Sfîrşitul neglorios al velierului Blogy O’Rhee

Motto: Da, ftw.ro e un site facut de useri. Atat timp cat vor. (Bobby Voicu)

A fost odată, şi nici n-a trecut mult de atunci, un velier botezat Blogy O’Rhee. Şi era mîndru velierul ăsta, chiar dacă nu avea cine ştie ce echipamente sofisticate. N-avea motoare, fiind propulsat peste valurile înspumate cu ajutorul vînturilor. Nici vopseaua cu care era acoperită nu era de cea mai mare ispravă. Ba dimpotrivă, prin unele colţuri mai întunecoase stătea să cadă. Nici interiorul nu era prea spaţios, camerele fiind aproape neîncăpătoare pentru echipajul destul de numeros. Dar asta nu conta. Oamenii nu se plîngeau de evidenta lipsă de spaţiu. Şi nici de meniul zilnic cam fad şi uneori servit în porţii mici. Iar romul… Ei bine, romul se mai îndoia şi cu apă. Dar ajungea să îţi încălzească puţin măruntaiele în nopţile reci şi însoţite de şuieratul aproape prietenos al vîntului îmbătat de sarea mării. Marinarii erau mîndri că făceau parte din echipajul vasului Blogy O’Rhee. De ce? Ce marinar n-ar fi fost mîndru să navigheze pe ultimul vas maritim propulsat doar de forţa vîntului! Şi de cele mai multe ori se orientau doar după stele pentru a urma calea corectă. Fără busole. Într-o lume în schimbare, în care tot mai multe vapoare începeau să fie dotate cu fel şi fel de tehnologii sofisticate pentru a deveni şi mai rapide, velierul nostru rămăsese ultimul de pe mare care navigha în modul tradiţional. Pură plăcere! Atît pentru echipaj, cît şi pentru căpitan. Dar să spunem cîteva cuvinte şi despre acesta. Nu era o persoană comodă pentru mulţi. Temut şi respectat în acelaşi timp, îşi îndeplinea atribuţiile cum se cuvine. Fără cuvinte în plus sau efuziuni sentimentale.

Şi astfel, Blogy O’Rhee tăia luciul apelor planetare avînd toate pînzele încordate. Pînă într-o zi, cînd boemul vapor fu chemat în portul mamă pentru cîteva reparaţii necesare şi binevenite. Dar ajuns în port, echipajul află că acestea aveau să fie mult mai serioase decît s-ar fi aşteptat. Armatorul dorea să modifice substanţial velierul. Marinarii primiră liber vreo două luni, răgaz în care avură timp să recupereze o parte din lunile pierdute pe mare. Şi-au sărutat şi mîngîiat iubitele sau nevestele de mai multe ori, pînă cînd dorul de mare începu să înfrunzească în sufletele lor precum o buruiană afurisită. La timp a venit vestea armatorului. Aveau să se reîmbarce în cîteva zile la bordul bătrînului Blogy O’Rhee.

Oamenii mării au sosit în port într-o zi de luni, descoperind un vas străin în locul vechiului lor velier. Le-a luat vreo cîteva secunde bune pînă să observe că dimensiunea vaporului era asemănătoare cu cea a lui Blogy O’Rhee. Doar că restul nu mai semăna. Velele dispăruseră, în locul lor găsindu-se acum un coş masiv care se pregătea să scoată fum gros şi negru. Iar vopseaua strălucea a prospeţime pe trupul vasului modificat. Descoperiră cu surprindere că Blogy O’Rhee nu mai exista. În locul inscripţiei vechi acum stăteau trei litere albe strălucitoare pe un fond albastru: F.T.W. Ultima şi cea mai mare surpriză a marinarilor avea să vină la sfîrşit. Armatorul le prezentă noul căpitan. Unul de-al lor, ce se remarcase de-a lungul călătoriilor anterioare prin curaj şi camaraderie. Despre fostul căpitan nici o vorbă. Şi cu inimile puţin tremurînde, unii dintre ei suspinînd după fostul velier boem, au plecat pe mare. Şi totul a mers bine preţ de cîteva călătorii. Căpitanul era unul de-al lor, după cum am mai spus. Îi înţelegea şi marinarii se liniştiră puţin. Pe vapor nu mai era chiar aşa linişte. Motoarele moderne turuiau cu spor, spre iritarea marinarilor obişnuiţi doar cu monologul vînturilor saline. Dar cu timpul începură să suporte tusea motorului şi mirosul de cărbune din uniforme.

Apoi au început să apară micile incidente pe vas. Cîteva nemulţumiri ale unui marinar vechi au prins glas într-o seară caniculară de august. Şi după discuţii aprinse, urmate de incidente regretabile, marinarul fu aruncat peste bord. Fără colac de salvare. Iar toate aceste evenimentele au primit girul căpitanului de vas, vizibil deranjat de către cîrcotaşul mult prea vorbăreţ. Unii au ridicat din sprîncene în urma acestui scandal. Alţii au închis ochii, murmurînd un „aşa-i trebuie” doar pentru sine. Şi au pornit-o mai departe în zgomotul motoarelor. Incidentul ar fi putut să treacă neobservat dacă tînărul căpitan, îmbătat de puterea căpătată, nu s-ar fi încăpăţînat să schimbe anumite reguli nescrise ale vieţii pe mare. Cam la o lună după incidentul menţionat, afişă un anunţ care nemulţumi o parte a echipajului. Mulţi au ridicat vocea în acele zile, deranjaţi de ambiţiile prosteşti ale căpitanului. În zadar! Acesta părea că nu mai ascultă de nimeni de pe vas. Începuse să laude activitatea piraţilor care activau în zone maritime apropiate şi se porni să îşi înjure echipajul. De aici pînă la răscoală n-a mai fost decît un pas. Mulţi membri ai echipajului au părăsit vasul în bărcile de salvare. Înarmaţi pînă în dinţi, n-au mai putut fi opriţi. Alţii au coborît la prima oprire în port. Oricare ar fi fost el. Doar să scape din atmosfera toxică de pe F.T.W. Subsemnatul se află în această categorie. În cîteva luni aproape întreg echipajul a fost înlocuit. Oameni noi, tineri, au fost angajaţi în locul veteranilor dezertori sau demisionari. Dar nimic nu mai putea fi la fel. Lipsit de experienţă şi îndemînare, F.T.W. începu să se degradeze. Pentru că orice lucru nou, atunci cînd este condus şi utilizat prost, se deteriorează extrem de rapid, nu trecură multe luni pînă cînd vasul arătos se transformă într-o epavă.

Ultima dată, epava a fost văzută navigînd în apele tulburi ale Mării Dezamăgirilor.

Ca update, nişte muzică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *