AVERTISMENT transant ! RUSIA VA ATACA ROMANIA ?

AVERTISMENT transant ! RUSIA VA ATACA ROMANIA ?

Cum îl vede pe Putin omul care a sfătuit 30 de ani administraţiile SUA ?

Daţi-mi voie să încep cu o chestiune presantă pentru România. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus recent şi citez: „Dacă până ieri în acele zone din România, oamenii pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă să fie ţinte, de astăzi vom fi forţaţi să luăm anumite măsuri care să ne asigure securitatea”. Deci România şi Polonia, a mai spus domnul Putin, sunt acum ţinte ale Rusiei. Ce înţelegeţi din această declaraţie, se află România într-un pericol real, pentru că găzduieşte sistemul de apărare antirachetă?

Acesta este un sistem despre care am insistat faţă de ruşi că nu este îndreptat împotriva lor, suntem îngrijoraţi de rachete din altă parte, iniţial din Iran. Cred că este un fel de ameninţare falsă. Ar putea decide să facă aşa ceva, dar nu cred că se va ajunge la aşa ceva, pentru că nimeni… noi nu le vom folosi. Cred că este modul lui Putin de a trata ţările care fac lucruri care nu sunt pe placul lui. Sincer cred că este mai mult vorba de el. Dar aş putea să greşesc. Pe de altă parte, el a făcut un comentariu similar despre Cehia mai demult, când discutau să îl amplaseze acolo. Acum se mută prin Europa, în funcţie de cum se schimbă situaţia. Deci, dacă aş fi în locul României, nu m-aş îngrijora prea mult. Pentru că nu cred că cineva vrea un război nuclear, inclusiv domnul Putin.

Dar credeţi că Rusia este pregătită să treacă linia roşie şi să atace în mod deschis un stat NATO şi ce ar putea declanşa o astfel de acţiune, am văzut ce a făcut în Georgia, în Ucraina…

Acestea nu erau membre NATO. Chiar nu cred că ar face aşa ceva. Cel mai apropiat loc unde ar avea ocazia să atace ar fi ţările baltice, care au, mai ales în Estonia, dar şi în alte zone baltice, numeroşi ruşi şi ar folosi asta ca o scuză, aşa cum a făcut în Ucraina. Dar pentru că Estonia, Letonia şi Lituania sunt membre NATO, este un lucru pe care nu cred că l-ar risca. Chiar nu cred. Şi de asemenea, din ce am citit, înţeleg că ruşii se gândesc la Ucraina ca fiind a lor. Au lăsat ţările baltice deoparte. Ţările baltice au fost o parte a NATO şi nu le mai pasă de ele. În Polonia, nu ar fi întâmpinaţi cu trandafiri, dacă pot să zic aşa. Şi cu siguranţă nu în România şi nici măcar în Bulgaria, state care sunt independente de multă vreme. Deci nu cred că s-ar întâmpla aşa ceva, ar fi o punte pe care…

Ştiţi, în unele aspecte Putin este un oportunist, în altele cred că ia decizii rapide, dar cred că asta ar fi o decizie la care s-ar gândi de două ori înainte să o ia. Deci eu personal nu sunt îngrijorat de asta. Din nou, nu ştii niciodată, dar chiar nu cred pentru că el nu vrea un război de amploare. De cealaltă parte, SUA nu au intrat într-un război pentru Ucraina, pentru că Ucraina nu avem un acord de securitate cu Ucraina. Dar avem cu România, cu toate statele NATO.

Spuneaţi că Putin vi se pare un oportunist. Cum vi se par acţiunile lui în Siria?

Cred că a fost ocazia lui de a face două lucruri. Primul, l-a ajutat cu publicul său de acasă, a arătat că Rusia poate face lucruri pe care nu le mai făcea. Şi în al doilea rând cred că unul dintre puţinii lui prieteni buni din Orientul Mijlociu este Assad, preşedintele Siriei. A fost ceva care l-a costat relativ ieftin şi a arătat în acelaşi timp cât de mult s-a îmbunătăţit armata rusă din 2008. A trecut printr-o restructurare masivă, reorganizare şi a vrut să o arate. Asta nu înseamnă că ar face la fel şi cu Occidentul, dar în Siria, da, poate să meargă şi să bombardeze oameni care nu trag înapoi.

Atunci când au trecut graniţa cu Turcia, turcii le-au doborât un avion şi acum stau departe de graniţa turcă. Deci cred că mare parte este pentru publicul de acasă, pentru că Ucraina a trecut, Crimeea a trecut şi el vrea să ţină oala fierbând. Îl menţine popular, pentru că ruşii se simt acum – băi, mai demult eram puternici şi acum lumea ascultă din nou de noi. E posibil să aibă un efect şi pentru ce se întâmplă în Siria, dar asta încă nu s-a stabilit.

