Ideea exista, doar că nu stătea cu noi

Ideea exista

Era, oricum genul de an în care să umbli cu un capsator la tine şi apoi mai vezi tu; capsezi şerveţelul de masă în cafenea sau mâna în buzunar sau pe cineva de oraş – aşa, capsând, zici nu pleca, iar cineva-ul ocoleşte admirabil capsa, oraşul şi propria plecare.

E şi asta ceva, să pleci din alt loc decât cel în care eşti, ştiu vreo doi-trei idioți care s-ar lăsa păcăliţi de aşa ceva – şi muţi, aşadar, plecarea, ca pe o bucată de mobilă sau un maxilar sau o cană de cafea şi aşa mai departe.

Cert e că se cerea un capsator; în plus, purtai şi blugi albi şi deja aveai două lucruri prin care să trasezi granițe între tine şi tot ce nu e, în cazul tău, persoana întâi, iar în cazul meu, a doua.

Și tot nu s-ar spune că eşti lecuit de una-alta, chit că-ţi stă bine părul azi, dar, cum să zic, s-ar mai putea găsi lucruri care trebuie capsate în viaţa ta. Să le clasăm ostentativ în cele ce urmează, pentru a educa publicul privitor la ceea ce numim micro-, respectiv macrocosmos, pentru a ne putea orienta mărimea capselor conform cazului.

Nu că am avea noi ceva de încredere de spus despre aşa ceva – că, până la umră, cine-s eu să spun că o cutie de pantofi e un microcosmos, iar cosmosul, un macrocosmos, că la o adică n-a făcut nimeni demersuri în vederea infirmării ipotezei conform căreia consmosul însuşi n-ar fi o cutie de pantofi. Plus că n-am experienţă în a închega şi mutila lumi, doar n-oi fi poet, dar

De-ar fi să iau, aşa, un cosmos de la zero, mai mult ca sigur aş face o machetă dintr-o cutie de pantofi.

Totuşi, cred şi eu că e neplăcut să îţi construieşti o căsuţă de păpuşi într-o cutie de papuci, ca mai apoi să spună păpuşile pune dracului capacul ăla, că ne descurcăm noi şi să mai şi confunzi capacul cu tavanul şi tavanul cu cerul şi cerul cu oamenii şi să zici de sus bine, dar cum va mai ploua – şi ploaia să nu mai vină de undeva de deasupra cerului, ci să fie nevoiţi oamenii să-şi devină ploi unii altora, doar ca să mai crească grâul, măslinii, copiii şi aşa mai departe.

Ori să instaurezi tu tot soiul de ploi-surogat, cum ar fi scrumul, lacrima, ţiglele care cad sau părul din cap – da. Chiar neplăcut – să plouă case şi pagini şi gloanţe să plouă orizontal.

Or fi ele oarbe, dar ploaia să fie ploaie doar dacă se cade vertical, că în ritmul ăsta rescriem istoria şi cădem din rai orizontal – aşa, ne mutăm mai spre dreapta şi Dumnezeu întreabă ce Dumnezeu faceţi; – păi, să vezi, cădem, dar e postmodernism şi jos poate însemna mai ales dreapta, stânga sau sus, aşa că fă-ne loc.

Aşadar, să clasăm.

Cutie de pantofi

Era destul de grav şi abia dacă mai aveam numere egale de pantofi pentru piciorul drept şi cel stâng, darămite perechi propriu-zise.

Începutul fusese inofensiv, vorba oricărei poveşti proaste. A pornit de la şosete şi cercei desperecheaţi, apoi beţele de percuţie, literele de cuvinte, oul de pui, visul de vis şi poezia de – în fine. Apoi au început să se desperecheze pantalonii, foarfecele, ochelarii, mâinile şi ziua de noapte.

Chiar aşa, trăiam în nişte cheaguri de zile şi nopţi care nu se mai succedau demult şi, până să observ, s-a desperecheat plămânul stâng de plămânul drept, sticla de mână, toarta de pahar, soarele de soare, iar într-un final ravisant, dar previzibil, mi s-au desperecheat toţi pantofii.

Din pură întâmplare, eu mi-am rămas cu mine, că mă ţineam laolaltă în acelaşi loc pentru a nu fi nevoit să pierd timp căutându-mă dimineaţa, când trebuia să plec de acasă. În fine.

Şi, vezi tu, era şi porcăria asta a unui lucru de sine stătător, însă inutil în absenţa perechii sale. Dacă fac clasamentul ăsta e pentru a compensa o jenantă ignoranţă a lui Dumnezeu. Păi zi şi tu, negru pe alb sau voce prin eter sau ce formulă s-o fi aplicând la el: care anume sunt lucrurile inutile fără perechea lor şi omul unde se încadrează. Sigur, e jalnic, e ridicol, dar spune-mi cum să…

Şi nu suntem singurii în situaţia asta. Uite, anii, cum povestim despre ani? Sau despre an? Anul ăsta a fost reuşit, ce glumă e asta? În relaţie cu ce, cu un tiramisu ori cu un serial ori cu un alt an (care nu ţi-a ieşit – sau ce – şi l-ai lăsat aşa, neîncheiat, mai încerci la anul)? Spune-mi ce se poate face cu un an, un deget, o frunză – le pui în cutia de pantofi, pui capacul şi aştepţi să le găseşti perechea stângă sub pat, când căutai altceva, în fine; era mitul ăla cu desperecherea ca nevoie primară – mai departe.

Cafenea

Apropo de nimic, spune-mi ce faci cu un carou. Da, da, un carou de pe o cămaşă. Sigur, începi o partidă de şah la care nu se pierde şi nu se câştigă niciodată – aşa, cu o singură piesă. Dar ce faci cu celelalte piese rămse, căci cămaşa tot cămaşă se numeşte şi dacă are o gaură de la caroul decupat de tine ca să exemplifici nu ştiu ce absurditate filosofică. Totuşi, piesele? – sau piesele de o singură culoare? Poftim, substituie piesa lipsă cu ceva la îndemână, cum ar fi o piesă de joc de la table sau un cercel sau un capac de pix. Da – cu certitudine, problema desperecherii este o catastrofă în lanţ. Şi să nici nu mai zic de lanţuri.

