Undeva în București, într-o oază minunată ce a fost și va rămâne pentru totdeauna Satya ca precursor al Erei de Aur a Iubirii pe aceste meleaguri, o întâlnire memorabilă mi-a deschis noi orizonturi și în același timp mi-a confirmat anumite “viziuni” ce începeau a se contura în modul de a privi lumea, viața.
La o întâlnire publică având ca temă Crearea de comunități utosustenabile/intenționale în amintitul centru holistic, cel mai “spiritual” și simplu om pe care l-am întâlnit până acum mi-a deschis drumul unei linii temporale/linii de destin printr-o frază memorabilă:
“Când vei ajunge să cunoști pădurea și vei fi președintele ei, atunci poate, poate vei ajunge să fii președintele tău.”
Fraza îmi era adresată indirect mie, persoana vizată fiind unul din liderii spirituali ai țării, ce ne însoțea la masă, personaj cu instincte des afirmate de a „conduce” țara, oamenii spre ceva. Ceva destul de ambiguu și foarte cețos din punctul meu de vedere.
Anii au trecut, alegerile m-au dus către pădurea ce știam că mă cheamă de multă vreme. La poalele ei am fost devirusat de mult zgomot existențial și praf conceptual presărat peste mine în drumul prin viață. Procesul de dezvățare a început cu mare succes. Iar cuvintele singurului om pe care îl pot considera „mentor”, cu excepția tuturor celorlalți oameni, m-au urmărit precum duhul cărățeniei urmărește omul sfânt.
În brațele vieții și suflul pădurii am înțeles deplin că nu știu mai nimic, că tot ce adunasem o făcusem pentru a ajunge aici, în acest moment crucial în care pot intra în pădure și astfel într-o nouă etapă a existenței cu ochii mari cât cepele și inima cât un purice către o nouă școlire.
Te-ar putea interesa și: Focul viu al inimii învăluie planeta
Da, fiecare moment îl construiește pe celălalt. Toate clipele petrecute în oraș au fost magice, tot praful adunat și-a avut sensul, toate conceptele m-au pregătit să întâlnesc VIAȚA. Și un etern mulțumesc rostesc acum pentru toate clipele și toți oamenii care m-au condus aici.
Cât despre fiorii pe care îi ai când cobori din Pomul Cunoașterii pentru a păși pe câmpiile Vieții, ei sunt greu de descris în cuvinte. Doar inima îi poate zugrăvi prin razele ei înfloritoare.
Fiecare își are menirea, darma și flacăra vieții: și matematicianul și tâmplarul și prostituata și șamanul și guvernantul și inventatorul zăpăcit. Și cu toții una comună: să refacem grădina paradisiacă ce a fost cândva Pământul și este menit să redevină. Iar pentru asta este obligatoriu fără nici un fel de discuție sau polemică filozofică să ne plecăm în fața VIEȚII.