 de ani. Nu bag mîna-n foc dar pot să afirm că, în ultima sută de ani, doar James Dean și Rock Hudson au devenit simboluri masculine pînă-n 30 de ani. Unul a murit la 24 de ani, altul era gay și a murit la 60 de ani de SIDA. Ar mai fi Rudolph Valentino, dar perioada în care a trăit e atît de tulbure că nu poate fi luat ca reper în textul ăsta. Și, oricum, era un fel de pipiță bărbat, chestie nouă pe vremea aia, probabil de aici fascinația pentru el.

Cît despre femei, e nasol că nu există egalitate între sexe. De aici diferența asta dureroasă și cuantificabilă atunci cînd ne raportăm la aspect și chiar influență în societate după o anumită vîrstă. Pentru că, după ce trece de 35 de ani, femeia are o traiectorie sexuală descendentă care-i influențează viața socială. Iar de multe ori, maternitatea intervenită în perioada asta, mai mult strică decît să ajute. D-aia avem o grămadă de forumuri de jihadiste materne și feministe ajunse la menopauză mentală. Ați văzut bărbați care să trăncăne pe forumuri și bloguri de tăticuți? Căcat, avem alte chestii mai bune de făcut. De exemplu, să ne uităm la o etapă din Turul Franței. Chiar dacă citim cărți despre psihologia copilului, nu ne lăudăm cu asta. Sau poate puțin, dar abia după ce bem mai mult de 10 beri cu prietenii. Treabă ce nu se mai întîmplă la fel de des ca la postadolescență. Și, dacă mi s-ar da posibilitatea absurdă să revin încă o dată la 20 de ani, aș refuza politicos printr-un „Nu, mulțumesc. Sugi pula”. Că mă uit în urmă și constat că nu mai sînt la fel de tembel ca în urmă cu 10-15 ani și mă simt mai bine avînd 35.

Ok, și atunci de ce zic că femeile se transformă în bărbați? Păi se transformă la nivel vizual, că-și pierd avantajele și formele avute pînă la 35-40 de ani. Că așa se întîmplă cînd nu mai ai la fel de mult estrogen. Anatomia e de porc. Și la nivel mental regresează la mintea unui băiat de 18-20 de ani. Bineînțeles că exagerez, dar cîte femeiuști d-astea trecute prima tinerețe n-ați văzut în patru labe, de 8 martie, ziua internațională a femeii care a dat în mintea adolescentului nefutut?

Femeile celebre și considerate frumoase sînt cele mai afectate de regresia asta biologică. D-aia întrebam cîte femei cu adevărat mișto, trecute de 45 de ani, putem numi. Mișto la nivel sexual precum bărbații de mai sus. Să mor dacă sînt multe. Și nu degeaba Brigitte Bardot și-a făcut bagajele și n-a mai jucat în filme după vîrsta de 39 de ani. Presimțise ea ceva, drept urmare s-a transformat într-o cuțofilă atroce la bătrînețe. Iar acum ne uităm ca proștii la Mihaela Rădulescu, un fost sex simbol românesc, care se transformă încet, cu ajutorul operațiilor estetice, într-un Adrian Enache mai complexat.

Dintre femeile mișto, despre care poți spune că și-au păstrat farmecul și nu s-au transformat în „doamne elegante”, care-i un eufemism pentru „s-au transformat în babe”, aș putea-o numi eventual pe Monica Bellucci. Dar și în privința ei am niște rețineri, mai ales că urmează fie Bond Girl în următorul film al francizei. Și cam am o senzație că a ratat și ea trenul cu vreo 10 ani.

Ca să închei, italianca e din aceeași generație cu Halle Berry, care a avut inspirația să-și joace rolul în Bond la timp, în urmă cu 13 ani.

Despre cum funcționează librăriile de editură

A luat online-ul foc după ce Pleșu „a concediat o librăreasă” de la Humanitas Sibiu. Offtopic, doar mie mi se pare că librăreasă sună ca pula? N-are rost să reiau subiectul, că a fost foarte mediatizat în ultimele 4-5 zile.