Oricum, cafenelele sunt cutii de pantofi mai mari unde fiecare nepereche găseşte ceva absolut incompatibil cu care, timp de doisprezece guri de cappuccino cu gust de pungă, să stea în vitrine – în raport cu ce om sau dumnezeu, asta n-o ştiu. Si să spună – pionul către cercel ori mănuşa către farfuria de cafea – ce bine că ne-am găsit.

Da, ce bine, dar mai presus – ce util! mulţumim, mai veniți. În cel mai bun caz, o mănuşă stângă şi o mănuşă dreaptă din perechi diferite se găsesc şi, vorba vine, măcar asta ține de cald. Dar nu ne spune nouă de culoarea voastră comună. Sau spune-ne, iar noi vom da din cap zâmbind, că măcar ţineţi de cald…

Cuvânt

La început a fost cuvântul şi era singur şi apatic, aşa încât nimeni nu l-a rostit. Au apărut mai mult limbi şi cuvântul nu avea loc în niciuna; s-a închis în sine ca într-o cutie de pantofi şi şi-a menţinut statutul primordial care nu îl ajuta la nimic, nici nu ţinea de cald. Înainte să îşi dea seama, s-a trezit într-o pereche cu tăcerea. De-atunci, fiecare lucru desperecheat a avut opţiunea de a forma o pereche cu propria absenţă. Şi a apărut un soi de – lasă, a apărut omul.

Om

O cutie de pantofi tare ineficientă care într-un moment sau altul, a ajuns să se identifice cu conţinutul său – a ajuns pantof. În plus, crede despre absolut orice lucru pe care îl vede că îi este pereche, fie că e vorba de un copac, o pungă de plastic, un leu, o roată, o biserică, o scrumieră ori un calendar. Aşa încât desperechează totul în jurul său şi, nemaiputând folosi nimic, spune totul e inutil. Careva din spate îl aude şi, fiindcă vocea avusese din întâmplare ecou, aşadar sunase solemn, crede că e vorba de proclamarea unui nou curent existențial şi publică o carte despre asta.

Cert este că.

Abia făcând o pauză obligatorie de contemplaţie în timp ce scriam, fără de care nimeni nu mi-ar lua în serios meseria, am realizat că acum vreo oră, o femeie m-a întrebat dacă celălalt scaun de la masa mea se va ocupa. Zic, ei!, nu. Iar acum mă văd stând la o masă cu un singur scaun în stradă – şi toată pledoaria mea pare, cum să zic, înduioşătoare. Şi tare rău îmi pare de ziua în care întrebasem şi eu dacă e liber aici, unde o fi fost aici-ul ăla, şi mi s-a zis că da – iar eu am luat acea jumătate de aici care era liberă şi am dus-o în altă parte, într-un nou aici, din care jumătate era liber…

Drumul tau – Ce drum trebuie să urmezi?

Drumul tau

In aceasta noua calatorie vei invata sa iti transformi frica si indoiala de sine in putere. Vei invata sa iti dezvolti increderea de sine si vei dezvolta primii muschi ai curajului care iti vor creste stima de sine.

Iti vei dezvolta increderea sa pasesti intr-un nou teritoriu astfel incat sa iti atingi la maxim potentialul.

Invatind sa iti urmezi drumul si sa iti iei viata in propriile maini vei incepe sa traiesti o viata plina de integritate – o viata care care aduce o contribuitie puternica celor din jurul tau.

Urmand un process de life coaching te voi provoca sa :

  • Afli cine esti – prin a construi o relatie puternica cu tine, nu vei mai lua lucrurile personal si vei incepe sa faci alegeri in functie de ce este important pentru tine si nu pentru ceilalti si nu te vei mai gandi ca astfel esti egoist
  • Iti afli valorile – identificarea valorilor si modalitatile prin care tu si viata ta are nevoie sa se schimbe ai sa iti conturezi viata in jurul lor.
  • Sa nu iti mai ascunzi puterea – descoperi modalitati prin care iti ascunzi puterea si elimini acele comportamente care iti scad stima de sine si te impiedica sa iti folosesti talentele si darurile tale speciale
  • Iti iei viata in propriile maini – obtii intrumentele necesare si forta de a spune ce vrei si sa spui un NU ferm la ce nu doresti

Construiesti muschii curajului– foloseste frica ca aliat asumandu-ti mai multe riscuri si iesi din zona de confort, astfel incat sa faci schimbarile in viata care chiar conteaza

Treci de la ce e bun la ceva ce este extraordinar : identifici si iti onorezi standardele spirituale putind sa faci alegeri inspirate pentru tine si pentru viata ta invatand sa treci de la ce este bun la ce ceva ce este extraordinar
Iti centezi viata in jurul valorilor– demarezi actiuni catre schimbare care iti va centra viata in jurul valorilor.

Iti creezi o viziune mai larga asupra vietii: imparti succesul cu altii fiind in serviciul celor din jurul tau si impartasindu-l cu cei pe care ii iubesti, in special copii

Aceasta calatorie nu va fii usoara. Cand tu te schimbi, totul in jurul tau se schimba. Vei constata cum Universul iti trimite oamenii, circumstantele de care ai nevoie pentru o noua calatorie spre o noua relatie, serviciu, cont bancar .

Vei ajunge sa iti traiesti cele mai profunde dorinte si iti va da voie sa iti manifesti cele mai frumoase daruri: darurile pentru care ai venit in aceasta lume .

Curand te vei auzi spunand:

  • Stiu cine sunt
  • Stiu ce valorez
  • Imi exprim puterea
  • Spun adevarul chiar si atunci cand imi este inconfortabil
  • Fac fata conflictelor cu gratie si incredere
  • Imi flosesc frica in avantajul personal
  • Am incredere in in mine sa fac alegerile care ma onoreaza binele cel mai inalt
  • Imi traiesc viata centrata in jurul valorilor mele
  • Sarbatoresc realizarile altora

Personal coaching – De ce apelează oamenii la coaching?

Personal coaching

Coaching-ul este un joc cu o miza foarte mare: fericirea. Oamenii apeleaza la coaching pentru ca isi doresc sa fie fericiti sau mai fericiti decat sunt. Ei isi doresc o viata satisfacatoare, plina de experiente placute. Isi doresc relatii bune cu ceilalti si o slujba care sa la ofere satisfactie si implinire, unde sa isi poata folosi aptitudinile.

