Fiind azi Ziua Mondială a Libertăţii Presei am stat să mă întreb cum ar viaţa fără presă. Şi am constatat că ar fi nasol fără presă. Umbrită de toate feţele tuciurii care au pus piciorul pe gîtul dulăului bătrîn, de multe îmi doresc ca el să nu mai fie. Vorbesc aici despre presa din România. Prea multe compromisuri, prea multe manipulări, prea multe vrăjeli de doi lei, prea mult din toate astea. Doar ceea ce e esenţial nu e decît în cantităţi microscopice.
Dar dacă mi-aş face o listă cu ce aş păstra din presa scrisă actuală, strict pentru ceea ce îmi oferă mie, ar arăta în felul următor:
- Dilema Veche
- Esquire
- Decît o Revistă
- Men’s Health (o dată la două-trei luni, că oricum se cam repetă)
- Flacăra
Iar dintre cotidiene, Adevărul şi Jurnalul Naţional ar fi de ajuns. La reviste de femei nu mă bag. Cît despre televiziuni, acolo e şi mai mult balast. Cine se uită la Naţional TV, Kanal D şi alte alea? N24 mai există? Şi observ că se deschid televiziuni într-o veselie. Pentru cine?
Ce nu mai există şi ar trebui să fie?
Un ziar de sport onest, plus o revistă săptămînală sau lunară de profil. Fanatik, dacă mai există fiţuica, nu o includ în categorie. Există şi jurnalişti sportivi care să o facă vie. Trebuie doar căutaţi niţel.
La mulţi ani, cîine!
Să vindem alcool ciroticilor!
Treaba asta cu blogurile este una faină. Tu, prin ceea ce scrii, poţi să devii un brand, un simbol. Alegerile pe care le faci în scris îţi creează o anumită imagine în comunitate. Dacă masacrezi limba română, o să fii imediat marginalizat. Dar nu-i bai, pentru că-s mulţi care suferă de aceeaşi boală. Poţi să te integrezi cu uşurinţă în una dintre multele comunităţi virtuale de agramaţi, iar o dată pe an să organizaţi pe străzile Bucureştiului AgramatFest. Dar nu la ei mă voi referi aici. Dacă eşti onest şi nu încerci să-ţi prosteşti audienţa, mică sau mare, nu ai cum să dai greş. Dar înţeleg că în ultimul timp foamea a devenit o preocupare extrem de importantă în rîndul blogărilor. Totul începe să se reducă la cum să faci bani din blog. Nu mai contează ceea ce poţi să scrii, mulţi ajungînd la concluzia că ideile lor originale, pe care le-ar putea propaga prin intermediul paginilor personale, nu valorează nici cît o ceapă degerată. Mai există cîţiva oameni magnifici, care nu vor să facă discount la calitate, dar decid să renunţe la visul lor. Consideră că nu pot să renunţe la valorile în care cred pentru cîţiva firfirei aruncaţi în bătaie de joc pentru un pumn de link-uri şi cîteva texte jenante.
Unde vreau să ajung? Doar voiam să vă zic că s-a lansat Blogal Initiative, o platformă unde puteţi să vă vindeţi pe vreo doi arginţi găuriţi, asta dacă aveţi noroc. Deh, concurenţa e mare. Aveţi la dispoziţie prima campanie, în care trebuie să găsiţi cît mai multe modalităţi pentru a prosti cît mai mulţi oameni să-şi facă refinanţare de credit la BCR. Iar dacă aveţi cititori cu caş la gură (ceea ce e foarte probabil, dacă ai aflat de curînd cum e să faci sex lunar), care abia au fost paraşutaţi în cîmpul muncii, puteţi să le băgaţi pe gît orice alt credit, card de credit, descoperire de card, orice. Vorba aia, dacă n-ai datorii la bancă, eşti fazan. Gîndiţi-vă că în afară de vreo şase ameţiţi care se vor cîştiga cu nişte premii, restul se va alege doar cu niţică experienţă în promovarea unei campanii. Ştiţi cum e, „viaţa e greu” şi nici băncile nu mai fac cine ştie ce profit pe pustiul ăsta.
Eu salut încă o dată apariţia Blogal Initiative, like selling candy to children, şi aştept cu interes campania cu aur şi cianură. Bat pariu că RMGC n-o să zică pas la chestia asta.