Acum eu o să vorbesc din amintiri, pentru că nici n-am fost manager de librărie timp de 4 ani sau cît naiba au fost în final. Chestia cu „a venit Pleșu și nu l-a recunoscut nimeni” e de căcat. În primul rînd, în cazul librăriilor de editură, se cam știe dacă un autor se întîmplă să fie prin zonă, în provincie. Pentru că, mai ales în domeniul ăsta, funcționează mentalitatea de slugă perfectă: „să trăiți, dom’ Pleșu!”. Iar „oamenii de cultură” din România reprezintă vf. Moldoveanu al pișcotarilor cu amorul propriu pompat cu steroizi. Și, într-un fel, e cam ușor de dedus ca un autor român cunoscut să se simtă lezat că nu a fost recunoscut într-o librărie. Pînă la urmă care e scopul unui scriitor/filosof/etc de la noi? Că vînzarea de cărți nu e ocupația lor de bază. Al doilea cel mai bun lucru e notorietatea. „Uite-l pe domnu’ Pleșu, care e prieten cu domnu’ Băsescu!” Cam asta e soarta autorilor de la noi. La asta s-a și referit în primul rînd Pleșu în comentariul de pe blogul pizdei lirice care a stîrnit scandalul, că vrea să profite de notorietatea lui să și-o crească pe a sa. D-aia și Mircea Cărtărescu e cunoscut mai degrabă pentru „De ce iubim femeile”, un volum ușurel, de vară, și nu pentru injecțiile cu somnifer publicate sub numele de Orbitor.

Deci faza că Pleșu n-a fost recunoscut într-o librărie Humanitas din Sibiu ar trebui să cadă, în primul rînd, în contul managerului de librărie. Pe bune, pentru mine e greu de crezut că șefa de librărie să nu fi fost informată din timp că maestrul Pleșu e posibil să aterizeze fix în librăria amicului Liiceanu. Că de obicei, în cazul oamenilor de cultură de la noi, e greu să dai greș. Au obiceiul să-și cumpere propriile cărți, pentru a le face cadou prietenilor sau cunoscuților pe care-i doare-n dos de ce a scris omul. Un fel de culturalizare cu forța, venită la fix după rezistența prin cultură.

Pînă la urmă, chiar managerul de librărie recunoaște că știa de vizita lui Pleșu în librăria pe care o conduce, chiar dacă maestrul pișcotar se presupune că nu a sunat pe nimeni să reclame faptul că nu i s-a acordat discount-ul cuvenit. Deci ori știa din timp, ori a sunat-o șefu’ s-o urecheze. Eu mizez pe prima variantă, probabil avea niște conturi de reglat cu una dintre angajate. Se întîmplă constant în industria asta a orgoliilor uriașe, ca să compenseze microsalariile încasate.

P.S. Salariile de Humanitas chiar sînt de toată jena, sub 1.000 de lei. Probabil Liiceanu plătește prea mult pe spațiile închiriate de la RA-APPS, avînd buget limitat pentru personal.

Allah ar putea foarte bine să ne-o sugă

New York 2001, Madrid 2004, Londra 2005, atacurile sinucigașe de ieri seară de la Paris au fost făcute în numele Allah, prietenul imaginar al celor săraci cu duhul, de origine arabă, crescuți într-o cultură a violenței și intoleranței religioase. O înapoiere de 1000 de ani față de lumea creștină, cea a prietenului imaginar Dumnezeu, care din cînd în cînd răbufnește ca un furuncul. În ultimul mileniu s-au tot omorît nevinovați în numele Domnului. Cumva, istoria i-a lăsat pe imbecilii ăștia islamiști la coada vacii civilizate, cu niște veste detonatoare și kalașnikoave în loc de săbii și arcuri.