Ei doresc sa experimenteze placerile vietii. Vor sa isi vada cele mai frumoase vise indeplinite si sa traiasca viata cu o insemnatate. Isi doresc sa fie apreciati de cei din jur, iubiti de cineva si respectati de toata lumea.

Citește și despre: Care este vibrația ta?

Fericirea nu depinde de ceea ce ai, ci de ceea ce esti, experientele traite ne influenteaza, la randul lor, starea psihica generala. Fericirea se afla in lucruri marunte din viata. Fericirea se afla in fiecare detaliu al existentei de zi cu zi.

Sunt oameni care cred ca, imediat ce vor intra in posesiunea unui obiect sau in gratiile unei anumite persoane ei vor fi fericiti. Ei sunt victimele unui miraj, tradat tocmai de limbajul pe care il folosesc. Daca te afli in cautarea fericirii, inseamna ca ai plasat-o inaintea ta.

Citește și: Ce este coaching-ul?

Prin urmare, atata timp cat vei cauta sa o urmaresti, ea va ramane chinuitor de departe. Nu poti urmari ceva ce deja detii-posibilitatea de a fi fericit in prezent! Fiti fericti acum! Tu cat de fericit te simti ?

Coaching-ul inseamna constiinta de sine – a descoperi punctul in care te afli si a cauta modalitati de a merge mai departe. Fericire : Autoobservare

Cum să începeți sa creati o cramă de vin: Rafturi de vinuri pentru bugete realiste

sa creati o cramă de vin

Nu trebuie să trăiești peste o peșteră de calcar sau să ai bugetul unui aristocrat din secolul al optsprezecelea pentru a pastra musai vinul de la pivniță. Desigur, există opțiuni de ultimă generație, inclusiv frigidere de vin și crame de vinuri personalizate.

Cu toate acestea, puteți începe cât de simplu vă place, cu un raft de vinuri cumpărat la un magazin de mobilă de acasă și adăugați mai mult pe măsura creșterii colecției.

Iată câteva sfaturi despre vinurile stocate în pivniță :

1.Configurați suporturile într-o zonă rece, întunecată a casei, cum ar fi subsolul, camera de depozitare frigorifică sau dulapul care au cele mai bune condiții pentru depozitarea vinului. Subsolurile sunt deseori cele mai bune locuri, deoarece betonul se încălzește și se răcește lent, care sunt aproape de condițiile ideale pentru vinul de la pivniță.

Dar trebuie avertizat: până la sfârșitul fiecărui sezon, căldura sau frigul acumulat în beton poate încă să facă condițiile mai puțin decât ideale pentru depozitarea pe termen lung a vinului.

Rack-urile cu costuri reduse pot fi cumpărate prefabricate sau în seturi de montaj „do-it-yourself „. Materialele sunt de obicei oțel inoxidabil, rețele de sârmă și lemn.

Corpurile din oțel inoxidabil și din sârmă, deși mai ieftine, sunt cele mai puțin de dorit, deoarece metalul conduce la temperaturi mai extreme decât flaconul și poate provoca dungi reci unde atinge sticla.

Rășinile de brad, cum ar fi pinul și bradul, deși sunt mai predispuse la deformare, sunt opțiuni bune, cu costuri reduse – în special datorită faptului că sunt mai ușor de folosit și mai ușor de transportat decât cele de foioase.

Cu toate acestea, cele mai bune rafturi sunt cele realizate din pădurile tropicale mai scumpe, cum ar fi rasinoasele californiene. Acestea absoarb umezeala cu mici deformări, nu sunt aromatice și astfel nu afectează mirosul vinului prin plută și nu au nevoie de lac sau de finisare. In cazul în care să cumpere Rafturi de vin Ikea si KIKA vind rafturi de lemn prefabricate cu costuri reduse.

Magazinele speciale de vinuri și constructorii de pivnițe personalizate vând, de asemenea, aceste rafturi împreună cu alte accesorii subterane.

Despre zborul (meu) cu parapanta

zborul cu parapanta

Încă de când eram în telecabină și discutam despre vreme –„uite cât de mulți oameni urcă, e excelentă vremea pentru octombrie”, „da, sunt mulți, dar dintre toți oamenii de aici numai tu zbori azi” – am căpătat sentimentul că în ziua aia ar fi trebuit să mă simt măcar un pic privilegiată.

Multe persoane m-au intrebat dacă nu mi-a fost frică, iar răspunsul meu e: da, mi-a fost. Și cu ocazia asta mi-am dat seama că există (cel puțin) două tipuri de frică: cea care se amestecă cu entuziasm și nerăbdare (pozitivă i-aș zice eu) și cea care te îngrozește și te face să fugi mâncând pământul.

Le-am întâlnit pe ambele până acum, ca mai toată lumea probabil, iar frica pozitivă am simțit-o întotdeauna înaintea lucrurilor bune și frumoase pe care chiar mi le doream. Așa cum îmi doream și să zbor cu parapanta, încă de când am făcut Tour du Mont Blanc, acum două veri.

Într-o zi de odihnă în Chamonix, când stăteam întinși pe iarbă, am văzut deasupra noastră numai parapante care roiau la nesfârșit pe cer! Și așa mă bătea un gând să zbor și eu deasupra Alpilor…N-am avut cum atunci, din diverse motive – buget, timp. Dar iată că până la urmă (mi) s-a întâmplat. Nu deasupra Alpilor, dar tot zbor frumos a fost.

Așa că da, mi-a fost frică, îmi tremurau genunchii sus când mă echipam, dar în același timp abia așteptam. Numai că în starea mea caracteristică de stres continuu, imediat ce am ajuns sus în aer, unde era bestial, desigur, deja îmi făceam griji pentru aterizare…

Așa că Robert de la Paramania (care nu doar că e un pilot experimentat și membru fondator, dar are și un fel poetic, aș zice eu :P, de a te încuraja și ajuta să te simți bine atunci când ești în aer) îmi spune: „Întinde mâinile tu fată, că tu zbori acuma. Zbori!“.

Și mâ gândesc în sinea mea: YOLO & that’s me acolo în aer, zbor! În sfârșit zbor cu parapanta, într-o zi superbă de toamnă și chiar într-una dintre puținele zile cu vreme fantastică pentru zbor rămase pe anul ăsta și mie îmi stă mintea la cum o să fie finalul deja?! Stai așa, că imediat le întind. Ah, ce bine e! Ai dreptate, chiar zbor! Ce tareee! ?