Bun, să revenim la Marea Neagră şi la România. Credeţi că România şi serviciile sale secrete sunt pregătite pentru un război hibrid din partea Rusiei, aşa cum am văzut în Ucraina?

Nu pot vorbi în numele serviciilor voastre secrete, nu am întrebat pe nimeni asta. Dar bănuiala mea este că da. Cred că după ce am văzut în Ucraina, fiecare serviciu secret din NATO, mai ales cele de la graniţa apropiată de Rusia, au decis că trebuie într-adevăr să fie pregătite pentru aşa ceva şi să ia în calcul. Şi să aibă un plan de contingenţă, ce-ar fi dacă s-ar întâmpla. Şi eu cred, dar repet, nu am discutat cu nimeni din serviciile secrete de aici, că este ceva de care sunt preocupaţi.

Mai cred că ar fi greu pentru Putin să găsească o scuză (pentru a ataca) în România. În sensul că nu sunt prea mulţi ruşi aici, oamenii nu vorbesc rusa, cultural nu sunteţi legaţi de Rusia, deci nu există un pretext în România. Şi oamenii s-au gândit la asta, pun pariu că da. Am văzut declaraţii şi documente publice din ţările baltice, şi ei s-au gândit – ce am face, cum am reacţiona? Din nou, orice persoană raţională ar face asta acum. Iar NATO a devenit mult mai activă în regiune, deci asta este o altă măsură de reasigurare care să ajute România şi alte state din zona Mării Negre care sunt membre NATO.

Securitatea la Marea Neagră este un subiect fierbinte acum pentru România. Există o idee, pe care guvernul României o va susţine la summitul NATO de la Varşovia, din iulie, că NATO ar trebui să aibă o flotă navală permanentă în Marea Neagră. Ideea SUA despre o astfel de flotă e că ar trebui formată doar din statele riverane – România, Bulgaria şi Turcia. Vom vedea la summit ce decizie se va lua, dar în orice caz, ce credeţi despre acest proiect, este suficient pentru a opri Rusia în Marea Neagră?

Cred că probabil ar reuşi asta, dacă statele din regiune ar face aşa ceva. Nu e ceva despre care am discutat, dar cred că dacă statele din regiune ar fi implicate în aşa ceva, cu ajutor din partea altor membre NATO, inclusiv SUA, ar fi o descurajare serioasă pentru Rusia şi flota ei de la Marea Neagră. Cred că ar fi un mod raţional de a aborda problema, prin care România, Bulgaria şi Turcia ar pune la dispoziţie unele din resurse, iar restul să vină de la NATO. Ca să nu cadă totul pe umerii oamenilor care trăiesc în această regiune. Deci cred că este un compromis raţional. Dar ce se va întâmpla, nu ştiu.

Există anumite temeri că acum trăim sub o paradigmă de nou Război Rece. SUA îşi întăresc forţele pe flancul estic al NATO şi în Europa, iar Rusia răspunde sau cel puţin ameninţă să răspundă cu măsuri similare. Unde credeţi că poate duce asta, ne-am putea confrunta cu o nouă cursă a înarmării sau ceva similar?

Vorbesc în nume personal, dar cred că nu mai e mult până acolo. Situaţia pare rea acum, dar cooperăm cu Rusia în anumite zone, discutăm cu ei despre Siria, discutăm cu ei într-o anumită măsură despre terorism, mai sunt probleme unde încercăm să cooptăm Rusia în conversaţie. Şi sper ca până la urmă să avem o rezolvare mai amplă în Ucraina. Dacă asta ar însemna o implementare completă a Acordurilor de la Minsk e greu de spus. Sper că nu se va ajunge la un nou Război Rece, pentru că nu cred că e benefic pentru nimeni. Şi mai cred că este ceva ce însăşi Rusia, la fel ca şi URSS, nu îşi poate permite acum. Sunt într-o formă economică mult mai proastă, cu prăbuşirea preţului petrolului de exemplu, faţă de cum erau acum un an sau doi.

Am discutat despre ameninţarea care vine din Est, dar există şi o ameninţare din Sud şi mă refer la Daesh şi la terorism şi la modul în care Europa este acum prinsă într-un fel între două fronturi – ameninţarea din afară şi cea dinăuntru, unde se află imigranţi de generaţia a doua sau a treia care au devenit islamişti radicali. Cum credeţi că ar trebui să trateze Europa această ameninţare teroristă dinăuntru şi din afară?