Toate atacurile astea islamiste au ca scop accidental schimbarea modului de viață occidental, în care religia ocupă un loc din ce în ce mai mic și mai intim. Zic accidental, pentru că animalele astea fără creier nu gîndesc problema într-un mod mai complex de „ei nu cred în Allah, deci să-i omorîm”. Cu fiecare atac dintre cele menționate la început, statele atacate au schimbat și întărit cîte ceva. Securitatea a devenit mai strictă, supravegherea mult mai bine organizată. Chiar și așa, viața omului de rînd nu s-a schimbat în mod semnificativ. Poate petrecem mai mult timp la îmbarcare cînd luăm avionul sau, în Londra, găsești mai greu un coș de gunoi, dar în esență viața curge la fel pentru cetățeanul european.

Vor fi săptămîni de nesiguranță în Franța și Europa. Oamenii vor fi mai prevăzători, se vor strînge în mulțimi mari mai greu, la concerte sau pe stadioane, securitatea va fi mai strictă, dar pînă la urmă societatea occidentală se va reașeza în aceeași albie pe care o ocupă din 1945 încoace. Pentru că în fața terorii imprevizibile, tot ceea ce putem face ca oameni civilizați e să ne continuăm viața în același mod pe care ei vor să-l schimbe. Cu diminețile noastre agitate în timpul săptămînii și liniștea din weekend, cu traficul rutier enervant, cu orele suplimentare de la birou și concediile planificate, cu viețile pe care le autoevaluăm de cele mai multe ori nesatisfăcătoare și  plictisitoare. Iar Allahul lor ar putea foarte bine să ne sugă pula. 

Leul Cecil și planeta de retardati umani

Jumătate de planetă, aia mai gălăgioasă, urlă de cîteva zile încoace despre cum Cecil the Lion a căzut victima unui vînător dentist din Minnesota. Și cere justiție de la marele și bunul Robert Gabriel Mugabe. Să mori de rîs, nu alta.

La fel ca în cazul violului din Vaslui, toată floarea masturbatoare a societății e curajoasă cînd se luptă cu alde dentiști complexați sau trepăduși needucați. Și face petiții online către dictatori africani. Ca și cum ai face petiție către ISIS să nu mai execute copii creștini și să nu mai violeze femei prin Siria. Și dacă nu se conformează, mai fac încă una.

Un vînător a ucis un leu. Singura lui eroare a fost că a vînat un leu celebru. Dacă ar fi fost anonim, nu mai interesa pe nimeni. Și oricum am pune-o, cu toate bocitoarele pacifiste ale planetei în balanță, omul este un vînător. D-aia am ajuns ca specie pînă aici. Dacă ne-am fi limitat la coacăze și măcriș, nu mai tastam acum petiții retarde pe internet. Ne adăposteam în copaci ca să nu ne halească la prînz Cecil ză Lion. Da, dar omul nu mai are nevoie să vîneze, ar spune mulți. Nu, dar s-a transformat într-un sport. Unul cam scump și ciudat pentru mulți, dar pe care eu îl înțeleg. N-am practicat niciodată așa ceva, dar am pescuit și senzația e cam aceeași. Te simți puternic, că ai reușit să prinzi un exemplar dintr-o specie mai slabă decît a ta, pe care o să-l pui pe grătar și, în final, o să-l mănînci. Atît de simplu. Și dacă, la un moment dat, vor dispărea toți leii din Africa, vom pune mînă de la mînă și îi vom recrea în laborator. Doar ca să avem ce vîna în continuare. Pentru că rasa umană e atît de avansată încît unele specimene își pot permite s-o ardă vegan fără să li se întîmple ceva fatal. Ia să ne imaginăm un leu care se decide că e prea bun și moral ca să mai mănînce carne. Îl halesc leoaicele în cîteva minute. Coae, ori ești leu, ori gazelă?

Societatea civilă și consilierii politici

ONG-urile românești sînt pilaf

Sînt aproape zero ca valoare. Există în măsura în care trebuie să existe ceva în planul ăsta al societății. Ăștia de la ONG-urile care bat spre viața politică și-au arătat valoarea odată cu audierea Cristinei Guseth pentru portofoliul de la Justiție.  Cam asta e valoarea oengiștilor cînd e vorba să se arunce în viața politică. Mai jenant e că tanti asta, prietenă cu Monica Macovei, a fost pusă la pămînt de niște politicieni care-s cel puțin detestabili: mazăfacăr Nicolicea, pufuletele Șerban Nicolae sau miruitoarea Jipa.