Pentru senzații (mai) tari se fac niște viraje și întoarceri ușor amețitoare, dar doar dacă ești confortabil cu asta. Eu am încercat un pic, dar am cerut repede să revenim la zborul lin.

Ok, lăsând filozofia la o parte, zborul cu parapanta (în tandem) nu presupune nimic dificil și nici nu e considerat ceva atât de extrem. Multe persoane îl asociază cu saltul cu parașuta, dar e complet diferit. Nu sari în gol, ci zbori efectiv – iar asta presupune decolare, zbor și apoi aterizare.

Mie mi s-a părut totul foarte simplu pentru că mi s-a explicat dinainte ce am de făcut. La decolare trebuie să alergi până când simți că te ridică parapanta (sau, mai simplu, până când spune pilotul stop), iar la aterizare trebuie să…atingi pământul cu picioarele. La mine a fost super simplu, a fost ca și cum m-aș fi dat jos de pe un scaun un pic mai înalt. Ah, și cât zbori trebuie să savurezi fiecare moment pentru că nu durează foarte mult. Zborul meu a durat 15-20 de minute, cu decolare de pe Vf. Postăvaru și a costat 350 lei, cu tot cu poze și filmare.

Pe site-ul Paramania.ro puteți găsi mai multe locuri pentru zborul în tandem, cu durate și prețuri diferite. E de ajutor să ai bocanci sau încălțări potrivite pentru un pic de alergat la decolare și haine care să te protejeze de vânt și/sau frig, în funcție de temperatură. Eu nu am apucat să îmi iau geaca și căciula din mașină, dar n-a fost problemă, că a avut pilotul și pentru mine.

În general se zboară în tot timpul anului, dar contează foarte mult vremea din ziua/perioada respectivă. Dacă e prea riscant, e simplu: zborul se anulează sau se amână pentru peste câteva ore sau zile.

Experiența mea cu Paramania a fost minunată și cu siguranță pentru al doilea zbor în tandem o să merg tot pe mâna parapanta lor. Chiar e grozav să zbori!

Aurora boreală sau fericirea supremă

Aurora boreală

Tocmai ce reușisem să adorm și să scap de senzația că la fiecare val care se sparge va intra apă-n cort când mă trezește Anton, care era deja afară, și-mi spune: “hai să vezi stelele”. Nu prea aveam chef, dar fie, oricum nu eram în cel mai adânc somn.

Deschid fermoarul de la cort de pe partea mea și scot întâi capul, așa, de control, ca să văd dacă merită să părăsesc cu totul sacul meu călduros. După un “oaau” inevitabil concluzionez că da, merită.

Citește și despre: Concediul de 3 zile din Oslo

Eram doar noi doi și cortul nostru portocaliu pe o plajă pustie, în toiul nopții. Am fost nevoiți să campăm aici, în a doua noapte din traseul nostru prin Peninsula Snaefellsnes. Conform ghidului pe care îl urmăream ar fi trebuit să găsim o zonă mai ok – nu ne așteptam la cine știe ce, dar măcar un petec de iarbă/pământ cât de cât decent. Ei bine, nu am găsit, peste tot era doar moss islandez, care se ondula atât de frumos, încât era imposibil să pui cortul pe el.

Așa că am luat decizia să ne montăm căsuța direct pe plaja

Djúpalónssandur, o plajă foarte vizitată în timpul zilei, dar pustie noaptea, bineînțeles, întrucât nu era absolut nimic în zonă (camping, hotel, market etc.), ci doar o parcare cu două toalete, la vreo 700m de plaja propriu-zisă.

Am fost discreți și am pus cortul un pic după ora 22:00, când chiar am rămas doar noi. Nu eram foarte încântați de situație, mai ales că în zonă nu se găsea apă potabilă, dar eram bucuroși că nu aveam motive să ne fie frică de animale sau, mai important, de oameni :))).

Eram în a 25-a zi în Islanda și încă nu văzuserăm aurora boreală. Știam că nu sunt șanse foarte mari, pentru că perioada în care se vede mai bine începe undeva prin septembrie, iar noi încă eram în august. Dar speram în continuare.

În noaptea aceea, după ce am admirat stelele, care chiar arătau într-un mare fel acolo, eram pregătiți să ne retragem înapoi în cort, când, deodată, o pată roz se așază pe cer și se colorează încet-încet în verde. Nici nu știam sigur ce vedeam, ne întrebam unul pe celălalt: “Oau! Oare asta e?”, “Da, cred că da. Eu zic că da. Nu?”.

Dacă s-ar fi oprit acolo am fi zis că am văzut ceva spectaculos, dar n-am fi avut curaj să credem că a fost chiar aurora boreală. Ei bine, după următoarele 10-15 minute eram convinși: “E aurora boreală! Yeeee! Doamne, cât de frumos poate să fie! E real? Vezi și tu același lucru?”.

Rachete de lumină verde șiroiau pe cer, iar noi ne învârteam în cerc cu capul pe spate și privirile țintă încercând să nu le scăpăm din ochi. Mai mult de atât nu pot să descriu. E magic și nu pot decât să sper că asta nu va rămâne singura noastră întâlnire cu aurora.

Am avut timp și să încercăm să o fotografiem. Nu ne-a ieșit prea bine, dar ceva-ceva se vede acolo:

Nu ne-am permis multe lucruri în Islanda care ne-ar fi plăcut, cum ar fi cățăratul pe ghețar, să zicem, dar chestia asta cu aurora e GRATIS și e fantastică! Trebuie doar să fii în locul potrivit la momentul potrivit. Partea bună e că nu sunt chiar așa puține locuri și nici chiar așa puține momente.

Aurora apare la coliziunea dintre particulele unor explozii solare cu atomii din atmosfera terestră. Adică exact ca un conflict care se lasă cu scântei. Doar că la propriu. Printre locurile recomandate ca fiind cele mai bune pentru admirat aurora boreală se află Alaska, Canada, țările scandinave, Islanda, Groenlanda și Rusia.

Teoretic ea e prezentă în tot timpul anului, dar sunt șanse mai mari să o vezi în sezonul de iarnă, când e mai mult întuneric. Noi am avut noroc de cer senin și am văzut-o și în august, pe la 2:00 – 3:00 noaptea.

Oslo în 3 zile și ce facem când ajungem într-un oraș nou

Oslo în 3 zile

La întoarcerea din Islanda aveam oricum escală în Oslo și pentru că nu ne costa nimic în plus, am decis să o prelungim cu 3 zile, urmând apoi să luăm al doilea avion spre casă. Încă de când am petrecut un weekend prelungit în Stockholm am ajuns la concluzia că ne place mult atmosfera din orașele scandinave și felul în care se trăiește acolo, așa că am zis “De ce nu? Hai să vedem și Oslo”.

Citește și: Despre călătoria mea în Amsterdam

Deși cu prețurile lor n-avem cum să ne împăcăm niciodată, în comparație cu Islanda, Oslo ni s-a părut destul de accesibil. În 3 zile cu mese de la fast-food și cazare la cort în campingul cu priveliște spre oraș am reușit să nu facem pagube prea mari la buzunar și să nu regretăm decizia de a petrece ceva timp aici. Ca în orice altă capitală în care am merge, am luat la rând:

1. Parcurile

Oricât de mult ne plac clădirile vechi și cele noi deopotrivă, natura e cea care ne bucură cel mai tare de fiecare dată, chiar și în orașe. În Oslo sunt multe zone verzi, parcuri simple și îngrijite, cu câteva bănci și multă natură. Am fost în:

Hanshaugen Park, care oferă o priveliște tare frumoasă asupra orașului;
Sofienberg Park (fost cimitir), în centrul căruia se află biserica Sofienberg;
Frogner Park, unul dintre cele mai mari din Oslo, care cuprinde și Vigeland Sculpture Park – parcul muzeu în care exponatele sunt statui expresive create de artistul cu același nume, Vigeland Gustav, și nu în ultimul rând:
Grădina Botanică, una dintre cele mai frumoase oaze de verdeață dintr-un oraș pe care am văzut-o până acum. Aici nu doar natura e frumoasă, ci și clădirile vechi și impunătoare, acoperite cu iederă și alte plante agățătoare care te duc ușor în universul Harry Potter (pentru fani…:P).

2. Cartierele

Pe lângă centrul orașului și zonele intens promovate pentru turiști, întotdeauna e fascinant să vezi și cum arată zonele rezidențiale în care locuitorii sunt acasă. Noi ne-am plimbat prin:

  • Grünerløkka sau cartierul imigranților: aici e un amestec de culturi, cu o mulțime de cafenele, buticuri și market-uri mici de toate felurile, care de care mai interesante;
  • Aker Brygge: renovat în ultimii 20 de ani, cu arhitectură modernă și tare frumos luminat când se lasă întunericul. Este una dintre cele mai scumpe zone rezidențiale din Oslo. O plimbare prin cartier te face imediat să înțelegi de ce – are un aer minimalist, dar extravagant în același timp și o mulțime de ambarcațiuni atrăgătoare în fața blocului;
  • Majorstuen: cunoscut pentru viața de noapte și magazinele de lux, dar cu foarte multe clădiri vechi și frumoase;
  • Kampen: extraordinar de colorat și fotogenic;
    Bygdøy: este de fapt o peninsulă și zona în care se află o mulțime de muzee.

3. Supermarket-urile

Dacă n-ar fi Anton, probabil că n-aș fi vizitat atâtea supermarket-uri în câte am pus piciorul până acum. În timp, am căpătat și eu curiozitatea asta de a vedea cam ce cumpără oamenii în alte părți și cât îi costă. În general sunt prețuri mari, ca în mai toate țările nordice, dar comparativ cu Islanda (pentru că tocmai ce ne întorseserăm de acolo) multe ni s-au părut decente, motiv pentru care ne-am și răsfățat cu ciocolată și chips-uri zilnic.

Nu au foarte multe magazine non-stop, dar majoritatea se închid la 23:00, iar duminica e liniște peste tot. Au foarte multe 7 Eleven-uri și alte astfel de locuri tip grab&go – o combinație între cafenea și patiserie cu minimarket. Aici, de regulă, prețurile sunt un pic mai mari decât în market-urile clasice.

4. Câteva muzee

Muzeele nu sunt preferatele noastre, iar pentru asta am primit des priviri încruntate. Nu spun că nu ne plac sau că nu le vizităm niciodată, dar cu siguranță nu sunt pe primul loc în lista noastră și nu le luăm pe toate la rând doar pentru că sunt celebre și musai de văzut conform ghidurilor turistice.

De aceea ne informăm întotdeauna bine, ca să alegem ce e pe gustul nostru și să nu ajungem în muzee care nu ne plac sau nu ne interesează și să mai dăm și o căruță de bani pentru asta (majoritatea intrărilor la muzee costă destul). Totuși, în Oslo am rămas surprinși de cât de multe muzee ni s-au părut atractive și cât de puțin timp am avut să le vedem pe toate – chiar nu ne așteptam la asta.

Norsk Folkmseum: preferatul nostru, o expoziție a clădirilor din mediul rural și urban din Norvegia din mai multe perioade de timp;
Kon-Tiki Museum: văzut un pic pe grabă ce-i drept, dar complet fascinant, despre o expediție în Oceanul Pacific;

Opera (o să o încadrez aici, chiar dacă nu e tocmai muzeu): o clădire foarte interesantă pe a cărei acoperiș se poate merge! și de unde se vede foarte frumos orașul;

Arkeshus Fortress: unde nu am putut intra pentru că era un eveniment, dar e foarte plăcut pentru plimbări și, din nou, priveliștea e minunată;
Fram Museum: muzeul care spune povestea unor expediții la Polul Nord;
Nobel Peace Prize Museum: cel mai emoționant, cu expoziții temporare și permanente.

Pe lângă informații despre Alfred Nobel și laureați ai acestui premiu, am urmărit, printr-un set de materiale foarte diverse și bine pregătite, povești din zone precum Siria sau Columbia. Evident, n-are cum să nu te zguduie puțin…

Astrup Fearnley Museum: artă modernă și contemporană. Cel mai mult ne-a plăcut că mai toate muzeele pe care le-am văzut au fost super interactive și interesante. Nu prea ai cum să te plictisești :).

