LOVITURĂ EXTREM DE DURĂ pentru marile puteri ale lumii. ANUNŢUL venit de unde nimeni nu se aştepta:”Se vor destrăma…”

LOVITURĂ EXTREM DE DURĂ pentru marile puteri ale lumii. ANUNŢUL venit de unde nimeni nu se aştepta:”Se vor destrăma…”

Previziuni sumbre pentru 2017: Criză în Germania, Rusia devine şi mai puternică iar Al-Qaida se va reconstrui

Agenţia americană privată de informaţii Stratfor a făcut prognoza pentru anul 2017. O severă criză în economia Germaniei, întărirea Rusiei şi reconstruirea grupării teroriste al-Qaida sunt câteva dintre estimările făcute de reprezentanţii agenţiei.

Încetinirea economiei chineze va avea consecinţe asupra întregii lumi şi va contura sistemul economic mondial în următorul deceniu, arată Stratfor.

Sectorul economic al multor state va fi fragilizat din cauza dolarului american, care a ajuns la un maximum faţă de momentul 2003. Venezuela, Turcia, Africa de Sud, Egipt, Chile, Brazilia, Columbia, Indonezia se află printre statele cele mai vulnerabile, potrivit analizei agenţiei de informaţii.

De asemenea, specialiştii estimează că unele state vor ajunge să fie izolate din cauza creşterii curentelor naţionaliste. Un exemplu dat este cel al Statelor Unite care, prognozează Stratfor, nu vor mai fi atât de prezente în Orientul Mijlociu sub preşedinţia lui Donald Trump.

2017 este un an crucial pentru Europa, având în vedere că vor avea loc alegeri în Franţa, Germania şi probabil Italia, state considerate stâlpi ai UE. În contextul în care se vorbeşte tot mai mult despre destrămarea Uniunii Europene, rămâne de văzut în ce măsură alegerile din aceste ţări vor contribui la disoluţia blocului comunitar, mai precizează cei de la Stratfor care prognozează că Europa se îndreaptă către o despărţire în blocuri regionale.

În ceea ce priveşte Rusia, aceasta îşi va întări puterea şi influenţa în anumte domenii ca cyber-spaţiul sau în zone precum Orientul Mijlociu, sunt de părere analiştii de la Stratfor.

De asemenea, aceştia avertizează că în următorii zece ani, Germania va trece printr-o severă criză economică şi îşi va pierde poziţia de lider.

Economia Poloniei, în schimb, va cunoaşte o creştere puternică, Varşovia urmând să aibă o influenţă tot mai mare în Europa.

Analiştii de la Stratfor estimează, de asemenea, şi că grupul al-Qaida se va reconstrui şi va redeveni activ în Africa de Nord şi în peninsula arabică, mai scrie Digi 24.


loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.