Dinăuntru, cred că cheia este în mare modul în care am acţionat în SUA. Adică, dacă vorbim de oameni care trăiesc aici şi care ar putea sprijini Daesh, Statul Islamic, cred că ei trebuie integraţi complet în societate. Dacă privim de exemplu la Belgia sau chiar la Franţa, unde au pus mulţi musulmani în anumite cartiere, integrarea nu este aşa de bună cum ar putea fi. Deci cred că acesta ar fi un lucru care ar trebui făcut. Cât despre ameninţarea din afară, cred că serviciile secrete trebuie să colaboreze şi chiar am vorbit un pic despre acest lucru la conferinţa la care am fost aici în această săptămână. Trebuie să existe o coordonare mai mare decât ce am văzut până acum în împărtăşirea informaţiilor între toate ţările din UE şi din NATO, pentru a fi siguri că toată lumea vorbeşte despre aceleaşi lucruri. Şi din ce am înţeles, asta a fost problema pe care au avut-o în Belgia şi în Franţa, unde informaţiile nu ajungeau la oamenii care trebuie. Şi se opreau fie într-o ţară sau în birocraţie.

Este ceva ce şi noi a trebuit să depăşim în SUA, începând cu 11 septembrie 2001. Să avem o cooperare mai bună între propriile noastre servicii secrete. Deci cred că acesta e unul dintre lucrurile care ar ajuta într-adevăr.

Ca întotdeauna când vorbim despre o ameninţare teroristă constantă, statul are o anumită înclinaţie de a da puteri mai mari serviciilor secrete, prin legi care să le susţină acţiunile. Iar asta vine uneori cu un cost faţă de drepturile omului sau drepturile civile. Cum vedeţi funcţionând această balanţă între nevoia de a fi protejat în faţa ameninţărilor teroriste şi nevoia de a avea o societate liberă şi democratică?

Aceasta este o problemă pe care o avem şi în SUA, dar o avem în cadrul unui sistem de legi şi de drepturi civile foarte puternic. Deci chiar şi spionajul electronic făcut de NSA este controlat într-o mare măsură de instanţe şi de Congres, care este îngrijorat de excesele agenţiilor secrete. Nu vrei să meargă atât de departe încât să ameninţe libertăţile civile. Este ceva ce pe noi, ca cetăţeni ai statelor moderne democratice, tu şi cu mine, trebuie să ne preocupe şi de aceea avem în interiorul serviciilor secrete un sistem puternic de pârghii de control şi echilibru, dar şi un astfel de sistem în afara serviciilor. Cu alte cuvinte, serviciile pot merge până la un punct, pentru că altfel ne-ar afecta libertăţile.

Dar vă spun că de câte ori mergem la aeroport, libertăţile noastre sunt puse sub semnul întrebării. Am fost oprit şi mi s-a percheziţionat bagajul, pentru că sunt numărul 45 de la coadă şi fiecare a 45-a persoană e percheziţionată. Astfel de lucruri sunt neplăceri pe care poate că trebuie să le acceptăm. Dar nu simt că astfel îmi sunt afectate libertăţile civile. De aceea, România fiind acum o ţară democratică, este foarte important ca atât Guvernul, cât şi Parlamentul să înţeleagă cum să asigure echilibrul pentru ca pe de o parte cetăţenii să fie protejaţi, iar pe de altă parte ţara să fie şi ea protejată. Este dificil, nu se sfârşeşte niciodată”.

Ameninţările lui Vladimir Putin la adresa României şi Poloniei, legate de găzduirea componentelor sistemului SUA-NATO de apărare antirachetă sunt „false”: „Sincer cred că este mai mult vorba de el”, consideră într-un interviu profesorul doctor Joel Shapiro, de la National Intelligence University din Washington, academia americană unde sunt şcoliţi membrii serviciilor secrete din SUA.

Expertul în intelligence, care a consiliat administraţiile americane timp de aproape 30 de ani, consideră că Rusia şi Putin nu au niciun interes să atace un stat membru NATO sau să declanşeze un război deschis şi de amploare, care ar putea să escaladeze la scară nucleară, însă între timp fac paradă în Siria, în folosul sprijinului ruşilor de acasă şi al etalării forţei de altă dată. Profesorul Shapiro a vorbit de asemenea despre proiectul României privind o flotă navală permanentă a NATO la Marea Neagră, dar şi despre terorism şi setea de putere a serviciilor secrete în astfel de momente. „Serviciile pot merge până la un punct, pentru că altfel ne-ar afecta libertăţile. România fiind acum o ţară democratică, este foarte important ca atât Guvernul, cât şi Parlamentul să înţeleagă cum să asigure echilibrul pentru ca pe de o parte cetăţenii să fie protejaţi, iar pe de altă parte ţara să fie şi ea protejată”, spune profesorul Joel Shapiro.