5. Piețele de mâncare și vechituri

În Londra am rămas fascinați de piețele acestea, așa că de acum sigur o să le căutăm în fiecare oraș nou. În Oslo am fost la:

  • Mathallen Food Hall, unde pe lângă toate bunătățile din lume, găsești și produse locale. Prețurile nu sunt chiar atât de mari cum ne-am fi așteptat, iar mâncarea e foarte gustoasă. Noi am încercat taco, sushi și quiche cu legume și ne-au plăcut tare;
  • Birkelunden Flea Market este doar una dintre piețele de vechituri din Oslo. Găsești aici de toate, de la obiecte decorative și haine, până la CD-uri și nelipsitele colecții de bani vechi.

Cam ăsta e traseul nostru ideal într-un oraș nou. Așa simțim că vedem cât mai multe. Pentru o experiență completă aș mai adăuga poate pub-uri și restaurante, dar aici deja depinde mai mult de buget :D.

Așadar, am plecat din Oslo cu impresii frumoase. Ne-am bucurat de aerul unui alt oraș scandinav, curat, modern, prietenos, simplu – cum le stă bine nordicilor. La final de august vremea era numai bună pentru plimbări (dar cam așa e toată vara): ziua 18-20 grade C și seara în jur de 10.

Vezi și: Locații ce merită vizitate

P.S. Aici am adăugat și toate fotografiile din cele 3 zile petrecute în Oslo. Sunt multe, dar e de înțeles, după o lună de pozat doar natura din Islanda :).

Info utile

Noi ne-am cumpărat Oslo Pass pentru 24h pentru că aveam acoperite intrările pentru o mare parte din muzeele la care voiam să mergem și transportul în comun. Cardul se poate achiziționa din foarte multe locuri (găsiți aici mai multe info), dar se aplică reducerea de student doar dacă îl iei de la Oslo Visitor Center.

De regulă noi ieșim mai ieftin dacă NU cumpărăm carduri de acest tip în orașele mari, însă de data asta, pentru că am concentrat toate muzeele în 24h și aveam și transportul inclus, a fost mai bine așa. Depinde de programul fiecăruia.

Citește și: Cum am obținut o ședință foto gratuită în Islanda

Referitor la transportul public – un singur bilet e valabil pentru orice tip de transport (bus, metrou, tren, feribot). În autobuz ai chiar și USB-uri să îți încarci telefonul :D.

Aici sunt informații utile cu privire la transportul de la aerport în oraș și invers.

Cât despre cazare, noi am stat într-un camping din oraș. Se numește Ekeberg. E curat, cu priveliște superbă spre oraș (pentru care și urci ditamai panta dacă nu mergi cu bus), dar nu prea are facilități ok. Este deschis doar pe perioada verii. Cum cazările sunt foarte scumpe în Oslo, singura alternativă la camping pe care am fi luat-o în calcul dacă nu aveam deja cortul după noi, o reprezintă hostelurile.

Dacă pot fi de ajutor cu mai multe informații despre o eventuală excursie în Oslo, vă rog să-mi scrieți :D.

Cum ne-am ales cu o ședintă foto de logodnă gratuită, în Islanda

ședintă foto de logodnă gratuită, în Islanda

Faza cu logodna e povestită aici, fresh, la câteva zile de la moment. Pozele făcute cu telefonul din postarea aia erau ilustrarea noastră perfectă a evenimentului pentru cei de acasă. Nu ne-ar fi trecut niciodată prin cap să ne facem o ședință foto de logodnă serioasă.

Și pentru că vorba aia cu niciodată să nu spui niciodată n-a apărut degeaba, s-a întâmplat că ne-am tras o ședintă foto profi de logodnă și ne-a și plăcut – cel mai mult ne-a plăcut că nu ne-a costat nimic, desigur, dar și partea cu pozatul.

Ne plac fotografiile, facem la greu în fiecare loc nou, după cum ne pricepem, ba chiar și nouă înșine – nu doar selfies, ci și dintr-alea cu trepied, care ne cuprind mai pe de-a-ntregul :P. Dar să pozăm noi așa elegant pentru un fotograf profesionist, neah, sigur ar fi fost foarte penibil. Ei bine, we did it!

Imediat după ziua cu pricina, undeva pe la finalul călătoriei noastre în Islanda, am postat imaginea asta pe Instagram, cu hashtag-urile de rigoare (#engagement, #iceland etc.):

Îmi amintesc și acum că așteptam autobuzul spre Reykjavik lângă o benzinărie, eram bucuroasă că aveau wi-fi fără parolă și-am zis să postez repede că cine știe când mai prindem.

Ei bine, am prins wi-fi și în autobuz, așa că am citit imediat mesajul primit pe Instagram de la Michael Chan, un fotograf de nunți din Canada care ne invita să participăm la o ședintă foto de logodnă (de care alta, haha) gratuită.

De ce era fără costuri? Simplu, omul venea oricum în Islanda pentru un eveniment (pentru care chiar era plătit) și ca să își îmbunătățească portofoliul, în cele 2 zile libere, voia să fotografieze alte două cupluri.

Un pic de scepticism roia în căpșorul meu, de ce să mint, dar pentru că încerc să rămân mereu open-minded (un avantaj în călătorii, de altfel) i-am răspuns repejor că da, ne-ar plăcea, dar n-am omis să menționez că sper că partea cu gratuitatea e pe bune pentru că noi plecăm în 2 zile și nu mai avem niciun ban, că n-avem alte haine în afară de cele de munte la noi și nu prea credem că ne pricepem la pozat.

Răspunsul lui m-a asigurat că ședința nu implică niciun cost pentru noi, că vom primi la final câteva fotografii editate și că nu contează cu ce vom fi îmbrăcați sau dacă avem frică de cameră, tot ce vrea el e să surprindă couples in love. Am zis: ok, couple in love suntem, deci ceva ar trebui să iasă.

Sincer, aveam emoții un pic mai mari decât la momentele de verificare a vremii. Însă totul a fost super drăguț :). Ne-am întâlnit cu Michael în Reykjavik, dar nu am stat mult și am pornit spre Peninsula Reykjanes, un loc care era pe lista noastră, dar în care nu mai aveam cum să ajungem, neavând mașină.

Am oprit în câteva locuri foarte frumoase și am fost tare recunoscători că am avut ocazia să le vedem. Iar Michael a fost atât de drăguț încât a refuzat să ne ia bani pe benzină (mașina era închiriată de el).

Citește aici și despre: Cum faci autostopul în Islanda?

Am stat cam o jumătate de zi împreună, așa că pe lângă discuții de tipul “look into her eyes” “hm, like that?”, “talk to me about how you’ve met”, “make funny faces at each other” (și apoi era greu să ne oprim din râs), am vorbit o mulțime de alte lucruri, despre țările noastre, obiceiuri și pasiuni, nunți (că de, omul e fotograf de nunți) și călătorii. Și mâncare. Chiar a fost distractiv!

Poate că ne-am fi lipsit ușor de o ședință foto de logodnă, dar ne pare bine că am văzut încă puțin din Islanda înainte de plecare și avem și imaginile astea drăguțe (și profi) ca amintire, nu musai de logodnă, dar de timp în doi în Islanda cea magică.

Despre statul cu degetul ridicat pe marginea drumului – autostopul în Islanda

autostopul în Islanda

Afară sunt un pic sub 10 grade, dar n-avem încotro, am stat deja 3 zile în Vik pe vreme cam morocănoasă, așa că e cazul să o luăm din loc. Imediat după ultima (și singura, parcă) benzinărie din oraș ne dăm jos rucsacurile, îi sprijinim unul de celălalt și ne punem pe ridicat mâna.

Nu e rău deloc, deja ne-am format o rutină: ghicim naționalitățile șoferilor, facem pariuri, zâmbim frumos când ajung mașinile în dreptul nostru (c-așa a citit Anton că se face la autostop), salutăm înapoi, numărăm câte mașini mai trec până ne ia cineva.

Numai că e cam nașpa vremea de data asta, nu doar că e frig, dar bate și vântul și cerul amenință cu ploi. Ne mai scoatem câte ceva de îmbrăcat din rucsac și mai băgăm o tură. Până la urmă, cineva oprește.

În Islanda am făcut mai mult autostop decât în tot restul vieții noastre. În tot restul vieții noastre însemnând de sub 10 ori, majoritatea în România, aproape mereu cu câțiva lei de benzină la final.

Așdar, autostopul e diferit în fiecare țară și e bine să te interesezi despre asta înainte dacă plănuiești să călătorești (și) așa. În Europa (și Statele Unite) în general nu se dau bani la autostop – ideea e că opresc să te ia șoferi care oricum merg în aceeași direcție ca și tine, deci nu îi costă nimic în plus.

Totuși, în unele zone e bine să te asiguri de la început că nu ți se va cere nimic la final ca să nu intri în situații neplăcute.

Nu pot să spun că mereu mi-a fost la îndemână să facem autostopul. De cele mai multe ori îmi era teamă să nu dăm peste cineva dubios, care ne-ar putea face rău în vreun fel. E adevărat că nu se întâmplă prea des, dar nici nu sunt temeri nefondate. Să faci autostopul implică câteva riscuri de genul ăsta.

De aceea e util să te informezi bine și să afli cât mai multe lucruri utile despre autostop. Din fericire, încă din 2006 există platforma hitchwiki, unde chiar sunt o mulțime de informații și sfaturi practice DOAR despre autostop.

Experiența noastră cu autostopul în Islanda

În Islanda a fost super ușor și frumos să facem autostopul, așa că îl recomandăm tuturor celor care nu merg acolo cu un mijloc de transport propriu. Iată de ce:

Islanda e o țară destul de micuță, deci distanțele între localități/atracții turistice nu sunt prea mari, așa că șoferii sunt înclinați să ia pe cineva la autostop pentru 20-50 de km.

Chiar dacă nu ai o foaie în mână cu locul în care vrei să ajungi (cum n-am avut nici noi), e destul de ușor de înțeles că vrei să ajungi în una din următoarele 1-2-3 localități (nu-s așa multe în Islanda).

Uneori chiar nu te poți baza pe transportul în comun din Islanda. Autobuzele circulă destul de rar, iar unele mai au și erori în program. Așa că dacă vrei să o iei din loc și mai ai 7h până la următorul bus, mai bine încerci autostopul.

Timpul de așteptare e mic (pe perioada verii, când e plin sezon, și în general pe drumurile principale). Ni s-a întâmplat să oprească mașini și după nici 5 minute, dar am avut și câteva (puține) dăți în care am stat cam 20 de minute și o singură dată cu un pic peste 40 de minute de așteptat.

Uneori începeam să mergem pe marginea drumului și mai ridicam mâna din mers. A funcționat și așa. *Timpul de așteptare depinde și de zona în care stai, perioada din zi și chiar și de vreme. Noi eram două persoane cu rucsacuri mari – sigur că trei persoane ar găsi mult mai greu autostop, iar una singură, mai ușor.

Majoritatea celor care opresc sunt fie turiști, fie localnici prietenoși, așa că toți vor să îți dea o mână de ajutor și eventual să mai stați la povești pe drum.

Făcând autostopul în Islanda am cunoscut o mulțime de oameni interesanți. Unii au fost extrem de drăguți și s-au chinuit să ne înghesuie rucsacurile în portbagaj, chiar dacă abia mai era loc, alții s-au abătut de la drumul lor cu 10 km ca să ne lase la camping, un cuplu de nemți ne-a dus în diverse locuri în care noi n-am fi avut cum să ajungem fără mașină personală and so on.

Am povestit despre viețile și țările noastre, zilele în Islanda, ce-am văzut, ce ne-a plăcut, cum ni s-a părut. La un drum mai lung am și moțăit un pic. Tipa care ne-a luat era o indoneziancă stabilită de 4 ani în Islanda, super amabilă și prietenoasă.

A văzut că ni se închid ochii și ne-a spus că putem dormi fără grijă, așa că la un moment dat ne-a furat peisajul. Chiar avem multe amintiri din Islanda doar de la autostop :))).

Totuși, e bine să nu presupunem că toți cei care opresc au chef de taclale, așa că dacă discuția nu înflorește natural, mai bine stăm cuminți în liniște până la destinație. Ni s-a întâmplat și asta, de vreo 2 ori doar ce-i drept – să ne ia persoane binevoitoare și dornice să ne ajute, dar fără chef de vorbă, pur și simplu.

De exemplu, cu un cuplu mai în vârstă nici nu prea ne înțelegeam în engleză, așa că am renunțat să mai încercăm și pentru că de data aceea eram în rulotă și nu înghesuiți pe bancheta din spate (ca de cele mai multe ori), ne-am petrecut timpul citind/scriind relaxați.

