DECIZIE ISTORICA luata cu putin timp in urma. VESTEA FACE INCONJURUL LUMII ACUM !

DECIZIE ISTORICA luata cu putin timp in urma. VESTEA FACE INCONJURUL LUMII ACUM !

DECIZIE ISTORICA luata cu putin timp in urma. VESTEA FACE INCONJURUL LUMII ACUM !

Decizie istorică în fotbal! Fostul preşedinte al ţării va avea pe mână sute de milioane şi va fi numit noul preşedinte al echipei

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy ar urma să fie viitorul preşedinte al clubului de fotbal Paris Saint-Germain, informează site-ului revistei GQ, potrivit Agerpres.

Nicolas Sarkozy, care a fost preşedintele Franţei între 2007 şi 2012, şi-a anunţat luna trecută retragerea din politică.Un apropiat al Emirului Qatarului, Tamim Al Thani, Sarkozy ar urma să-l înlocuiască la conducerea clubului parizian pe Nasser Al-Khelaifi, pentru “a aduce un suflu nou”, scrie GQ. “O decizie finală ar putea fi luată în timpul pauzei de iarnă. Sau cel mai târziu după eliminarea din Liga Campionilor, aşteptată de acum la începutul lui martie în faţa Barcei”, potrivit revistei. Sarkozy ar urma atunci să devină efectiv preşedinte al clubului în primăvara anului viitor sau înaintea sezonului 2017-2018.

Potrivit Agerpres, ideea de a-l vedea pe Sarkozy preşedinte al clubului cu care ţine dintotdeauna a fost evocată de fostul şef de stat în 2013. El a declarat atunci pentru revista Paris Match, pe tonul unei vorbe de duh: “Dacă nu sunt reales în 2017, devin preşedintele lui PSG!” PSG dezamăgeşte în acest sezon, de când este pregătită de spaniolul Unai Emery. Parizienii, câştigătorii ultimelor patru ediţii de campionat, sunt acum doar pe locul 3 în campionat, iar peste câteva luni vor da piept cu FC Barcelona în optimile de finală ale Ligii Campionilor.


loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.