Consilierii lui Cioloș și ai politicienilor români

Ca aproape toți politicienii din ultimii 26 ani, Cioloș pare că s-a înconjurat de consilieri incompetento-autiști, asta dacă nu cumva sînt „bineintenționați” să-l belească înainte de a se obișnui și el cu biroul de la Palatul Victoria. Nu știu cum i-a ales, de către cine i-au fost recomandați, pentru că mi-e greu de crezut că omul a venit cu consilierii săi direct de la Bruxelles pentru a face un guvern în România. La un moment dat, în perioada dintre demisia lui Ponta și nominalizarea lui Iohannis, cineva i-a avansat niște indivizi care să-l consilieze în încropirea unui cabinet de specialiști care să nu pară prea legați de partidele politice. Și au făcut-o vizibil prost, mai ales în punctele esențiale. Chiar dacă tind să cred că nu au avut cele mai bune intenții, cred că valoarea consilierilor cu care se înconjoară vîrfurile politicii românești este extrem de slabă.

Discursurile lui Iohannis sînt extrem de plate și nu transmit nici o emoție. Chiar dacă președintele este un comunicator mai slab decît un buștean proaspăt tăiat din pădure, cred că dacă ar beneficia de niște discursuri scrise măcar bine, n-ar mai suferi atît la capitolul imagine. Dar, pînă la urmă, șeful cancelariei prezidențiale este sforăilă Mihalache. Deci n-ai ce să le ceri ăstora mai mult.

Mai este cazul Victor Ponta și consilierul Mirel Palada, care-i cel mai bun exemplu. Îl știam din online înainte de numirea sa la Palatul Victoria și credeam că ar putea să-l cizeleze puțin pe Ponta, poate să-i mai estompeze imaginea de bișnițar politic cu care ne-a obișnuit de cînd a preluat șefia PSD-ului. Ei, nu s-a întîmplat chestia asta. Însuși Mirel Palada s-a transformat într-un consilier politic și purtător de cuvînt bișnițar pe nume Pirel Malada. Cred că n-o să-și mai curețe imaginea de balastul acumulat în ultimii 2 ani de politicăreală, chiar dacă pe blogul personal și-a mai redus nivelul de isterie.

Traian Băsescu nu prea a avut consilieri de care să asculte, el făcea ce-l tăia capul. Și i-a mers o bună perioadă de timp, dar pînă la urmă tot asta l-a îngropat. Că n-a avut pe nimeni competent să-i ia paharul din mînă la timp și să-l trimită la culcare la momentul potrivit. S-a îngropat împreună cu partidul care, în 2008, devenise cel mai important pe scena politică românească. Acum se joacă în nisip cu partidulețul său de buzunar, lăsat amanet de penala Udrea (cu dosare penale voiam să zic).

Ce voiam să zic? Ah, da. Că politica românească e în mare suferință pe partea de consiliere și consultanță. Și ca un făcut, ăia care degajă un aer competent cînd sînt în afara cercului politic, imediat cum intră-n joc se transformă-n cocalari infecți care amenință cu bătaia pe toți ăia care nu le împărtășesc opiniile. Sau fac precum duduia Guseth, care și-a simțit orgoliul atît de gîdilat încît n-a mai luat în seamă că nu are competențele necesare să țină măcar o discuție pe subiect cu niște parlamentari gorilieni.  Ceea ce mă duce la concluzia că sîntem o țară de yesmeni fomiști.

De ce avem nevoie de mai multe biserici

Nu fiți naivi, faptul că guvernul va tăia fondurile pentru construcția de biserici nu ne va face mai bogați, mai educați sau mai sănătoși. Ne va face doar mai săraci cu duhul. Iată cîteva motive pentru care trebuie să finanțăm în continuare credința.