Rusia şi Vladimir Putin nu sunt dispuşi să îşi pună în practică ameninţările la adresa României, pentru că nu au niciun interes şi niciun pretext să facă vreun gest de război, în ciuda ameninţărilor tot mai deschise, lansate după ce componenta de la Deveselu a sistemului de apărare antirachetă SUA-NATO a devenit tehnic operaţională, consideră profesorul doctor Joel Shapiro, de la National Intelligence University din Washington.

Joel Shapiro a lucrat ca analist pentru administraţia SUA din 1984 până în 2013 şi predă din 2009 la NIU, universitate care aparţine Departamentului Apărării SUA şi instruieşte în principal personalul serviciilor secrete americane, în domeniul intelligence. Este expert în spaţiul ex-sovietic şi Rusia, având un doctorat în acest domeniu. Joel Shapiro se află la Bucureşti unde participă la a treia ediţie anuală a programului „Security in the Black Sea Region. Shared challenges, sustainable future” (Securitate în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil), organizat de Academia Naţională de Informaţii a SRI, în colaborare cu Universitatea Harvard şi cu National Intelligence University din SUA.

„Cred că este modul lui Putin de a trata ţările care fac lucruri care nu sunt pe placul lui. Sincer cred că este mai mult vorba de el. (…) Dacă aş fi în locul României, nu m-aş îngrijora prea mult. Pentru că nu cred că cineva vrea un război nuclear, inclusiv domnul Putin”, consideră Joel Shapiro.

Expertul în intelligence nu consideră nici că Putin este pregătit şi doritor să atace un stat membru NATO, aşa cum sunt România, Polonia, ţările baltice, pentru că nu îşi doreşte un război de amploare: În unele aspecte Putin este un oportunist, în altele cred că ia decizii rapide, dar cred că asta ar fi o decizie la care s-ar gândi de două ori înainte să o ia. Deci eu personal nu sunt îngrijorat de asta. Chiar nu cred, pentru că el nu vrea un război de amploare.

În schimb preferă acţiunile de război de paradă, precum cea din Siria, unde poate bombarda „fără ca nimeni să tragă înapoi”, consideră Shapiro: „Cred că mare parte este pentru publicul de acasă, pentru că Ucraina a trecut, Crimeea a trecut şi el vrea să ţină oala fierbând. Îl menţine popular, pentru că ruşii se simt acum – băi, mai demult eram puternici şi acum lumea ascultă din nou de noi”.

Vorbind despre capacitatea României de a face faţă unui război hibrid precum cel lansat de Rusia în Ucraina, profesorul crede că serviciile secrete româneşti, ca şi toate cele ale membrelor NATO, şi-au pus la punct planurile de contingenţă – scenariile de tip „ce-ar fi dacă” –, dar că oricum e greu de crezut că Putin ar putea lansa o ofensivă similară în România.

Ar fi greu pentru Putin să găsească o scuză (pentru a ataca) în România. În sensul că nu sunt prea mulţi ruşi aici, oamenii nu vorbesc rusa, cultural nu sunteţi legaţi de Rusia, deci nu există un pretext în România, spune Shapiro.

Legat de proiectul României privind o flotă navală permanentă a NATO în Marea Neagră, pe care Bucureştiul îl va susţine la summitul NATO din iulie, de la Varşovia, Joel Shapiro crede că „ar fi o descurajare serioasă pentru Rusia” şi că ideea ca această flotă să fie formată de cele trei state NATO riverane – România, Bulgaria şi Turcia – este „un compromis raţional”.

Vorbind despre ameninţarea teroristă a Statului Islamic, care a prins Europa între două fronturi – unul exterior, dinspre Sud, şi unul chiar din inima sa, unde imigranţi aflaţi la a doua sau a treia generaţie au devenit islamişti radicali, profesorul Joel Shapiro a explicat că cel mai important pas este colaborarea mult mai eficientă între serviciile secrete, amintind că problemele cu care Belgia sau Franţa s-au ciocnit acum, cu gafele de intelligence descoperite cu ocazia atentatelor teroriste, le-au avut şi SUA înainte de 11 septembrie 2001.

De asemenea, întrebat cum trebuie menţinut un echilibru între nevoia de putere a serviciilor secrete, manifestată cu fiecare ocazie a unui atentat terorist, şi apărarea drepturilor civile într-o societate liberă şi democratică, expertul american a explicat că „este o luptă care nu se sfârşeşte niciodată” şi care are loc şi în SUA, diferenţa faţă de România fiind că acolo această „luptă” se dă în interiorul unui cadru legislativ foarte puternic. Profesorul Shapiro consideră că într-o ţară democratică precum România, „atât Guvernul, cât şi Parlamentul (trebuie) să înţeleagă cum să asigure echilibrul pentru ca pe de o parte cetăţenii să fie protejaţi, iar pe de altă parte ţara să fie şi ea protejată”.

 

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.