Concluzia mea e că Islanda e o țară numai bună pentru începători într-ale autostopului. Numai să ai și îmbrăcăminte adecvată pentru vreme rea. Nouă ne-a plăcut tare mult și cu siguranță o să mai călătorim așa, unde e cazul.

Ah, și cam așa arată uneori drumurile în Islanda:

Deci nu e tocmai neplăcut să stai pe marginea drumului cu degetul ridicat :)))

5 motive pentru care să faci Tour du Mont Blanc

Tour du Mont Blanc

Au trecut deja doi ani de când am făcut Tour du Mont Blanc, dar n-am uitat nicio clipă cât de frumos a fost și cât de mult a însemnat pentru noi. La fel ca Islanda, acest tur era undeva pe lista de dorințe, dar mereu ne spuneam că încă nu suntem pregătiți pentru el.

Până când ne-am dat seama că nu o să fim niciodată 100% pregătiți și că ar trebui să încercăm oricum. (De reținut pentru mai multe situații de genul ?).

Ne-am găsit și o motivație puternică care ne-a ținut constant în grafic – prin intermediul turului strângeam fonduri pentru educația copiilor din centre de plasament de la Ajungem MARI. Ne bucurăm că am reușit să strângem un pic peste 2.000 de lei (deși ne-am fi dorit mai mult) și că până la urmă a fost o experiență fantastică!

Tour du Mont Blanc (prescurtat TMB) este un circuit montan care înconjoară masivul Mont Blanc și nu presupune ascensiunea pe vârful cu același nume. Are 170 km și 10.000 m diferență de nivel, traversează Italia, Elveția și Franța. Noi l-am făcut în 10 zile, evitând variantele mai lungi acolo unde a fost posibil și dormind cu cortul în camping-uri.

Cred că doar poza de mai sus e motiv suficient să vrei să faci TMB, dar iată încă 5:

1. Nu este un traseu dificil din punct de vedere tehnic și nu necesită extrem de multă experiență pe munte

Asta nu înseamnă că e ușor, ci doar că e accesibil și celor mai puțin (nu deloc!) experimentați și antrenați. Într-adevăr, nu e ca o urcare pe un vârf dificil, dar după o zi de mers, urmează una la fel. Și tot așa, vreo 10 zile la rând. Așa că implică nu doar ambiție, ci și perseverență și răbdare. Dar eu cred că aproape oricine își propune să facă TMB, reușește – cu garanția că îi va plăcea la nebunie fiecare clipă!

Te-ar putea interesa și: Despre concediul meu in Islanda

2. Este populat, dar nu aglomerat

Sigur, pentru cei care vor să simtă gustul sălbăticiei și al singurătății în munți nu e cel mai potrivit tur montan, dar dacă nu te deranjează să întâlnești din când în când alți oameni pe poteci, e perfect.

Sunt mii de persoane care fac TMB anual, iar acest lucru se vede în principal la cabane, unde trebuie să faci rezervare cu mult timp înainte pentru un loc și unde abia găsești o masă liberă în jurul prânzului. Cu toate astea, nu stai la rând pe potecă și poți să mergi și câteva ore bune fără să vezi picior de om.

Nouă ne-a plăcut să avem mereu acest sentiment confortabil că nu suntem singuri, că undeva aproape mai sunt și alți oameni. Cu siguranță nu este la fel de aglomerat precum în Amsterdam

3.Poți să dormi fie la cabane, fie în camping-uri

Faptul că poți să faci turul cu un rucsac de o greutate decentă, fără cort în spate, e un avantaj pentru multe persoane. De aceea e atât de mare gradul de ocupare la cabane :D. Dar te și costă ceva mai mult. Motivul inițial pentru care noi am ales camping-ul a fost bugetul restrâns. Apoi ne-am dat seama cât de bine și frumos a fost să avem intimitate și să ne trezim cu priveliști în fiecare dimineață, așa că a doua oară tot la cort am sta :P.

E bine de știut că nu sunt așa multe tururi montane în Europa în care ai ambele opțiuni pentru cazare, iar informații despre camping-urile de pe TMB nu se găsesc chiar ușor. Totuși, camping-uri pe ruta turului există, sunt accesibile, cu prețuri mici (mai puțin cele din Elveția) și facilități ok. Noi am stat în principal la cele de aici.

4. Treci prin 3 țări

În munți, fie că ești în Franța sau că în următoarele 5 minute ai trecut în Elveția, e cam aceeași mâncare de pește (doar că oamenii salută de regulă în limba țării în care se află, ceea ce mi se pare foarte drăguț). Dar cum turul e de fapt format dintr-o mulțime de urcări și coborâri, aproape în fiecare zi ajungi în stațiuni/sătuce de munte absolut adorabile, din fiecare dintre cele 3 țări :).

La un moment dat noi am făcut și o pauză de o zi pe care am petrecut-o în Chamonix, fiind la câteva minute distanță cu autobuzul de stațiunea în care am pus cortul.

5. Și, cel mai important motiv de fapt, care le bate la fund cu ușurință pe celelalte: MARMOTELE și IBECȘII! Da, pe TMB vezi o groază de marmote și capre!

Cred că aproape toată lumea care merge pe munte e entuziasmată de animale, așa că și la acest capitol TMB îți oferă satisfacții foarte mari. Eu am plâns de fericire prima dată când am văzut ibecși (un fel de capre sălbatice) și mi s-a părut fascinant că în ziua aceea am continuat să le vedem, ba chiar dădeam nas în nas cu ele pe potecă.

Pe marmote le-am surprins de ceva mai departe, că-s mai fricoase de felul lor, dar cu aceeași bucurie imensă.

Ah, cât de frumos a fost! După tur am rămas cu dorul ăsta (care cred că o să mă țină toată viața) de simplitatea și libertatea pe care am simțit-o în 10 zile de umblat prin munți. Singurele noastre griji erau să ne hrănim, să punem și să strângem cortul și să keep on going (ah, și să mai adunăm donații pe pagina de Galantom :P).

Cred că oricine se înscrie să facă un tur de tipul ăsta o să rămână fascinat și o să caute apoi experiențe similare. În cazul nostru așa a venit Islanda la rând, căutând să mai trăim un pic așa cum am făcut-o în zilele pe TMB.