Despre inovaţie – Cum este această noțiune abordată în România?

Cum noţiunea de inovaţie mi se pare foarte puţin abordată în România, voi încerca să dezvolt subiectul explicând ce este, unde se poate naşte şi de ce este ea importantă.

Să ne întrebăm deci, ce este inovaţia ? Făcând un scurt brainstorming, găsim câteva cuvinte ce ne pot servi drept chei de intrare în subiect: schimbare, dezvoltare, viitor, nou, posibil, diferit, alternativ, temporar, creativitate, originalitate, libertate, oportunitate, pluridisciplinaritate.

Căutând să construiesc o definiţie cât mai simplă, am să spun că inovaţia este un proces de schimbare al formei, ce conduce la rândul său la o schimbare a conţinutului. Spre exemplu, eliberarea telefonului de firul ce l-a imobilizat aproape 100 de ani a modificat radical capacitatea de a comunica între noi.

Aş mai defini inovaţia drept o schimbare adusă într-un domeniu de către un nou produs, proces sau formă de organizare. În acest moment trebuie să facem o diferenţă cât mai clară între procesul de a inova şi “obiectul” inovatiei, prin care aceasta se realizează. Acest “obiect”, ce nu este întotdeauna ceva material, poate împărţi inovaţia în două mari categorii: inovaţia tehnologică şi cea socială.

Într-o oarecare măsură cele două tipuri coexistă, în sensul că orice inovaţie tehnologică produce şi o schimbare socială şi invers, orice inovaţie socială este făcută cu ajutorul unui minim de tehnologie. Putem vorbi deci doar de o predominanţă a unuia sau a altuia.

Inovaţia este un fruct proaspăt al creativităţii ce capătă un caracter general printr-o adoptare majoritară în rândul utilizatorilor. Importanţa ei vine tocmai din această această socializare, răspândire sau viralitate ce îi conferă puterea de a transforma lumea, oricare ar fi scara la care ne raportăm.

Mai putem spune că inovaţia poate fi radicală (vezi un exemplu recent), atunci când produce un adevărat salt, modificând complet condiţiile iniţiale ale domeniului, sau incrementală, atunci când avem de-a face cu modificări parţiale ale aceluiaşi “obiect”.

Un exemplu pentru cele două categorii ar fi iPhone-ul, al cărui concepţie a deschis un nou domeniu tehnologic (inovaţie radicală). Ulterior, acestuia i-au fost adăugate noi caracteristici, precum Siri, asistentul virtual care te ajută să controlezi anumite funcţii ale aparatului cu ajutorul vocii (inovaţie incrementală).

Unde se naşte inovaţia?

Este întrebare cheie, care ne va conduce spre înţelegerea importanţei procesului. Mă voi concentra asupra inovaţiei sociale, care este defapt miza acestui demers prin caracterul de rezultat al dezvoltării unui ansamblu de valori morale şi a responsabilităţii faţă de viaţa pe care o trăim, ce derivă din acestea.

Ce vreau să spun este defapt că pe măsură ce oamenii se angajează într-un proces individual sau colectiv de rezolvare a unor probleme ce apar în viata acotidiană, acestia dezvoltă diferite soluţii.

În măsura în care aceste soluţii devin populare, ele reformează standardele deja existente la nivelul întregii societăţi, promovând o viziune care îi aparţine societăţii înseşi. Vorbim de un demers bottom-up, de o emergenţă a soluţiilor la nivelul populaţiei, cea care cunoaşte problemele în cea mai detaliată măsură şi singura care are legitimitatea de a indica direcţia spre care doreşte să se îndrepte.

Exemple de inovaţii sociale:

  • monedele locale (complementare);
  • băncile “verzi”, ce finanţează proiecte cu caracter moral şi care aduc beneficii sociale;
  • băncile alimentare, ce colectează şi apoi redistribuie alimente;
  • asociaţii pentru păstrarea sau reînvierea agriculturii tradiţionale sau pentru dezolvoltarea agriculturii urbane.

Concluzionând, afirm că inovaţia socială reprezintă o fortificare a societăţii civile, o metamorfoză a relaţiilor sociale ce naşte noi orientări culturale. Am convingerea şi speranţa că din ce în ce mai multe astfel de iniţiative se vor dezvolta şi în România în viitorul apropiat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *