Tura asta, amânată deja de vreo două ori, trebuia să se întâmple. Ştiind cât de nespectaculos e drumul ce coboară de la Predeal pe Valea Azugii, aveam mai degrabă anti-aşteptări.
Nici nu avea cum să fie altfel, căci ultima oară când am trecut pe aici am crezut că fac hipotermie în urma unei grindini căzută din senin peste sumar îmbrăcatul de mine, aflat la plimbare pe bicicletă. Îmi amintesc şi acum cum am intrat în magazinul second-hand şi am zis :
“Daţi-mi vă rog nişte haine, orice, că nu mai pot !”. Draguţul de vânzător, un bătrânel, m-a îmbrăcat din cap până-n picioare şi m-a aşezat lângă sobă, să mă liniştesc. În schimbul hainelor n-a acceptat decât un “bogdaproste” şi promisiunea să am grijă data viitoare, că “nu ştii cum dă Dumnezeu de sus”.
Promisiunea-i promisiune şi iată-mă deci din nou pe Valea Azugii, îmbrăcat, încălţat şi împelerinat, numai bun de primit încercările Celui de Sus. Despre cum a fost nu vreau să vorbesc prea mult, că de aia m-am chinuit să filmez.
Am să spun doar că sfârşitul celor două poveşti este al Dracului de asemănător, căci a dat Domnul cu vârf şi-ndesat, udându-mă din nou pân’ la chiloţi în ciuda tuturor rugăciunilor mele.
Citește și despre: Racoș – Comuna cu obiective turistice
Mai adaug că tripul tripului a gravitat în jurul ideei de a întâlni cât mai multe animale. A fost un fel de man vs wild, numai că la categoria jder, şoareci şi păsărele. Din păcate sau fericire, n-am dat bot în bot cu niciun urs, aşa că nu pot să spun decât că “hopefully next time şi mai bine never”.
Din timp în timp
Urmărindu-i părul lung şi negru, ce-i atingea genunchii goi, ne încurcişăm privirile. Stă nemişcată, plină de seninătate şi adevăr. Braţele şi pieptul, cuprinse de o efervescenţă placută, îmi tremură uşor. Aşezaţi pe pat, ne privim adânc, cufundându-ne în secole de aventuri şi idealuri. De pe perete, Dylan şi Baez se uită la noi, înţelegându-ne perfect.
Îmi deschid sufletul precum Superman, când rupe nasturii de la cămaşă. Sunt ai ei cu tot ce am. Pentru o clipă, conexiunea ne transcede. Acum ştie cine sunt. O lacrimă îşi face loc, martoră a regăsirii. Îi aşez părul, uşor, după ureche. Frunţile se ating, şi dacă ar putea, ar deveni una. Nespus, ne reînnoim jurământul de a ne regăsi mereu, pentru totdeauna.
Plini de sfinţenie, revenim înapoi în timp. Timpul care ne-a rămas.