  1. Școala produce tîmpiți, chiar dacă se vor duce mai mulți bani la educație, celebrele 6 procente din PIB. Ce rost are să finanțezi ceva care oricum nu e eficient și consumă mulți bani? Și, oricum, informația este acum doar la un click distanță. Poți învăța cine a fost Herodot și de pe wikipedia sau google. Credința, în schimb, nu se învață pe internet, doar în biserici.
  2. N-o să mai devenim mai sănătoși dacă vom da mai mulți bani la spitale și cadrele medicale. Și nu e sustenabil economic să construiești spitale în orice cătun. Cea mai bună soluție pentru un popor mai sănătos este prevenția, pentru a nu ajunge la spital. Și cele mai bune metode de a preveni bolile rămîn postul și rugăciunea. De 2000 de ani.
  3. Fie că ne place sau nu, preoții rămîn cei mai eficienți agenți electorali din România. Ce s-ar întîmpla dacă, Doamne Ferește, n-ar mai exista începînd de anul viitor? Politicienii vor trebui să cheltuiască mult mai mulți bani pentru a convinge oamenii să-i voteze. Prin finanțarea religiei de la bugetul de stat am face mai degrabă economie. Ia uitați-vă cît se cheltuie în alte țări pe campaniile electorale. Asta vreți și voi?sursa: vox.com
  4. După cum spunea sfîntul părinte Arsenie Boca, hoardele de păgîni ISIS vor invada la un moment dat, în viitorul nu foarte îndepărtat, Europa care s-a îndepărtat prea mult de pe calea creștinismului. La fel ca în trecut, cine credeți că va sta în calea lor? Tot noi, românii, cei care am apărat prin credință și sabie Europa și în trecut. Nu poți combate islamul cu ateism, ci doar cu credința creștin ortodoxă.
  5. Dacian Cioloș este agentul miliardarului ateu George Soros.

Articol inspirat de aici.

Consumul de bere în România

Chiar dacă tot zic de aproape 10 ani că mă las de bere definitiv, că nu-mi face bine și mă balonează ca naiba dacă sar calul și o desfac pe a treia, pot să zic că avem o relație stabilă și de durată. Asta e, probabil n-o să renunț definitiv niciodată. Tot ce pot să fac e să experimentez, să încerc să reduc cantitatea și să încerc cît mai multe sortimente.

Chestia e că postul ăsta nu e plătit, doar se nimerește în perioada campaniei pe care Bergenbier o face noului său sortiment ALE. Am găsit-o zilele trecute în Auchan, la sticlă de 500 ml. Ca fapt divers, Auchan mi se pare hipermarket-ul cel mai bine mobilat pentru un băutor de bere care vrea să caute și altceva în afară de poșircile produse local. Revenind la Bergenbier ALE, e un sortiment ce merită încercat și la un preț decent: 3,2 lei în momentul de față. Probabil după terminarea perioadei de promovare să sară în jur de 3,5 lei. Ceea ce ar fi în regulă.

Problema cu berile mai speciale din România, mai ales cele făcute de marii producători, e că nu au continuitate pe piață atunci cînd sînt făcute. Nu vorbesc aici de sortimentele de suc cu bere, cooler, radler, etc, ci de cele pe care le beau bărbații. Bergenbier a mai avut o tentativă interesantă cu o nefiltrată, care a dispărut subit de pe piață. Timișoreana venea pe piață, în urmă cu nici doi ani, cu un nou sortiment de bere brună. Experiment eșuat, poate și din cauză că berea a fost proastă, nu avea nimic în comun cu ce producea fabrica din Timișoara înainte de a fi preluată de SAB Miller. Bere arămie nu prea produce nimeni, iar aia neagră e ținută de Silva și Ursus Black. În rest ne spălăm pe dinți cu bere la pet și doză. D-aia mărcile proprii vîndute de Lidl sînt mai ok decît multe dintre berile românești tradiționale. Așa că sînt curios cît timp va ține Bergenbier de sortimentul ăsta nou.

Cîţ!

Treci în sac, amărîto!

Înşfăcă pisica şi o vîrî în sac.

Îl agăţă de coada coasei şi porni pe coclauri. Soarele era timid. Pisica miorlăia.

Da` taci odată, nebuno!

O aruncă după un gard de nuiele, după ce-l zgîrie.

Soarele mă-tii!

Iunie era un copil rîzgîiat. Soarele, tiran. La ora 1 plecă acasă. Trecu prin grădinile necosite peste pîrleazuri. Sîngele voinicului stăpânea semeţ pajiştile. Ajunse în faţa porţii. Foamea îi dansa în stomac. Pe stîlpul de piatră al porţii îl aştepta pisica. Era flămîndă.

Particip şi eu la concursul de proză arhiscurtă de pe trilema, că m-o întărîtat Cătălin reinventatul mai devreme. Şi o fo` fain să mă joc. Mai greu cu limita de caracterele, mai ales că mie îmi place să mă lăbărţez. După defrişări masive de cuvinte a ieşit textul de mai sus.

Chestionar pentru un căţel

Cică Adia m-a lepşuit. Cică trebuie să răspund. Cică răspund:

  1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi-o la pagina 18 şi scrieţi al patrulea rând.

Se bea ness, care nu lasă zaţ, necum să aibă caimac. “Caimacul, explica bunicul, mestecînd cu linguriţa, e blazonul cafelei.” (Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor)

  1. Fără să verificaţi, cât e ora?

20:32

  1. Verificaţi.

20:35

  1. Cu ce sunteţi îmbrăcat(ă)?

Nişte pantaloni de flanel şi un tricou firmă necunoscută.

  1. Înainte de a răspunde la acest chestionar la ce vă uitaţi?

La soţia mea.

  1. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?

Televizorul şi zumzetul Ei, în timp ce trebăluieşte prin casă.

  1. Când aţi ieşit ultima dată şi unde aţi fost?

În Deans Irish Pub, într-o vineri seară. A cîntat patronul împreună cu formaţia sa. Ca de obicei.

  1. Ce aţi visat ieri noapte?

Dracu` ştie!

  1. Când aţi râs ultima dată?

De curînd.

  1. Ce aveţi pe pereţi în încăperea în care sunteţi?

Două feţe de ceramică interesante şi un tabou creepy care cică costă vreo o mie de euro. Ăla de zece mii stă sub pat. Nu-s ale mele.

  1. Care-i ultimul film pe care l-aţi văzut?

Dr. House, dacă vorbim despre seriale. Şi Elegy, la recomandarea domnului Delaskela. Fain film. Fain şi Philip Roth.

  1. Aţi văzut ceva ciudat azi?

Nu. Dar am văzut ieri. Un colţ dintr-o clădire rupt şi căzut pe trotuarul de dedesubt. Chiar pe strada mea. N-a păţit nimeni nimic, din fericire.

  1. Ce părere aveţi despre acest chestionar?

E antrenant.

  1. Spune-ne ceva ce nu ştim încă.

Mă pensez.

  1. Prenumele copilului dumneavostră, dacă ar fi fetiţă.

Alexandra.

  1. Şi dacă ar fi băiat?

Chiar dacă vreau băiat, mai mult decît fată, la întrebarea asta am probleme. Nu m-am gîndit chiar atît de mult la asta. Poate… Alexandru sau Sebastian.

  1. V-aţi gândit vreodată să locuiţi în străinătate?

Daaaaaaaaaaaaaaaaa. Pe unde cresc palmierii, de preferat.

  1. Ce aţi dori să vă spună Dumnezeu la Porţile Raiului?

Stai jos, nota 4.

  1. Dacă aţi putea schimba ceva în lume, ce ar fi?

Aş dori să inventez ceva care să folosească tuturor. La fel ca Edison.

  1. Vă place să dansaţi?

Dacă-s beat.

  1. George Bush?

George W. Bush, please!

  1. Ce aţi văzut la televizor ultima dată?

Pe Moise Guran la Antena 3.

Gata? Credeam că-i mai lung. Cine mai mai doreşte, cine mai pofteşte? Bre Neliniştitu`, ce zici? Luana? Karla? Să vă văd!