Despre cum funcționează librăriile de editură

A luat online-ul foc după ce Pleșu „a concediat o librăreasă” de la Humanitas Sibiu. Offtopic, doar mie mi se pare că librăreasă sună ca pula? N-are rost să reiau subiectul, că a fost foarte mediatizat în ultimele 4-5 zile.

Acum eu o să vorbesc din amintiri, pentru că nici n-am fost manager de librărie timp de 4 ani sau cît naiba au fost în final. Chestia cu „a venit Pleșu și nu l-a recunoscut nimeni” e de căcat. În primul rînd, în cazul librăriilor de editură, se cam știe dacă un autor se întîmplă să fie prin zonă, în provincie. Pentru că, mai ales în domeniul ăsta, funcționează mentalitatea de slugă perfectă: „să trăiți, dom’ Pleșu!”. Iar „oamenii de cultură” din România reprezintă vf. Moldoveanu al pișcotarilor cu amorul propriu pompat cu steroizi. Și, într-un fel, e cam ușor de dedus ca un autor român cunoscut să se simtă lezat că nu a fost recunoscut într-o librărie. Pînă la urmă care e scopul unui scriitor/filosof/etc de la noi? Că vînzarea de cărți nu e ocupația lor de bază. Al doilea cel mai bun lucru e notorietatea. „Uite-l pe domnu’ Pleșu, care e prieten cu domnu’ Băsescu!” Cam asta e soarta autorilor de la noi. La asta s-a și referit în primul rînd Pleșu în comentariul de pe blogul pizdei lirice care a stîrnit scandalul, că vrea să profite de notorietatea lui să și-o crească pe a sa. D-aia și Mircea Cărtărescu e cunoscut mai degrabă pentru „De ce iubim femeile”, un volum ușurel, de vară, și nu pentru injecțiile cu somnifer publicate sub numele de Orbitor.

Deci faza că Pleșu n-a fost recunoscut într-o librărie Humanitas din Sibiu ar trebui să cadă, în primul rînd, în contul managerului de librărie. Pe bune, pentru mine e greu de crezut că șefa de librărie să nu fi fost informată din timp că maestrul Pleșu e posibil să aterizeze fix în librăria amicului Liiceanu. Că de obicei, în cazul oamenilor de cultură de la noi, e greu să dai greș. Au obiceiul să-și cumpere propriile cărți, pentru a le face cadou prietenilor sau cunoscuților pe care-i doare-n dos de ce a scris omul. Un fel de culturalizare cu forța, venită la fix după rezistența prin cultură.

Pînă la urmă, chiar managerul de librărie recunoaște că știa de vizita lui Pleșu în librăria pe care o conduce, chiar dacă maestrul pișcotar se presupune că nu a sunat pe nimeni să reclame faptul că nu i s-a acordat discount-ul cuvenit. Deci ori știa din timp, ori a sunat-o șefu’ s-o urecheze. Eu mizez pe prima variantă, probabil avea niște conturi de reglat cu una dintre angajate. Se întîmplă constant în industria asta a orgoliilor uriașe, ca să compenseze microsalariile încasate.

P.S. Salariile de Humanitas chiar sînt de toată jena, sub 1.000 de lei. Probabil Liiceanu plătește prea mult pe spațiile închiriate de la RA-APPS, avînd buget limitat pentru personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.