Mădularele bat toaca

Eu totuşi am o problemă. Dacă tipa aia de la Jean Monnet a trebuit să chiulească vreo 45 de ore ca s-o violeze profu’ de sex, atunci nu cred că era vreo bunăciune. Şi nici despre el nu spune lucruri prea bune. De fapt, bietul nenoricit căzu ca pleaşca la mijloc, trădat de mădularul proporiu şi victimă a victimei adolescente. Şi mă întreb cîţi dintre cei care se umflă acum de indignare nu au lăudat măcar o dată Lolita a lui Nabokov. Shit happens, pentru că pînă la urmă sîntem nişte animale. Femela tînără caută un mascul la maturitate care să-i ofere protecţie. Protecţie faţă de cine? Păi eu m-am întrebat pasager, auzind despre treaba asta, ce roluri au părinţii fetii în piesa respectivă? Da’ nu mă ascultaţi pe mine, că sînt şi eu posesor de mădular violator şi de fapt DA înseamnă NU. Sau cum era… În toată treaba asta s-au găsit şi vinovaţii, ăia care conduc liceul. Acum e aproape sigur că directorii noi le vor reda elevelor liceului fecioria.

Despre un alt mădular, care implică şi o măicuţă stareţă evlavioasă plus doi gemeni nou-născuţi, ar fi un al doilea subiect demn de o luni cu adevărat parodică. Cum adică maică stareţă care naşte? Nu e o minune? Nu, era doar portarul mănăstirii. Dar să nu vorbim despre toată ipocrizia sistemului bisericesc, în care nişte inşi se retrag cu credinţa lor în cap, jură că n-o să facă nimic din ceea ce le stă în ADN, să se iubească, să se împreuneze, să dea viaţă, şi-şi oferă viaţa unei instituţii financiare non-bancare. Care instituţie mai închide şi ea ochii, dar nici chiar aşa. Să nu vorbim despre asta.

În timpul ăsta mădularele bat toaca.

Învaţă cum să nu scrii pe blog

De fapt obsesia naţională este „învaţă să scrii pe blog” şi „ce să scrii pe blog” ca să atragi cît mai mult atenţia. Şi apoi facem workshopuri în care toţi învaţăm să scriem la fel. Chestia asta cu ce să scrii ca să faci cît mai multă audienţă a început să devină obositoare. Presa anilor 2000+, intrată în era 2.0, exact în asta s-a transformat. Exclusiv, citeşte cum… şi aici poţi adăuga orice. Şi dacă îi iei pe toţi la rînd ajungi să citeşti aceeaşi treabă, dar toate sînt exclusive, şoc, senzaţional (DD să trăiască) şi toate cele. Îmi place să cred că blogul s-a născut din dorinţa de a oferi şi partea nevăzută a societăţii. Vocea care nu se auzea niciodată în presa tradiţională pînă aproape de sfîrşitul deceniului trecut. Autentică, zgomotoasă, de luat în seamă.

Publicitatea şi interesele obscure de grup care au îngenuncheat mass-media tradiţionale, inclusiv în spaţiul virtual, intră acum cu şi mai mult avînt în ceea ce se numeşte social-media. Cine vrea recunoaştere trebuie să înveţe „cum să scrie pe blog”, „ce să scrie pe blog”, „cum să-şi structureze conţinutul”, cum să nu mai fie el, ci să se transforme tot într-un fel de gazetă leşinată dornică să vîndă reclamă şi să obţină influenţă. Vorbim de target, poziţionare şi alţi termeni corporatişti, de parcă am ars-o întotdeauna în meeting-uri, workshop-uri, summit-uri sau alte bălării de genul ăsta.

Cînd se lansează ceva, toată lumea e desperado şi declară că e cea mai tare chestie de pe planetă sau din univers.

Cînd se dă o licoare gratis, toţi jură cu mîna pe inimă că e cea mai cea dintre toate. A doua zi reiau placa cu altă sticlă în mînă.

Apoi #refinanţăm.

Şi sub toată poleiala asta se duc dracului şi ultimele fărîme de autenticitate şi decenţă din noi.

Articol sponsorizat de Vodka Săniuţa.

P.S. Vin alegerile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.