Încă de când eram în telecabină și discutam despre vreme –„uite cât de mulți oameni urcă, e excelentă vremea pentru octombrie”, „da, sunt mulți, dar dintre toți oamenii de aici numai tu zbori azi” – am căpătat sentimentul că în ziua aia ar fi trebuit să mă simt măcar un pic privilegiată.
Multe persoane m-au intrebat dacă nu mi-a fost frică, iar răspunsul meu e: da, mi-a fost. Și cu ocazia asta mi-am dat seama că există (cel puțin) două tipuri de frică: cea care se amestecă cu entuziasm și nerăbdare (pozitivă i-aș zice eu) și cea care te îngrozește și te face să fugi mâncând pământul.
Le-am întâlnit pe ambele până acum, ca mai toată lumea probabil, iar frica pozitivă am simțit-o întotdeauna înaintea lucrurilor bune și frumoase pe care chiar mi le doream. Așa cum îmi doream și să zbor cu parapanta, încă de când am făcut Tour du Mont Blanc, acum două veri.
Într-o zi de odihnă în Chamonix, când stăteam întinși pe iarbă, am văzut deasupra noastră numai parapante care roiau la nesfârșit pe cer! Și așa mă bătea un gând să zbor și eu deasupra Alpilor…N-am avut cum atunci, din diverse motive – buget, timp. Dar iată că până la urmă (mi) s-a întâmplat. Nu deasupra Alpilor, dar tot zbor frumos a fost.
Așa că da, mi-a fost frică, îmi tremurau genunchii sus când mă echipam, dar în același timp abia așteptam. Numai că în starea mea caracteristică de stres continuu, imediat ce am ajuns sus în aer, unde era bestial, desigur, deja îmi făceam griji pentru aterizare…
Așa că Robert de la Paramania (care nu doar că e un pilot experimentat și membru fondator, dar are și un fel poetic, aș zice eu :P, de a te încuraja și ajuta să te simți bine atunci când ești în aer) îmi spune: „Întinde mâinile tu fată, că tu zbori acuma. Zbori!“.
Și mâ gândesc în sinea mea: YOLO & that’s me acolo în aer, zbor! În sfârșit zbor cu parapanta, într-o zi superbă de toamnă și chiar într-una dintre puținele zile cu vreme fantastică pentru zbor rămase pe anul ăsta și mie îmi stă mintea la cum o să fie finalul deja?! Stai așa, că imediat le întind. Ah, ce bine e! Ai dreptate, chiar zbor! Ce tareee! ?
Pentru senzații (mai) tari se fac niște viraje și întoarceri ușor amețitoare, dar doar dacă ești confortabil cu asta. Eu am încercat un pic, dar am cerut repede să revenim la zborul lin.
Ok, lăsând filozofia la o parte, zborul cu parapanta (în tandem) nu presupune nimic dificil și nici nu e considerat ceva atât de extrem. Multe persoane îl asociază cu saltul cu parașuta, dar e complet diferit. Nu sari în gol, ci zbori efectiv – iar asta presupune decolare, zbor și apoi aterizare.
Mie mi s-a părut totul foarte simplu pentru că mi s-a explicat dinainte ce am de făcut. La decolare trebuie să alergi până când simți că te ridică parapanta (sau, mai simplu, până când spune pilotul stop), iar la aterizare trebuie să…atingi pământul cu picioarele. La mine a fost super simplu, a fost ca și cum m-aș fi dat jos de pe un scaun un pic mai înalt. Ah, și cât zbori trebuie să savurezi fiecare moment pentru că nu durează foarte mult. Zborul meu a durat 15-20 de minute, cu decolare de pe Vf. Postăvaru și a costat 350 lei, cu tot cu poze și filmare.
Pe site-ul Paramania.ro puteți găsi mai multe locuri pentru zborul în tandem, cu durate și prețuri diferite. E de ajutor să ai bocanci sau încălțări potrivite pentru un pic de alergat la decolare și haine care să te protejeze de vânt și/sau frig, în funcție de temperatură. Eu nu am apucat să îmi iau geaca și căciula din mașină, dar n-a fost problemă, că a avut pilotul și pentru mine.
În general se zboară în tot timpul anului, dar contează foarte mult vremea din ziua/perioada respectivă. Dacă e prea riscant, e simplu: zborul se anulează sau se amână pentru peste câteva ore sau zile.
Experiența mea cu Paramania a fost minunată și cu siguranță pentru al doilea zbor în tandem o să merg tot pe mâna parapanta lor. Chiar e grozav să zbori!