Dragnea îşi ia ADIO de la VISUL PROMIS ! Banca Mondială anunţă SFÂRŞITUL petrecerii în România

Dragnea îşi ia ADIO de la VISUL PROMIS ! Banca Mondială anunţă SFÂRŞITUL petrecerii în România

Dragnea îşi ia ADIO de la VISUL PROMIS ! Banca Mondială anunţă SFÂRŞITUL petrecerii în România

Creşterea economică a României se va situa în acest an la 3,7%, potrivit prognozelor Băncii Mondiale, după un avans de 4,7% în 2016, în condiţiile în care la nivel regional, în Europa şi Asia Centrală, este estimată o rată de 2,4%, stimulată de redresarea economiilor exportatoare de produse de bază, inclusiv de redresarea  economică a Turciei, se arată în raportul privind Perspectivele Economiei Globale.

De asemenea, Banca Mondială prognozează creşteri de 3,4%, respective 3,2% ale economiei României în 2018 şi 2019.

”În ciuda creşterii economice mai scăzute la nivelul partenerilor comerciali şi creşterii preţurilor de import pentru produsele de bază, se preconizează că ritmul de creştere va rămâne constant în Europa Centrală. În cazul României, se estimează că producţia va creşte la o rată de 3,7% comparativ cu rata de creştere de 4,7% înregistrată anul trecut”.

 

Comparativ, în Ungaria este aşteptat un avans de 2,6%, în Polonia de 3,1%, Serbia 2,8% şi Bulgaria 3,2%.

Conform estimărilor, în regiunea Europa şi Asia Centrală, creşterea economică s-a accelerat în 2016 la o rată de 1,2%, în principal ca urmare îmblânzirii recesiunii economice din Rusia – care generează aproximativ 40% din PIB-ul regiunii -, datorată stabilizării preţului petrolului. Cu excepţia Rusiei, creşterea economică la nivel regional a scăzut la 2,4%, această situaţie fiind determinată atât de diminuarea ritmului de creştere economică în Turcia, dar şi de nesiguranţa politică.

În partea de est a regiunii, după doi ani de recesiune profundă, activitatea economică din Ucraina a dat semne de creştere. În Republica Moldova, creşterea economică s-a consolidat, la o rată de 2,2%, iar contracţia economică din Belarus a generat o scădere economică moderată de 2,5% – această situaţie fiind generată, parţial, de îmbunătăţirea situaţiei economice din Rusia şi Ucraina.

În partea de vest a regiunii (Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia, România, Albania, Bosnia şi Herzegovina, Kosovo, FRI Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Turcia), creşterea economică a continuat să fie puternică. Datorită nivelului ridicat al cererii interne, producţia a crescut în Albania, Croaţia, România şi Serbia. Cu toate acestea, pe parcursul anului trecut, ritmul de creştere economică a scăzut în Ungaria, Polonia şi Turcia. În Turcia, trimestrul III al anului 2016 a fost caracterizat atât de o contracţie a activităţilor economice – pentru prima dată din 2009 -, dar şi de o tentativă eşuată de lovitură de stat.

Raportul Băncii  Mondiale arată că în regiune creşterea economică se va accelera în 2017, la o rată de 2,4%, această situaţie fiind determinată de  redresarea economică a ţărilor exportatoare de produse de bază şi de consolidarea nivelului de încredere în sistem. Previziunea depinde de redresarea preţurilor pentru produsele de bază şi de aplanarea tensiunilor geopolitice.

La nivel mondial, după nivelul scăzut înregistrat în anul post-criză precedent, în 2017 creşterea economică mondială va înregistra o intensificare moderată – la 2,7%, pe măsura reducerii obstacolelor care afectează activitatea ţărilor exportatoare de produse de bază cu o economie de piaţă emergentă şi în curs de dezvoltare, în timp ce nivelul cererii interne rămâne robust la nivelul ţărilor importatoare de produse de bază care operează în economiile emergente şi în curs de dezvoltare .

Măsurile de stimulare fiscală aplicate în economiile dezvoltate — în special în Statele Unite ale Americii — ar putea antrena un ritm de creştere economică internă şi globală mai rapid decât cel preconizat, deşi intensificarea măsurilor de protecţie comercială ar putea genera efecte adverse. În condiţiile uşoarei creşteri a preţurilor la produsele de bază, creşterea înregistrată în economiile de piaţă emergente şi în curs de dezvoltare, per ansamblu, ar trebui să atingă un nivel de 4,2% în anul curent, comparativ cu nivelul de 3,4% înregistrat în anul care tocmai s-a încheiat.

Cu toate acestea, perspectivele sunt întunecate datorită incertitudinii care caracterizează orientarea politică în economiile dezvoltate. O perioadă îndelungată de incertitudine ar putea perpetua manifestarea unui ritm scăzut de creştere a investiţiilor, în condiţiile în care această situaţie împiedică dezvoltarea ţărilor cu venituri scăzute, medii şi ridicate, se mai arată în raport.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a promis pentru 2017 o creştere economică de 5,5%.

 

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.